Posted in literatura

Don Quijote – Miguel de Cervantes

DonQuijoteDeLaMancha-767176

Autor: Miguel de Cervantes Saavedra

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 1605

Nota mea: 4/5

Tip carte: roman clasic

Număr pagini: 632

Prima dată ar trebui să împărtășesc cu voi cum de am ajuns la această carte și cum de m-a împins curiozitatea să o citesc. Eram studentă, se apropia licența și vroiam să citesc ceva relaxant. Am căutat pe net o listă cu romane clasice interesante și am găsit această carte pe listă. Așa că am mers la bibliotecă, am luat-o și am pornit alături de zăpăcitul Quijote în aventura vieții lui. L-am luat cu noi pe Sancho Panza călare pe măgăruș și am trecut printr-o groază de peripeții. Deși este o carte destul de voluminoasă și în mare destul de greu de citit și de înțeles (că doar e scrisă în secolul 17), consider că este o carte valoroasă pentru iubitorii de clasici și prezintă niște perspective ce nu mai sunt tratate acum.

 Dragostea nu are profesor mai bun decât ocazia.

Țin minte ca mă prindea miezul nopții cu acest roman stufos în mână, dar chiar nu conta. Pentru mine era mai important să citesc. Și încă este. Îi citeam chiar și colegei de cameră frânturi din aventurile cavalerului fantezist și când mă opream, mă întreba ce alte nebunii mai face Quijote.

 Tirania motanului e mai bună decât dreptatea şobolanului.

Personajul principal al cărții este Don Quijote, un hidalgo (un fel de nobil) pasionat de lectura romanelor cavalerești. De aici și până la o imaginație extrem de bogată a personajului, se ajunge la acțiuni ale personajului ieșite din comun. Deși considerat de multă lume nebun, Quijote este un personaj foarte bine construit care reușește să îl inducă în eroare pe cititor. Și spun asta pentru că eu personal nu l-am considerat nicio secundă atât de nebun pe cât vroia el să pară.

Mănâncă puţin şi cinează şi mai puţin, deoarece sănătatea întregului corp se făureşte în bucătăria stomacului.

Cartea este o capodoperă, un roman interesant care prezintă peripețiile prin care trece celebrul Don Quijote și sluga sa, Sancho Panza. Iubirea sa pentru imaginara Dulcineea, luptele sale cu morile de vânt sunt doar câteva dintre elementele savuroase ale cărții.Chiar dacă romanul are și multe pagini în care Quijote filosofează despre una și despre alta, eu tot l-am găsit amuzant și savuros. Dacă vreți o carte ușoară care să vă relaxeze, vă avertizez că acest roman nu este pentru voi. Dar dacă vreți ceva care o să vă contrarieze și o să vă dea mult de gândit, atunci da, vi-l recomand! Așa că nu ezitați să îl citiți!

 Libertatea, Sancho, este unul din darurile cele mai de preţ pe care cerul l-a dăruit oamenilor: cu ea nu pot fi asemuite nici bogăţiile pe care le ascund pământul şi marea; pentru ea, ca şi pentru cinste, poţi şi trebuie să-ţi dai şi viaţa; iar pierderea ei este cel mai mare rău ce ţi se poate întâmpla.

Advertisements

One thought on “Don Quijote – Miguel de Cervantes

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s