Posted in carte, citit, lectura, literatura, recenzie, Scriitori de azi şi de mâine

Șarpele cu două capete – Henri de Regnier

SARPELE-CU-DOUA-CAPETE-720x720

Autor: Henri de Regnier

Titlu original: L’Amphisbène

Naționalitate: franceză

An apariție: 1912

Nota mea: 3/4

Este vorba despre un roman mai puțin cunoscut și  până să citesc această carte, autorul îmi era la fel de cunoscut. Este o carte scurtă, frumoasă și interesantă. Pentru amatorii genului de dragoste, este o carte excelentă.

 Dragostea are nevoie de comodităţile ei. Tot ceea ce i se opune, o întrerupe, o obligă să se furişeze şi o face intermitentă, este împotriva adevăratei sale substanţe. Dragostea este egoistă. Nu suportă nicio împrejurare care s-o contracareze. 

Mi-a plăcut de Julien Delbray, de Laure de Lerins, însă mai puțin de Antoine Hurtin…începuse la un moment dat să îmi doresc sa i se întâmple ceva și să dispară din peisaj. Am stat cu sufletul la gură până la final…oare îi va spune Laure lui Julien că îl iubește în sfârșit sau nu?! Vă las pe voi să vedeți ce se întâmplă în final. Vaporul pe care cei doi, alături de alte câteva personaje nesemnificative poarta denumirea de Amfisben, desemnând un animal monstru care avea capacitatea de a merge atât înainte, cât și înapoi.

 Scrisorile sunt un mijloc preţios de a te explica: ele îţi permit să stabileşti nuanţe pe care ar fi greu să le exprimi prin viu grai. Când eşti faţă-n faţă cu cineva, cuvintele, ca să spun aşa, falsifică gândurile, în timp ce la distanţă ele îşi păstrează claritatea. 

Același simbol, al amfisbenului, apare și pe caietul dăruit de un prieten lui Julien Delbray. În mitologie (un alt domeniu care mă pasionează)a, amfisbenul este un șarpe cu două capete.

Dragostea nu poate fi o stare continuă. Ea nu reprezintă în viaţa noastră decât o serie de crize momentane cărora se cuvine să le acordăm în existenţa noastră locul pe care îl merită…

După părerea mea, numele romanului nu a fost ales întâmplător și cred cu tărie că această denumire face referire la iubirea celor doi tineri, Julien și Laure…și mai ales la Laure, care a tot oscilat dacă îl iubește sau nu pe Julien.

Constrângerile şi piedicile ne pun la ambiţie vanitatea. Rezultatul este că riscăm să facem o pasiune pentru lucruri imaginate de noi şi să rămânem legaţi, chiar atunci când această pasiune a pălit şi când ar trebui s-o recunoaştem. Astfel se întâmplă să ne înverşunăm, când la mijloc este de fapt o neînţelegere care deseori se lămureşte foarte greu şi în urma căreia suferim, fără să ne dăm seama exact.

 Această alee este plantată cu tei foarte frumoşi şi foarte bătrâni. Primăvara, mireasma florilor este delicioasă. Vara, frunzişul umbreşte bănci vechi de piatră. Toamna, el are un nobil colorit auriu. Iarna, trunchiurile şi crăcile alcătuiesc o elegantă dantelă vegetală. Dincolo de alee, descoperi grădinile şi, dincolo de grădini, pajişti mărginite de râu şi de şirul lui de plopi. Dincolo de aceşti plopi apune soarele şi am asistat uneori, din cameră, la spectacole mirifice. În serile acelea, camera mea devine un domeniu regal.

 Ce pagină va întoarce pentru mine Soarta, asemenea acelui enigmatic monstru bicefal, acelui simbolic Amfisben, al cărui mers invers şi dublu este în acelaşi timp o ameninţare şi o promisiune şi care, pe suplul pergament, îşi prezintă semnul augural presupunerilor sufletului meu îngrijorat şi inimii mele superstiţioase?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s