Posted in literatura

Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee

Sa ucizi o pasare cantatoare

Autor: Harper Lee

Naţionalitate: americană

Titlu original: To kill a mockingbird

An apariţie: 1960

Număr pagini: 496

Premii: Pulitzer

Ecranizare: 1962

Notă: 5/5

 O carte dragă mie. Am citit-o din întâmplare în primul an de facultate şi acum o recitesc. Cred ca aş mai recit-o încă de 1o ori cel puţin. Romanul a fost publicat în 1960, a fost foarte bine primit şi a primit şi Premiul Pulitzer. În centru este situată familia Finch, tatăl Atticus şi cei doi copii ai săi neastâmpăraţi şi mereu puşi pe şotii, Jem şi Scout.

Chiar dacă Jem şi-ar fi recăpătat pantalonii, tot nu ne-ar fi tihnit somnul. Zvonurile nopţii le auzeam parcă întreite în patul meu de pe veranda din spate; orice scrâşnet de pietriş strivit sub talpă era BauRadley pornit să se răzbune, orice trecător negru râzând în beznă eraBau Radley care ne fugărea; gângăniile nopţii care se loveau de paravan erau degetele smintite ale lui Bau Radley făcând în bucăţele sârma ghimpată; platanii erau ameninţători, pânditori, vii. M-am zbătutaşa, între vis şi realitate, până când l-am auzit pe Jem murmurând.

Există în carte o atmosferă foarte plăcută, năzbâtiile celor doi copii sunt probabil cele care dau farmec cărţii. M-am simţit din nou copil. Din nou copil cu capul în nori. Mi-a plăcut foarte mult scena în care cei doi copii şi Dill, un prieten de joacă, încercau să-l scoată pe Arthur Radley (poreclit de ei Bau Radley) din casă. Sau presupunerile lor că acesta s-ar hrăni cu carne de om…plus multe alte chestii amuzante.

Isteţ mai era Jem câteodată! Mai mult ca sigur că născocise jocul ăsta ca să-mi dea mie a-nţelege ce puţin îi păsa lui de tot neamul Radleyilor şi ce laşă eram eu în comparaţie cu el, eroul neînfricat…

Unii spun, am citit diferite articole, că nu ar fi o carte chiar aşa de deosebită. Ţin să precizez că acum depinde şi genul de carte preferat. Degeaba laudă cineva un roman istoric, dacă mie acest gen nu îmi place. E doar un exemplu. A citit cineva cartea? V-a plăcut?

Advertisements

One thought on “Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee

  1. O carte foarte buna,dupa parerea mea.Am fost placut surprinsa de personajul lui Atticus,de felul in care isi crestea copiii raportandu-se la ei ca la niste oameni maturi si de rabdarea cu care trata orice situatie .Recomand aceasta carte cu draga inima,in opinia mea,fiind,o carte ce transmite invataturi din si despre viata.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s