Posted in book review, carte, carti, citit, lectura, literatura, recenzie, Scriitori de azi şi de mâine, top carti

Omul de la capătul firului – Rodica Ojog-Brașoveanu

33663_63249

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2007

Nota mea: 5/5

Alte cărți de aceeași autoareCianură pentru un surâs320 de pisici negre   Bună seara, Melania , Anonima de miercuri

PREZENTARE

Apoi, dintr-o dată, pentru câteva clipe avu senzația că e singur. Umbra neagră nu i se mai încurca în picioare, nu-i mai ardea tălpile. Nu-i mai simțea răsuflarea fierbinte în ceafă. Și începu să râdă. Un hohot demențial, ce se prelingea pe zidurile oarbe.
Umbra se lipi de copac. Revolverul strălucea rece, în întuneric. Fixă amortizorul și ridică brațul. Silueta lui Pascu se frânse brusc, prăbușindu-se pe trotuar.

PĂREREA MEA

Toate cărțile citite de mine până acum ce aparțin Rodicăi Ojog-Brașoveanu  mi-au lăsat în suflet o senzație de nedescris. Imagini clare, mult suspans, personaje care te îndeamnă să ți le imaginezi în mii de ipostaze. Scene sau replici amuzante care te fac sa nu mai lași cartea din mână. Așa scrie Rodica Ojog-Brașoveanu. Simplu, frumos și atractiv. Să mai zic ca mai am peste 20 de cărți ale sale ce așteaptă să fie citite?

Revenind la romanul despre care vroiam să vă vorbesc, Omul de la capătul firului, aflați că este un roman ușurel și cu un stil simpatic. Personajul principal este maiorul Minerva Tutovan, fostă profesoară de matematică care are o inteligență și un spirit de observație extrem de ascuțite. Ea și locotenentul Dobrescu, fost elev al său, formează un cuplu de investigații abil și cu un farmec  aparte.

Cadavrul zăcea nemişcat pe trotuar aşa cum îl surprinsese moartea. Minerva Tutovan străpunse cordonul de poliţişti care asigura ordinea şi îngenunche lângă victimă. Un om tânăr, în jur de 30 de ani, cu figură oacheşă.

Alături, medicul legist Vlase dădea explicaţii procurorului. Minerva făcu semn unui sergent să caute actele victimei şi se apropie de grupul celor doi.

Procurorul Ştefănescu o salută reverenţios. Vlase dădu amical din cap.

— După câte îmi dau seama, s-a tras cu aceeaşi armă! declară Minerva prost dispusă.Era obosită şi-i era frig. Pe maidan sufla un vânt aspru.

— Categoric, făcu medicul legist. Moartea s-a produs instan­taneu.

Continue reading “Omul de la capătul firului – Rodica Ojog-Brașoveanu”

Advertisements