Publicat în book review, books, carte, carti, carti 2016, citit, lectura, literatura, recenzie, Scriitori de azi şi de mâine, top carti

Îmblânzitorul apelor – A. R. Deleanu

imblanzitorul

Autor: A. R. Deleanu

Naționalitate: română

An apariție: 2014 (la Editura Herg Benet)

Gen carte: ficțiune

Număr pagini: 168

Nota mea: 4/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de la: Editura Herg Benet

PREZENTARE

Îmblânzitorul apelor (Casa de Pariuri Literare, 2012 / Herg Benet, 2014) este povestea ultimelor săptămâni ale unei familii captive într-o casă luată de apele unui potop global – un roman existențialist despre începuturi și sfârșituri, iubire și moarte, om și ce poate fi dincolo de el. Premiul Tiuk 2013 pentru debut / Nominalizat la premiul pentru roman de debut la Chambery, Franța, 2013 / Nominalizat la premiul Vladimir Colin 2014.

PĂREREA MEA

Am primit această carte interesantă de la Editura Herg Benet și trebuie să recunosc că atunci când am primit coletul și am văzut cât e de mică (168 de pagini) mi-am zis că o voi citi foarte repede. Și nici nu am mai citit până acum nimic altceva de acest autor.  Însă să știți că este o carte complexă și nu prea ușor de înțeles. Eu cel puțin m-am simțit pierdută de la primele pagini. Mi-a plăcut însă mult ideea cărții și faptul că scriitorul te duce într-un univers apocaliptic care te îndeamnă la visare.

Am crezut că orbesc, soarele era atât de puternic, încât, pentru câteva clipe, nu am mai putut vedea nimic. Apoi am văzut corbul, care se învârtea în cercuri tot mai mari, până mi-a ajuns deasupra capului. A coborât și mi s-a așezat în palmă. Îmi țineam respirația, să nu-l alung. Îl priveam țintă în ochi și puteam jura că mă înțelege. Chiar mă gândeam că îmi poate citi gândurile. Tare bizar.

Nu știu cât de bine pot eu descrie acum ce am simțit în timpul lecturii și cât de bine am înțeles ceea ce transmite cartea, dar vă asigur că în fiecare pagină puteți găsi înțelesuri diverse. Limbajul este în mare parte întortocheat, plin de metafore și te face să ții cartea aproape de tine, să profiți de fiecare secundă liberă ca să vezi ce se întâmplă mai departe.

Orice clipă de fericire temporară – o băută pe cinste, un flirt reușit, o partidă bună, iartă-mă, iubito, un salariu rezonabil, nu părea să schimbe cu nimic mizeria de acasă.

Scrierea este una halucinantă, iar ceea ce se întâmplă în carte mă duce cu gândul la Apocalipsă, la acel moment în care omenirea va pieri treptat, fără posibilitatea salvării. Un El și o Ea, alături de familia lui, sunt personajele cărții, iar acțiunea mi s-a părut pe lângă haotică, destul de confuză. Fiecare cititor își formează propriile opinii și poate fiecare vede această carte în felul lui, dar eu personal am simțit de parcă eram și eu în casa lor și asistam la imaginea apelor învolburate care mătură totul.

Timpul nu stă după nimeni, cum nu a stat nici după ei, a trecut tăvălugul peste casă și locatarii ei, oferindu-le fiecăruia câte un paliativ pentru durerea lor: bătrânului beciul, fratelui mai mare drogurile, fratelui mijlociu credința, lui bănuielile și ei tăcerea.

Dacă ar fi să vă spun care este tema cărții, probabil aș prefera să vorbesc despre apocalipsă, despre sfârșitul existențial sau lupta pentru supraviețuire. Ceea ce e derutant este faptul că El, personajul cărții, este scriitor și își imaginează toată această luptă infernală prin proprii ochi. Nici un personaj al cărții nu are nume, iar asta face ca acest roman micuț să capete nuanțe noi. Nimic nu e clar în carte, personajele au un comportament de multe ori ciudat, iar finalul te lasă fără cuvinte. De ce ar trebui să citiți această carte? Pentru că merită să vedeți cum arată apocalipsa în viziunea unui autor român talentat ce se deschide în fața cititorului fără vreun fel de rețineri.

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru exemplar și vă aștept cu drag să reveniți cu păreri!

2 gânduri despre „Îmblânzitorul apelor – A. R. Deleanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s