Posted in book review, books, carte, carti, carti 2015, carti 2016, carti 2017, carti interesante 2015, citit, jurnal de cititor, lectura, literatura, recenzie, Scriitori de azi şi de mâine, top carti

Cărți pe care le-am citit de mai multe ori (I)

2019222-1366x768-[DesktopNexus.com]

Ideea acestui mic articol mi-a venit astăzi, când citeam pentru a doua oară, dar la interval de 9 ani, romanul lui Sienkiewicz, Quo vadis. La a doua lectură înțeleg mai bine romanul și să știți că m-a fascinat din nou, dar mult mai profund. Apoi mi-am dat seama că sunt multe cărți pe care le-am citit de două ori și din câte țin minte, nu am ajuns până acum la lectura nr. 3 a unei cărți. Să vă enumăr câteva cărți citite și recitite. Nu se știe, dar s-ar putea să regăsiți printre ele cărți care v-a încântat și marcat viața într-un mod aparte.

Quo vadis – Henryk Sienkiewicz este romanul pe care îl citesc în prezent și lectura sa merge puțin mai greu din cauză că are două volume, iar eu sunt într-o perioadă foarte aglomerată. Este o carte dragă sufletului meu care m-a făcut să iubesc lectura abia în liceu.

Mândrie și prejudecată – Jane Austen  este cartea care m-a făcut să îndrăgesc literatura clasică britanică și pe această scriitoare. Astfel am citit cam tot ce a scris și aș mai reciti de sute de ori. Pentru că da, sunt omul care recitește atunci când simte nevoia.

Departe de lumea dezlănțuită – Thomas Hardy este o altă carte frumoasă și interesantă pe care eu o ador. După Jane Austen l-am descoperit pe Thomas Hardy și nu mare mi-a fost mirarea să descopăr un autor clasic britanic care scrie minunat.

Omul de aur – Jokai Mor este un roman complex, frumos și extrem de bine construit. Am descoperit acest scriitor maghiar tot în liceu și presimt eu că această carte va fi prima carte pe care eu o voi citi pentru a treia oară!

Dama cu camelii – Alexandre Dumas – fiul este un roman clasic francez cu o poveste minunată. Mi-a plăcut enorm și vă recomand să îl citiți, dacă nu ați făcut-o încă! Continue reading “Cărți pe care le-am citit de mai multe ori (I)”

Posted in book review, books, carte, carti, carti 2017, citit, lectura, literatura, recenzie, Scriitori de azi şi de mâine, top carti

Minunea – R. J. Palacio

Minunea de R. J. Palacio

 

Autor: R. J. Palacio (Raquel Jaramillo)

Naționalitate: americană

Titlu original: Wonder

An apariție: 2012 (în 2013 la Editura Arthur)

Gen carte: roman, ficțiune, young adult, cărți pentru copii

Număr pagini: 336

Nota mea: 5/5

Serie: nu

Puteți găsi cartea AICI  sau AICI ( puteți primi și o reducere în limita stocului disponibil)

PREZENTARE

August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naște cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile și vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinții săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc ca a venit vremea ca Auggie să meargă la școală.
Minunea este o poveste emoționantă despre curaj și bunătate, despre integrare și acceptare, scrisă cu sensibilitate și umor. „Nu judeca după aparențe” pare sa fie ideea de la care pornește R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiței din Micul prinț: „Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”

PĂREREA MEA

Auzisem despre această carte multe lucruri și singurul lucru pe care l-am reținut a fost faptul că este deosebit de emoționantă și frumoasă. După ce am citit și eu cartea am înțeles în sfârșit de ce este atât de deosebită. Stilul cărții este accesibil, am citit-o în aproape două zile și mi-a plăcut felul în care este structurată. Este structurată în 8 părți, fiecare având mai multe capitole foarte scurte (de o pagină sau două) ce poartă titluri sugestive. Cartea este scrisă la persoana I, iar naratorul se schimbă în fiecare parte a cărții. Altfel spus, este scrisă din mai multe puncte de vedere, lucru ce mi s-a părut interesant.

Mama zice că până atunci îi spuseseră totul despre mine. Era pregătită să mă vadă. Şi mai zice că atunci când s-a uitat pentru prima dată la faţa mea terciuită, nu a văzut decât ce ochi frumoşi aveam.

Trebuie să ştiţi că mama e frumoasă. Iar tata este arătos. Via e şi ea drăguţă. Asta în caz că vă întrebaţi.

Continue reading “Minunea – R. J. Palacio”

Posted in book review, books, carte, carti, carti 2017, citit, lectura, literatura, recenzie, Scriitori de azi şi de mâine, top carti

Femeia inventată – Camille Laurens

femeia

Autor: Camille Laurens

Naționalitate: franceză

Titlu original: Celle que vous croyez

An apariție: 2016 (în 2017 la Editura Nemira)

Gen carte: roman, ficțiune, thriller psihologic

Serie: nu

Număr pagini: 200

Nota mea: 4/5

Puteți găsi cartea AICI sau AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de laEditura Nemira

PREZENTARE

Vă numiți Claire, sunteți profesoară, aveți patruzeci și opt de ani și ați divorțat de curând. Pentru a vă urmări iubitul, pe Jo, vă creați un profil fals pe Facebook și deveniți o brunetă singură, de douăzeci și patru de ani. Numai că nu sunteți dumneavoastră în fotografia acestei fete frumoase, dublul fictiv de care se îndrăgostește Christophe – KissChris.

Amețitor joc de oglinzi între real și virtual, Femeia inventată povestește legăturile primejdioase ale unei femei care nu vrea să renunțe la dorință.
 
„Un uimitor rechizitoriu al felului diferit în care sunt tratați femeile și bărbații atunci când îmbătrânesc.” – Libération
 
„Thriller psihologic scris cu mână de maestru, romanul cuprinde o reflecție asupra relațiilor pe care le stabilim în lumea de azi prin intermediul unui ecran.” – Paris Match

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar din romanul Femeia inventată pentru recenzie de la Editura Nemira care, nu mai e nevoie să o zic, este una dintre editurile mele preferate. Cartea a apărut în 2017 și face parte din colecția Babel, colecție din care eu dețin mai multe cărți. Aveam oarecum așteptări mari de la carte, dar după ce am citit primele pagini am simțit că s-ar putea să nu fie o carte chiar pe placul meu. Dacă ați ști însă cât de mult am putut să greșesc în privința asta! Orice carte citită ar trebui să fie o lecție pe care noi, cititorii, o învățăm și cred, după atâția ani în care am citit sute de cărți, că orice carte are măcar o parte bună. Este imposibil să citim o carte care să nu ne transmită nimic. Aceste roman nu mi s-a părut o capodoperă, dar este o carte cu un subiect cel puțin interesant.

Numai că nu era un simplu rol, ci ființa mea, care se modela puțin câte puțin, care se recompunea prin iubire – da, cred că acesta este cuvântul, iubire, nu-nseamnă asta să te alienezi prin celălalt, să cazi în celălalt, să nu-ți mai aparții?

Stilul cărții este accesibil, iar asta înseamnă că cele 200 de pagini se citesc foarte repede. Începutul cărții m-a băgat puțin în ceață, pentru că există anumite amănunte care mai mult te derutează. Mai apoi afli mai multe și te lămurești treptat. În linii mari, cartea este despre o femeie pe nume Claire care decide să își facă un cont fals de facebook ca să afle ce face iubitul ei, dar ajunge să comunice cu prietenul acestuia, pe nume Chriss. Până acum nu este poate nimic spectaculos, dar pe măsură ce lecturăm cartea, descoperim mai multe puncte de vedere, inclusiv ale psihologului cu care a purtat nenumărate discuții, dar și ale altor personaje. Cert este că la finalul cărții mi-am pus evidenta întrebare: “Până la urmă care e adevărul? Cine era Claire cu adevărat??” Tema cărții este în mare parte psihologică și urmărește viața acestei femei, Claire,  care își crează o identitate falsă, fapt arătat și de titlul neobișnuit. Continue reading “Femeia inventată – Camille Laurens”

Posted in book review, books, carte, carti, carti 2017, citit, lectura, literatura, recenzie, Scriitori de azi şi de mâine, top carti

Delirium – Lauren Oliver

delirium

Autor: Lauren Oliver

Naționalitate: americană

Titlu original: Delirium

An apariție: 2011 (2014 la Editura Nemira)

Gen carte: distopie, fantasy, roman de dragoste, young adult

Număr pagini: 441

Nota mea: 5/5

Serie: da (primul volum din trilogia Delirium)

Puteți găsi cartea AICI ( în limita stocului disponibil)

PREZENTARE

Se spune ca leacul iubirii mă va face fericită pe veci.
și întotdeauna am crezut asta.
Până acum.
Acum totul s-a schimbat.
Acum aș prefera să mă infectez cu iubire fie și numai o fracțiune de secundă decât să trăiesc o sută de ani în minciună.

PĂREREA MEA

Din categoria distopiilor am mai citit până acum romanul 1984 a lui George Orwell, Zona zero de Lavinia Călina și Fata cu toate darurile, de M. R. Carey. Fiecare a fost unică în felul ei și mi-a plăcut cum societatea distopică prinde contur treptat. Romanul Delirium este primul volum din trilogia cu același nume și am ales să o citesc în urma unei provocări de pe un grup de carte. Am început cartea fără să știu prea multe despre ea și am descoperit surprinsă că promite foarte mult. Stilul cărții este accesibil, am citit-o în 2 zile și chiar dacă are 441 de pagini, nu este cazul să vă speriați de dimensiunile sale. Este o carte plină de acțiune și mister care nu te lasă nicio secundă să te plictisești.

Mai sunt doar nouăzeci și cinci de zile, apoi voi deveni imună la această boală cumplită. Am emoții, firește. Mă întreb dacă simți ceva în timpul operației. Abia aștept să scap. E greu să-ți păstrezi răbdarea. E greu să nu te lași copleșit de temeri câtă vreme nu ești vindecat, deși deliria nu m-a „atacat” încă.

Sunt totuși îngrijorată. Se spune că în trecut, mânați de dragoste, oamenii cădeau pradă nebuniei. Este o tragedie. Cartea tăcerii ne relatează însă poveștile celor care au murit din cauza iubirii pierdute sau a uneia pe care n-au găsit-o niciodată și asta mă înspăimântă cel mai tare.

Cel mai cumplit lucru dintre toate: dragostea ucide fie că i-ai căzut sau nu în mreje.

Continue reading “Delirium – Lauren Oliver”

Posted in recenzie

La marginea livezii – Tracy Chevalier

la-marginea-livezii

Autor: Tracy Chevalier

Naționalitate: americană

Titlu original: At the Edge of the Orchard

An apariție: 2016 (la Editura Polirom)

Gen carte: roman istoric, ficțiune, dramă

Număr pagini: 288

Nota mea: 4/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

Puteți găsi cartea AICI ( în limita stocului disponibil)

PREZENTARE

Tracy Chevalier a adus un suflu nou romanului de atmosferă, în care reconstituirea istorica îi fascinează pe cititorii de toate gusturile, de la rafinați până la adolescenți.

Romanul La marginea livezii urmărește drumul pe care familia Goodenough și-l croiește în speranța unei vieți mai bune. Pentru că în Connecticut, de unde e de fel James Goodenough, pământul familiei nu ajunge tuturor fraților, el hotărăște să-și caute propriul pământ al făgăduinței. Se stabilește cu familia într-un ținut deloc prietenos din Ohio, unde plantează o livadă: aceasta era semnul limpede al intenției colonistului de a rămâne. Dar pământul ostil seamănă dușmănie intre James și soția lui: el se încrâncenează în încercarea de a-l îmblânzi, iar Sadie alege să uite de lumea brutală care-o înconjoară cu ajutorul rachiului de cidru. Cu anii, prăpastia dintre cei doi se adâncește și, într-o clipă necugetată, totul se năruie. Încercând să se salveze, Robert, fiul mai mic, fuge de-acasă – va deveni miner căutător de aur, apoi, pe urmele tatălui său care iubea copacii, ajutor al unui colector de plante. Trecutul îl ajunge însă din urmă…

 PĂREREA MEA

Am primit pentru recenzie romanul La marginea livezii de la librăria online Târgul Cărții.ro unde, apropo, puteți găsi cărți mai vechi pe care nu le mai găsiți decât în unele anticariate, dar și cărți noi la prețuri accesibile. Acest roman a apărut în 2016 la editura Polirom și este nou și într-o stare excepțională. De Tracy Chevalier am mai citit până acum  alte două romane interesante: Fata cu cercel de perlă și Îngeri căzători. Puteți să citiți recenziile făcute acestor două cărți AICI și AICI.Stilul acestei scriitoare este foarte accesibil și atractiv și după ce am citit o a treia carte scrisă de Chevalier îmi dau seama că cel mai mult se axează pe poveștile neobișnuite de viață ale personajelor.

De la acest roman aveam așteptări mari și pot să zic că acestea nu mi-au fost înșelate deloc. V-am spus mai sus că este o carte cu un stil atractiv, se citește foarte ușor și chiar dacă prima parte a cărții lâncezește puțin, veți vedea că undeva aproape de jumătatea cărții acțiunea ia amploare și situația se schimbă total. Este un roman fictiv și istoric a cărui acțiune se petrece pe parcursul mai multor ani (capitolele au ca titluri locul acțiunii și acești ani sau perioade; de exemplu, primul capitol poartă numele de Black Swamp, Ohio, primăvara 1838).

 -Nu. Tu îi dai numele. E vremea să începi să dai nume. Bietul tău cal nu are nume nici acum. Măcar atâta lucru poți să faci, să-i dai și tu un nume fiicei tale.

Tema cărții este destinul uman, dar și relațiile dintre membrii familiei sau relațiile de dragoste. Titlul este un reper spațial al unui eveniment care are loc mai spre jumătatea cărții, fapt ce va sta la baza acțiunii ce va urma. Nu pot să vă spun ce se va întâmpla la marginea livezii, pentru că ar fi un spoiler uriaș. Personajele sunt destul de numeroase, iar în prim-plan avem familia Goodenough (care după cum puteți observa, are și un nume sugestiv: good enough în engleză înseamnă destul de bun). De la jumătatea cărții atenția se mută pe unul dintre fii familiei, Robert, care se maturizează și pleacă în lume pentru a-și găsi un rost. Continue reading “La marginea livezii – Tracy Chevalier”

Posted in book review, books, carte, carti, carti 2017, citit, lectura, literatura, recenzie, Scriitori de azi şi de mâine, top carti

Geometria iubirii – Jessica Levine

16938437_1932471610315929_4224786128775954329_n

Autor: Jessica Levine

Naționalitate: americană

Titlu original: The Geometry of Love

An apariție: 2014 (la Editura Leda )

Gen carte: roman de dragoste, ficțiune

Număr pagini: 352

Nota mea: 4/5

Primită de laEditura Leda

Puteți găsi cartea AICI (dacă vă grăbiți puteți primi o reducere, în limita stocului disponibil)

PREZENTARE

„De ce mă îndrăgostesc de un bărbat pe care nu-l pot avea şi sfârşesc în pat cu altul, care nu este cel pe care mi-l doresc?… Făceam oare dragoste cu Ben pentru că îl doream cu adevărat sau pentru că voiam să fac sex, iar el îmi era la îndemână?” Sunt întrebări la care Julia, eroina romanului Geometria iubirii, încearcă să găsească un răspuns, explorând ipoteze, fantezii și oportunități.

Povestea începe în New Yorkul anilor 1980 şi se încheie în California, douăzeci de ani mai târziu. Viaţa tinerei poete ‒ care trăiește de ani întregi alături de un bărbat care-i oferă stabilitate și confort ‒ este subit dată peste cap de întâlnirea cu o fostă iubire, un compozitor talentat. Sfâșiată între nevoia de siguranţă și dorinţa unei vieţi palpitante și independente, Julia caută drumul care să-i aducă împlinirea totală.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți de la Editura Leda (parte a grupului Editorial Corint) pentru recenzie și am ales-o pentru titlul interesant. Am sperat că o să-mi placă mult și îmi era dor să citesc un roman de dragoste relaxant și interesant. După ce am început cartea am văzut că pe goodreads această carte nu are un rating foarte mare și am trăit cumva un sentiment că s-ar putea să fie o carte slăbuță. Dar după ce am terminat cartea, mi-am zis că niciodată, chiar niciodată, nu mă voi mai lua după părerile altora. Spun asta pentru că mi-a plăcut destul de mult și la final am învățat și o lecție. Mai jos vă voi spune ce lecție.

Stilul cărții este ușurel, relaxant și eu personal am citit cartea în doar câteva zile. Este un roman de dragoste cu un subiect destul de interesant, chiar dacă s-ar putea ca cititorilor să le pară încărcată de clișee. De obicei eu nu țin cont de clișee, chiar dacă povestea din multe cărți se aseamănă cu altele. Tema cărții este iubirea și are în prim-plan povestea ciudată a unui triunghi amoros. Titlul face referire la același triunghi (sau chiar pătrat, la un moment dat), fiind o metaforă sugestivă. Recunosc că nu prea am mai citit cărți de dragoste în ultimul timp și din cele puține citite până acum, au cam lipsit formele geometrice amoroase de orice fel. Continue reading “Geometria iubirii – Jessica Levine”

Posted in books, carte, carti, citit, lectura, literatura, recenzie

Literatura de ieri vs. literatura de azi

Prietenii de la Târgul Cărții.ro  m-au provocat să răspund la câteva întrebări din cadrul campaniei literatura de ieri vs. literatura de azi, încercând să expun părerea mea de blogger de carte ( umil). Le mulțumesc pentru invitația de a participa la această campanie și mai jos voi încerca să răspund cât de bine pot acestor întrebări.

banner-v4-min

  • Sunt cărțile de ieri mai valoroase decât cele de astăzi?

Nu pot să spun că aparițiile literare de ieri sunt mai valoroase decât cele apărute recent, pentru că nu vom putea niciodată să comparăm două perioade cu totul și cu totul diferite. Fiecare perioadă literară are valorile sale, fie că vorbim despre secolul al IX-lea sau de secolul al XX-lea.

  • Se scria mai bine pe vremuri?

Dintr-un anumit punct de vedere, da. Eu sunt mare iubitoare de literatură clasică și mereu o voi iubi. Clasicii sunt cei care mi-au deschis în liceu apetitul pentru cărți și întotdeauna îi voi aprecia mai mult. Printre aceștia se numără Jane Austen, surorile Bronte și Thomas Hardy.  Însă sunt și foarte mulți scriitori contemporani care scriu bine și merită citiți. De exemplu, Kate Morton sau Tracy Chevalier, două autoare foarte dragi inimii mele.

  • Marii scriitori de ieri sunt mai prejos decât marii scriitori de astăzi?

Nu sunt mai prejos decât cei de azi deoarece, cum spuneam anterior, fiecare timp are valorile sale. Deși scriitorii de acum abordează teme mult diferite, s-au descoperit noi tehnici narative și cărțile au evoluat, scriitorii de ieri nu sunt mai prejos. Au și cărțile lor un farmec aparte.

  • Timpul este cel ce da valoare cărților?

Uneori, da. Sunt cărți care par mult mai valoroase după ce a trecut un anumit timp de la apariție. Câți dintre noi știm că Eminescu, spre exemplu, a devenit foarte cunoscut și iubit de cititori abia după dispariția sa și nu în timpul vieții? Cumva timpul oferă valoare cărților, deoarece cărțile proaste rămân în anonimat după un anumit timp și nimeni nu își mai amintește de ele. Dar despre cele bune toți ne vom aminti.O astfel de carte este pentru mine romanul Quo vadis al lui Sienkiewicz.

  • Rândurile scrise în urmă cu decenii sunt mai valoroase decât cele scrise recent?

Atât rândurile scrise acum ceva timp, cât și cele scrise recent au valoare. Cele scrise mai demult sunt valoroase pentru că au acea simplitate literară care s-a mai pierdut. Cele recente sunt valoroase pentru că vin cu noi abordări și sunt mai actuale, mai aproape de înțelegerea și sufletul nostru.

  • Pot fi comparați scriitorii de astăzi cu cei de ieri?

I-am putea compara, însă nu putem hotărî cu exactitate care este mai bun, care a scris cărți mai bune. Dar ideile lor pot fi comparate și din acest punct de vedere, literatura de azi este net superioară. Așadar, aș spune că literatura de ieri și cea de azi sunt la egalitate pentru mine. Ambele sunt valoroase și mă întorc cu drag la autorii vechi și îi citesc cu plăcere pe cei contemporani.

Voi ce părere aveți? 

Posted in book review, books, carte, carti, carti 2017, citit, lectura, literatura, recenzie, Scriitori de azi şi de mâine, top carti

Dacă citești asta înseamnă că am murit – Andrew Nicoll

16299516_1470747866278259_4102081331469686015_n

Autor: Andrew Nicoll

Naționalitate: britanică

An apariție: 2013 (la Editura All)

Gen carte: roman, ficțiune, umor

Număr pagini: 335

Nota mea: 4/5

Primită de laEditura All

Puteți găsi cartea AICI (dacă vă grăbiți puteți primi o reducere, în limita stocului disponibil)

PREZENTARE

O poveste fermecată pentru oamenii mari

Descoperiți strălucita, comica și sălbatica poveste a unui acrobat din Hamburg care a decis de pe o zi pe alta că vrea să devină regele Albaniei și a reușit.

La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Otto Witte, fost acrobat de circ, stă ascuns în rulota lui, sub o ploaie de obuze, aşteptându-şi sfârşitul. Dar, cum nu vrea să moară fără a lăsa o mărturie, se hotărăşte să aştearnă în scris povestea vieţii sale. Cu mulţi ani în urmă, Otto a aflat dintr-un ziar că Albania îşi caută rege. După cum se arăta acolo, acrobatul neamţ şi favoritul la tron semănau ca două picături de apă. Bazându-se pe complicitatea colegilor de la circ, pe puterea de transformare a costumelor și pe impresia puternică pe care o poate lăsa cămila din dotare. Otto pornește spre Albania, pentru a-și prelua tronul. Să nu uităm: mustățile sale redutabile au contribuit decisiv la aspectul regal.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar din acest roman pentru recenzie de la Editura All și am ales această carte pentru titlul extrem de interesant, dar și pentru copertă. Poate alegerea mea sună puțin superficială, dar am mai auzit undeva pe internet despre acest roman și am fost foarte curioasă să îl citesc ca să văd și eu despre ce e vorba. Titlul îmi suna puțin a testament, dar imediat vă spun, în linii mari, despre ce e vorba. De Andrew Nicoll nu mai citisem nimic, însă auzisem că este un povestitor talentat care a scris 4 cărți minunate, printre care și acest roman pe care eu l-am citit și despre care o să vă spun în continuare.

Nu poți să bați pe spate un rege. Nici mâna nu poți să i-o strângi decât dacă ți-o cere el. 

Stilul cărții este accesibil, eu am citit cartea în câteva zile și de vină a fost programul foarte încărcat care parcă nu mai vrea să mă las să mă bucur de lectură așa cum îmi doresc. Tema cărții este în linii mari umoristică, deoarece mi s-a părut interesant “să parcurg” alături de Otto și prietenii săi drumul sinuos și foarte bizar de la meseria de circar la cea de conducător al unei țări. Titlul însă este foarte înșelător, deoarece are anumite părți scrise la persoana I, în care Otto scrie un fel de memorii, având în jurul lui iminența morții specifică războiului. Acele momente în care Otto i se confesează cititorului mi s-au părut cele mai haioase, iar limbajul său oscilează între serios și jucăuș.

Punem mâna pe o fărâmă de ceva bun și ne agățăm de ea, adunăm întruna, o punem la păstrare pentru bătrânețe și apoi, dintr-odată, suntem prea bătrâni ca să mai putem să ne bucurăm de ea, pe urmă murim și pune vreun nenorocit mâna pe tot. 

Personajele cărții sunt numeroase, iar în prim-plan îl avem pe Otto White, Sarah, Profesor, Max și celelalte personaje mai puțin aflate în centrul atenției. Povestea de dragoste dintre Otto și Sarah mi s-a părut bizară, deoarece el, deși o iubește, nu își refuză anumite plăceri legate de femei. Acest lucru m-a făcut să îl antipatizez puțin pe Otto, dar bineînțeles că i-am admirat simțul umorului sau rapiditatea cu care se descurcă în orice situație. Este un personaj oarecum ciudat și vă dați seama că este deosebit, mai ales că autorul îl înzestrează cu niște mustăți lungi care bagă femeile în boală.

Continue reading “Dacă citești asta înseamnă că am murit – Andrew Nicoll”