Publicat în literatura

Memoriile unei gheișe – Arthur Golden

mkt-10019679-4faec6531a003_350x350c_cvf1

Autor: Arthur Golden

Naționalitate: americană

Titlu original: Memoirs of a Geisha

An apariție: 1997

Gen carte: roman istoric, ficțiune

Nota mea: 4/5

DESPRE AUTOR: 

Arthur Golden este un scriitor american, cunoscut pentru romanul istoric de succes Memoriile unei gheișe, apărut în 1997. Doctor în istoria artei japoneze la Universitatea Harvard și în istoria Japoniei la Universitatea Columbia, cunoaște dialectul mandarin al limbii chineze. Romanul său a fost vândut în peste patru milioane de exemplare în engleză și a mai fost tradus în peste 30 de limbi.

DESPRE CARTE: 

Cartea este una splendidă, am citit-o cu sufletul la gură şi pot spune cu mâna pe inimă că merită citită. Ne dăm seama de valoarea sa aparte și datorită faptului că a fost  ecranizată. Romanul a fost publicat în 1997 şi s-a bucurat de un real succes. Am citit acest roman complex din dorința de a încerca ceva nou și cum în biblioteca mea își făcuse recent loc această carte, m-am hotărât să o citesc. Aveam multe așteptări și vă spun sincer că acestea nu mi-au fost înșelate deloc.

Oricare ar fi chinurile şi triumfurile noastre, oricât de mult am suferi, mult prea curînd se împrăştie toate.

Viaţa unei fete care este desprinsă din mijlocul familiei, despărţită de sora sa, destinul său ca ucenică, iar mai apoi ca gheişă, constituie principalele elemente ale cărţii, dacă le putem numi aşa. Cartea emană simţire, sensibilitate, orgoliu şi îl face pe cititor să înţeleagă un timp îmbrăcat în mister. Mi s-a părut extrem de fascinant universul în care Chiyo pătrunde, cât și toate situațiile mai mult sau mai puțin bune prin care trece.

Stilul cărții este unul aparte, impresionând prin amalgamul de sentimente care îți sunt oferite odată cu lectura paginilor sale. Nu ar trebui să vă lipsească din bibliotecă această carte și consider că merită din când în când recitită.

Ce era de fapt o gheişă? O damă de companie? O prostituată? Există păreri împărţite. Ideea este că gheişa reprezintă un absolut al frumuseţii și al eleganţei. Cartea este de fapt o cronică amplă despre viața unei gheișe și cel mai mult m-au impresionat suișurile și coborâșurile din viața personajului feminin principal.

Durerea este un lucru foarte ciudat. Suntem atât de neputincioşi în faţa ei. E ca o fereastră care se deschide atunci când vrea ea. Camera se răceşte şi nu putem decît să tremurăm. Dar de fiecare dată se deschide mai puţin, până când, într-o zi, ne întrebăm ce s-a ales de ea.

Viitoarea gheişă se confruntă  cu o grămadă de sentimente umane, experimentează frica, nesiguranţa, dar învaţă ce este supunerea și prietenia adevărată. Şi cel mai important, învaţă să se preţuiască pe sine.

Ne trăim viaţa ca apa care curge la vale, mergând într-o direcţie, până ne izbim de ceva care ne forţează să găsim un nou curs.

În viziunea autorului, viaţa este ca o apă cu sensuri curgătoare schimbătoare, iar viitoare gheișă este purtată de aceste valuri în toate direcțiile posibil. Vă invit să citiţi cartea pentru a vedea şi înţelege cum arată viaţa protagonistei principale.Sentimentul cu care se confruntă cel mai adesea eroina principală este tristeţea, iar ea tristeţea o înţelege la un moment dat ca pe ceva imposibil de scăpat.

Nu-i poţi cere soarelui mai multă lumină sau ploii mai multă apă.O minte tulburată de îndoială nu se poate concentra pe cursul victoriei. Nu cred că putem vorbi deschis despre suferinţa noastră decât după ce ea s-a sfârşit.

Destinul nu e întotdeauna ca o petrecere la sfârşitul serii. Uneori nu înseamnă decât lupta zilnică pe care o duci cu viaţa. Tot ce îmi făcea viaţa mai grea, întărea hotărîrea de a fugi.

Chiyo, cea care ajunge să devină în final gheişă, parcurge un drum extrem de anevoios până la acea etapă.Se gândeşte să renunţe, vrea să fugă, să scape. Voi ați citit această carte? V-a plăcut?

2 gânduri despre „Memoriile unei gheișe – Arthur Golden

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s