Posted in book review, books, carte, carti, carti 2017, citit, lectura, literatura, recenzie, Scriitori de azi şi de mâine, top carti

Misterul Trenului Albastru – Agatha Christie

18033441_1554022397950805_3208505921081228975_n

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Mystery of the Blue Train

An apariție: 1982 (2015 la Editura Rao)

Gen carte: roman polițist, mister

Număr pagini: 304

Nota mea: 5/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

Puteți găsi cartea AICI ( în limita stocului disponibil + reducere)

PREZENTARE

Când luxosul Tren Albastru soseşte la Nisa, însoţitorul de tren încearcă să o trezească pe Ruth Kettering din somnul ei profund. Însă acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată – o lovitură puternică a ucis-o pe moştenitoarea unei averi uriaşe. Mai mult, preţioasele şi faimoasele ei rubine au dispărut. Poirot nu are alt punct de plecare decât zvonul că un bărbat misterios a fost zărit în apropierea compartimentului, şi bănuielile cad asupra soţului înstrăinat al lui Ruth, Derek Kettering, cel care ar fi avut cel mai mult de câştigat din decesul soţiei lui. Totuşi, Poirot nu este prea convins de această variantă, căci viaţa lui Ruth are prea multe secrete mortale, care încep să iasă la iveală rând pe rând… Mai mult decât oricare dintre contemporanii săi, pe parcursul carierei Agatha Christie a utilizat “străinătatea” drept fundal pentru acţiunea din romanele sale. (…) În primul deceniu al scrierilor sale, alte trei titluri ” Bărbatul în costum maro, Cei Patru şi Misterul Trenului Albastru ” prezintă în mare parte un cadru din afara ţării. (…) şi Poirot îşi rezolvă unele dintre cele mai faimoase cazuri departe de Whitehaven. Toate acestea reflectă dragostea de-o viaţă a Agathei Christie pentru călătorii. Din “Jurnalul secret al Agathei Christie”.

PĂREREA MEA

Acest roman este cartea cu nr. 17 scrisă de Agatha Christie pe care eu am citit-o și ca să nu vă înșir aici lista cu toate cărțile, voi pune lista la finalul recenziei. Agatha Christie are atât de multe romane și povestiri, încât niciodată nu te poți lăuda că ai citit suficiente. Revenind la romanul Misterul Trenului Albastru, aflați că l-am ales de pe site-ul librăriei online Târgul Cărții.ro, iar prietenii de acolo au fost super drăguți și l-au trimit pentru recenzie.

Un omuleț cu chip de șobolan. Un bărbat, care nu ar putea ieși vreodată în evidență sau care nu s-ar putea remarca în vreun domeniu. Și totuși, privitorul s-ar fi înșelat dacă ar fi tras o astfel de concluzie. Pentru că acest bărbat, așa neînsemnat și neremarcabil cum părea, juca un rol proeminent în destinele lumii. Într-un regat unde domneau șobolanii, el era regele. 

Știți deja că eu o iubesc pe Christie, la fel de mult cum o iubesc pe doamna romanului polițist românesc, Rodica Ojog-Brașoveanu. Am regăsit un stil atractiv, captivant, încărcat de mister pe care l-aș recomanda oricui, indiferent de vârstă. Titlul cărții ne oferă indicii despre faptul că un anume Tren Albastru cu care circulă cei din lumea bună va ascunde un mister ce trebuie sub orice formă deslușit. Și cine credeți voi că este cel care va descoperi întreaga tărășenie? Cine altul decât cel mai iubit detectiv din literatura britanică, belgianul Hercule Poirot

Viața e ca un tren. Merge mai departe. Și e bine că se întâmplă așa.

Sunt multe romane ale Agathei Christie mult mai mult cunoscute, iar eu de acesta nu auzisem până să îl primesc. Cumva aveam oarece rețineri că ar fi atât de bine reușit, cum sunt alte cărți care mie mi-au plăcut (Moarte pe Nil sau 13 la cină). Dar nu, este un roman foarte bun care nu merită mai puțin de 5/5 steluțe. Tema cărții este misterul și încercarea de a descoperi cine a ucis-o pe Ruth Kettering. Să fie soțul, amantul sau un străin care a pus ochii pe bijuteriile sale? Am încercat aproape de finalul romanului să fac un exercițiu de imaginație și să descopăr cine e adevăratul ucigaș. Am bănuit câteva personaje, dar nu…nu l-am ghicit. Agatha Christie este genul de scriitoare care te momește câte puțin, îți oferă o groază de indicii, dar îți este greu să ghicești ce îți rezervă la final.

Vedeți dumneavoastră, el lucrează în spatele scenei. Dar e cineva sus-pus. De lucrul ăsta suntem siguri. Nu face parte din lumea infractorilor. 

Personajele cărții sunt numeroase, captivante, unele chiar puțin enervante, deoarece nu știi ce ascund de fapt. Ruth și Katherine au fost preferatele mele, iar partea masculină nu pot spune că a fost mai prejos, mai ales domnul Aldin. Este o carte extraordinară despre care poți spune foarte multe, dar asta ar înseamna să spui prea mult. Așadar, dacă ați mai citit cărți de Christie și v-au plăcut, vă recomand și acest roman cu mult drag! Este o carte ideală dacă doriți o lectură antrenantă pe care nu mai vrei să o lași din mână. Mulțumesc librăriei online Târgul Cărții.ro pentru exemplar!

Mai jos aveți lista recenziilor pentru cărțile Agathei Christie:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s