Posted in book review, books, carte, carti, carti 2017, citit, lectura, literatura, recenzie, Scriitori de azi şi de mâine, top carti

Orele îndepărtate – Kate Morton

17992246_1554022484617463_1325196230495102125_n

Autor: Kate Morton

Naționalitate: australiană

Titlu original: The Distant Hours

An apariție: 2010 (2013 la Editura Humanitas)

Gen carte: roman istoric, roman gotic, ficțiune, mister

Număr pagini: 514

Nota mea: 4/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

Puteți găsi cartea AICI ( în limita stocului disponibil )

PREZENTARE

Cartea Orele îndepărtate face parte din colecția Raftul Denisei a editurii Humanitas Fiction și a fost recompensată în 2011 cu Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. Cartea este un bestseller internațional aflat în topurile de vânzări ale publicațiilor New York Times, Sunday Times și Die Zeit.

O scrisoare care ajunge la destinatar la câteva zeci de ani după ce fusese trimisă bulversează existența unei familii din Londra: Edie Burchill, editoare pasionată, descoperă astfel un mister surprinzător legat de mama ei, Meredith, care implică un castel plin de secrete – Milderhurst, un autor celebru Raymond Blythe, și pe cele trei fiice ale acestuia Percy, Saffy și Juniper. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Meredith este evacuată, alături de alți copii, din Londra, iar ea ajunge la castelul Milderhurst, devenind cea mai bună prietenă a lui Juniper. Dar castelul, deși aparent un loc minunat, înconjurat de o grădină fabuloasă, ascunde multe mistere pe care Meredith doar le intuiește, pentru ca fiica ei, Edie, să le descopere ani mai târziu. Povești despre trădare, întâmplări dramatice, iubiri nefericite alcătuiesc un labirint periculos în care Edie e pe cale să se rătăcească, la fel cum mama ei, Meredith, cu jumătate de secol mai devreme, se pierduse pe coridoarele întunecate și întortocheate ale castelului. Singure zidurile acestuia mai știu însă toate poveștile de demult, și Edie nu trebuie decât să le asculte pentru a le desluși.

PĂREREA MEA

Am primit această carte pentru recenzie de la librăria-anticariat online Târgul Cărții.ro și vreau să le mulțumesc frumos pentru asemenea frumusețe de roman!Înainte să citesc această carte eram deja acomodată cu stilul lui Morton, așadar nu a fost o surpriză prea mare pentru mine. De aceeași autoare am mai citit Grădina uitată și Păzitoarea tainei, iar recenziile lor le puteți citi aici și aici. Orele îndepărtate este un roman istoric, încărcat de mister, care mie personal mi s-a părut prea vast. Are un număr de pagini destul de descurajant (514 pagini), iar eu nu l-am putut citi atât de repede. A fost de vină și perioada aglomerată prin care am trecut, dar și dispoziția mea care a cam oscilat. Este o carte complexă, cu foarte multe descrieri, multe personaje, pentru care trebuie să îți faci timp. Altfel riști să te frustrezi că trece timpul și tu tot mai ai de citit. 

Atâtea camere? “Ziduri străvechi în care răsună orele îndepărtate”,  a șoptit ea sacadat, ca și cum ar fi recitat, cu o ușoară grimasă.

În linii mari, este o carte bună, dar eu aș mai fi redus din numărul considerabil de pagini. Dacă ar fi să o compar cu Grădina uitată sau Păzitoarea tainei, aș zice că Păzitoarea ocupă un loc fruntaș în preferințele mele. Este mult mai bine construită și cu o poveste mai clară. Revenind la Orele îndepărtate, trebuie să vă spun că este un roman cu temă istorică, care pune accentul mult și pe relațiile de familie sau pe cele sentimentale. Nu prea mi-a plăcut faptul că autoarea tărăgăne mare parte din misterul cărții abia în ultima sută de pagini și mie asta nu mi s-a părut ok. Titlul cărții face referire la trecut și la multe secrete ascunse, orele îndepărtate fiind o sintagmă la care fac referire câteva personaje. Trecutul sumbru al unora dintre personaje mi-a lăsat uneori fiori reci pe spate și spun asta pentru că anumite detalii m-au dus cu gândul la scenele cu fantome din filme sau alte cărți.

Regulile acestea sunt diferite pentru oameni ca tine, Juniper, pentru oameni ca noi.

Nu este o carte prea ușor de citit, necesită timp și atenție, dar odată ajunși la final, veți observa că este o carte deosebită, cu un fir epic deosebit de dezvoltat. Mulți dintre noi suntem poate obișnuiți cu lectura cărților pe care le putem da gata în 2-3 zile, dar trebuie să conștientizăm că o lectură de calitate poate dura mai mult. Personajele cărții sunt numeroase și foarte vii, impresionându-te prin viața lor tumultuoasă. Practic multe personaje din acest roman ascund secrete mai mult sau mai puțin ciudate. Acțiunea cărții se petrece pe două planuri temporale care alternează, unul în 1939-1941, iar altul în 1992. Edith Burchill (Edie) este editoare și are misiunea de a pătrunde în tainele castelului Milderhurst și de a face cunoștință cu cele trei surori, Saffy, Percy și Juniper.

Ca și cum ar fi fost sub o vrajă: un castel din basme în care timpul putea fi încetinit, grăbit, după bunul-plac al unei ființe nepământene.

În centrul cărții stă castelul, un loc ciudat în care se petrec evenimente stranii și care fac din roman o scriere deosebită. Sunt foarte multe de spus despre acest roman complex, dar în linii mari vreau să știți că este o carte minunată, puțin cam lungă, dar care merită descoperită. Citiți tot ce vă pică în mână din cărțile scrise de Kate Morton! Sunt cărți deosebite care au în cuprinsul lor povești de viață unice!

 

Alte recenzii pentru acest roman:

http://momenteinviata.ro/orele-indepartate-de-kate-morton/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s