Am numărul tău – Sophie Kinsella

am-numarul-tau_1_fullsize

Autor: Sophie Kinsella

Naționalitate: britanică

Titlu original: I’ve got your number

An apariție: 2011

Nota mea: 4/5

De curând am citit Mă dau în vânt după cumpărături, un roman al Sophiei Kinsella care mi-a plăcut și m-a amuzat. Am ales să citesc un alt roman al său, Am numărul tău, dornică fiind să mă acomodez mai mult cu stilul acestei scriitoare. Cărțile sale sunt ideale pentru vară, pentru vacanța de vară și pentru zilele toride care ne dau peste cap. Poppy Wyatt este o tânără care urmează să se căsătorească cu bărbatul vieții ei, Magnus Tavish. Conflictul cărții începe atunci când Poppy pierde inelul de logodnă al familiei și intră în panică. Viața ei este un amalgam de evenimente ciudate care se țin lanț și m-a amuzat mult felul ei de a fi și modul în care reușește să iasă din orice încurcătură.

Sam Roxton și Poppy ajung să se întâlnească într-un mod neașteptat prin intermediul unui telefon găsit. Ce se întâmplă mai târziu este interesant, în sensul că nu v-ați aștepta cât de mult se poate complica viața unei tinere peste noapte. Romanul se vrea de fapt a fi unul romantic, dar eu nu sunt pe deplin convinsă că doar romantismul este unul dintre punctele forte ale cărții. Este ceva mai mult de atât. Autoarea ne pune în față un personaj interesant, Poppy cea mereu cu capul în nori, dar nu uită să sublinieze și latura sensibilă și altruistă a acesteia.

Atunci când este pe punctul de a se mărita cu Magnus, Poppy devine de fapt conștientă de incompatibilitatea dintre ei doi, dar cu toate acestea, nu renunță radical la căsătorie. Povestea ei este povestea multor tinere și ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cele care se mărită doar pentru un inel prețios sau o nuntă luxoasă. Nu, o nuntă trebuie să aibă loc la brațul unui bărbat care te iubește și îl iubești. Altfel te păcălești singură.

Am admirat-o pe Poppy pentru tăria de caracter dovedită în final și mă bucur că am mai citit o carte din categoria Chick Lit. Dacă iubiți genul ăsta de carte, nu ezitați. Voi ce cărți Chick Lit ați citit?

Armance – Stendhal

armance_1_fullsize

Autor: Stendhal

Naționalitate: franceză

Titlu original: Armance, ou quelques scènes d’un salon de Paris en 1827

An apariție: 1827

Nota mea: 3/5

După romanul Roșu și negru, această carte este cea de a doua scrisă de Stendhal și citită de mine. Am primit-o acum doi ani cadou de la o prietenă apropiată și am păstrat-o în bibliotecă cu gândul că într-o zi îi va veni rândul la citit. Deși este o carte micuță (250 de pagini), eu am citit-o destul de greu. Mai ales prima jumătate a cărții a fost greu de digerat și de citit. Nu mă dau în vând după saloanele pariziene ale secolului 20, dar această carte se învârte prea mult în jurul evenimentelor politice din acea vreme și a moravurilor societății. Octave Malivart este un tânăr viconte cu perspective de viitor, care își adoră mama, dar care nu prea știe ce vrea de la viață. S-ar îndrăgosti, dar crede că nu e bine, ar face tot felul de lucruri, dar tot ezită. Caracterul său ezitant m-a frustrat un pic, iar la finalul cărții am rămas cu un gust amar foarte puterrnic. Armance Zohiloff, verișoara sa îndepărtată este cea care îi pune inima pe jar, cei doi se iubesc nebunește, dar….Veți vedea de ce există un dar, numai dacă citiți cartea.

Eu nu vreau să vă dezvălui prea mult, ci vreau doar să vă spun că dacă iubiți literatura clasică franceză, este ceea ce căutați. Dacă preferați literatura contemporană, s-ar putea să nu vă placă. Până nu de mult, preferam exclusiv literatură clasică, dar de vreo doi ani am citit și contemporană. Am observat că altfel analizezi o carte clasică și altfel una care are un stil modern.

Mi-a plăcut totuși această carte, chiar dacă aproape jumătate din ea lâncezește. A doua jumătate este un pic mai interesantă, iar acțiunea devine un pic mai alertă. Octave și Armance sunt un cuplu aproape ideal, dar care parcă fac tot posibilul să nu fie împreună. Și asta din cauza presiunilor unei societăți cu mentalitate de secol 19. Vă recomand totuși cartea și vă aștept cu o părere.

Petrecerea de Halloween – Agatha Christie

lt2_coperta_08_petrecerea_de_halloween-1

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: Hallowe’en Party

An apariție: 1969

Nota mea: 5/5

La multitudinea de romane captivante scrise de Agatha Christie și citite de mine, am mai adăugat unul care mi s-a părut bine construit, plin de mister și care te face să îți dorești să nu se termine așa de repede. Personajele sunt interesante și dintre ele nu putea să lipsească faimosul detectiv belgian Hercule Poirot. Acesta o ajută pe prietena sa, Ariadne Oliver, care este autoare de romane polițiste să deslușească misterele unei duble crime la o petrecere de adolescenți cu ocazia Halloween-ului.

— Nu o să spun nimănui, se enervă Joyce. Sunteţi îngrozitori. Domnişoara Lee intră cu un alt tip de găleată. Schimbară subiectul făcând comparaţie între găleţi şi căldări pentru a o putea alege pe cea mai potrivită pentru jocul cu merele. Majoritatea se îndreptară spre bibliotecă pentru a hotărî la faţa locului. Trebuie să recunoaştem că unii dintre participanţii mai tineri erau nerăbdători să demonstreze, printr-o repetiţie, atât dificultăţile pe care le vor întâmpina cât şi măiestria lor la acest joc. Unii se udară pe păr, alţii se stropiră, încât fu nevoie de nişte prosoape pentru a strânge apa. Până la urmă se decise că o găleată din tablă ar fi mai potrivită decât o căldare ieftină din plastic care oricum s-ar fi răsturnat cu mai multă uşurinţă.

Cartea m-a ținut cu sufletul la gură și pe parcursul ei mi-am pus nenumărate întrebări legate de autorul crimelor și motivele pe care acesta le-a avut atunci când a săvârșit ciudatele crime. Nu știu cum se face, dar nu pot ghici niciodată adevărații criminali sau răufăcători și asta pentru că scriitoarea introduce în romanele sale numeroase detalii ce au rolul să te ducă pe anumite piste false și să te zăpăcească.

Asta pățesc eu de fiecare dată când citesc un roman de Agatha Christie, iar acest roman nu a fost o excepție. Mereu l-am admirat pe Poirot și cred că fără acest isteț și viclean detectiv, multe dintre romanele sale nu ar mai avea acel ceva care nu te mai lasă să abandonezi cartea nici măcar pentru mâncare sau somn. Bineînțeles că celebrul detectiv nu este singurul personaj bine construit al acestui roman, printre ele numărându-se și Ariadne Oliver, o femeie care mi-a lăsat la un moment dat imediat impresia că este un pic cam prostuță. Ea are un rol secundar în roman, cel principal revenindu-i lui Hercule Poirot.

Poirot utilizează toate „armele’ de care dispune și nu se lasă până nu află adevărul despre cele două crime misterioase. Cine ar vrea să ucidă doi copii care se pare că știu mai mult decât oricine adevărul despre o crimă comisă cu ceva timp în urmă? Dacă veți citi cartea, veți afla singuri.

Petrecerea de Halloween este un roman polițist care te ține cu sufletul la gură și vă recomand să îl citiți dacă aveți ocazia. Apoi reveniți aici cu o părere în care să îmi spuneți dacă v-a plăcut sau nu!

Hobbitul, J.R.R Tolkien

The_Hobbit_An_Unexpected_Journey_poster_Hobbits_749x1109

Autor: John Ronald Reuel Tolkien

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Hobbit

An apariție: 1937

Ecranizare: da

Nota mea: 4/5

După o perioadă de aproximativ 2-3 săptămâni în care am avut foarte mult de învățat pentru două examene importante, revin și doresc să vă spun câte ceva despre o carte frumoasă, interesantă, dar de care am tras mult ca să o termin, cauza fiind timpul liber aproape inexistent. Ei bine, această carte despre care vreau să vă vorbesc este scrisă de Tolkien și se numește Hobbitul. Există și ecranizări după această carte pe care deocamdată nu le-am urmărit, dar nu se știe niciodată…poate le voi urmări și eu. Auzisem multe despre această carte și dacă tot o am pe Kindle, m-am gândit să o citesc și să văd ce este de capul ei.

Romanul Hobbitul îl are în prim plan pe hobbitul Bilbo Baggins și aventurile prin care acesta trece alături de o mulțime de pitici bărboși și amuzanți și marele vrăjitor Gandalf. Cel mai mult mi-a plăcut la această carte nota jucăușă cu care Tolkien povestește aventurile trăsnite ale domnului Baggins. Lumea construită în acest roman este una fantastică, dominată de ființe dintre cele mai ciudate: pitici, vrăjitori, gnomi, elfi, etc. Chiar dacă nu mai sunt copil și am 26 de ani, mă bucur că am descoperit acest tărâm fantastic al Hobbitului, o lume în care orice este posibil și în care îți este permis să visezi.

Fiind un roman de aventuri fantastic, l-aș recomanda în primul rând copiilor și adolescenților, dar și adulților pasionați de acest gen de carte. Mi-a plăcut cartea destul de mult și ce m-a captivat foarte tare este modul construirii personajelor și pățaniile prin care acestea trec. Eroii noștri sunt curajoși, văd de mai multe ori moartea cu ochii, iar scriitorul le va rezerva un final al cărții pe măsură.

Nu are sens să vă spun prea multe despre carte, așa că vă spun doar atât: citiți cartea și reveniți aici cu o părere. Sunt curioasă să aflu dacă v-a plăcut sau nu!

5 cărți ușoare de vacanța de vară

carti-pt-vacanta

Recomand în continuare 5 cărți ușurele de citit în vacanța de vară:

1. Cișmigiu et. comp – Grigore Băjenaru (recenzia o găsiți aici)

” Am citit pagini care m-au uns pe suflet, am parcurs întâmplări care m-au amuzat sau emoționat și am trăit cartea de parcă mi-aș fi povestit eu anii copilăriei. Cititorul unei asemenea cărți (indiferent că are 16, 30 sau 70 de ani) se va simți mereu adolescent visător fără nicio grijă, îndrăgostit de frumusețea Cișmigiului și îmbătat de aroma dulce a amintirilor din școală.”

2. Femeia pierdută – Jude Devereaux ( recenzia aici)

” În general, nu prea citesc astfel de romane de dragoste, ci mai degrabă prefer literatura clasică care este cu mult bun simț. Pe când acest roman, abundă în scene erotice și, zic eu, nerecomandate poate persoanele care nu sunt prea romantice din fire. Este o carte a literaturii de consum care se citește foarte ușor și nici nu este o carte foarte vastă.”

3. Chocolat – Joanne Harris (recenzia aici)

” Actiunea cărții nu este una foarte complicată, cartea este ușor de citit, iar stilul autoarei este un stil comun cu multi alți scriitori. Sinceră să fiu, cartea ar fi putut să cuprindă unele pagini mult mai bine construite, iar viața sa probabil să fie un pic mai interesantă. Cu toate acestea, am citit-o relativ rapid și o consider o lectură numai bună pentru vacanță sau weekend-urile pe care cu toții le asteptăm cu nerăbdare. În ceea ce privește personajele, preferata mea rămâne Anouk, fetița de 6 ani care are de multe ori gândirea unui adult.”

4. Sarpele cu două capete – Henri de Regnier ( recenzia aici)

„Mi-a plăcut de Julien Delbray, de Laure de Lerins, însă mai puțin de Antoine Hurtin…începuse la un moment dat să îmi doresc sa i se întâmple ceva și să dispară din peisaj. Am stat cu sufletul la gură până la final…oare îi va spune Laure lui Julien că îl iubește în sfîrșit sau nu?! Vă las pe voi să vedeți ce se întâmplă în final. Vaporul pe care cei doi, alături de alte câteva personaje nesemnificative poarta denumirea de Amfisben, desemnând un animal monstru care avea capacitatea de a merge atât înainte, cât și înapoi.”

5. Fulger in plina vara – P. G. Wodehouse ( recenzia aici)

„Este o carte genială pe care am citit-o cu foarte multă plăcere. Mulţi probabil nu au auzit de P. G. Wodehouse, însă acesta este un scriitor foarte bun care a scris cărţi geniale. Autorul este de fapt un scriitor umorist fără pereche, după părerea mea, în literatura clasică engleză. Fulger în plină vară a fost publicată prima dată în 1929 şi face parte din Blandings Castle saga, o colecţie de mai multe romane şi povestiri. Printre personajele principale se numără lordul Emsworth, un personaj în vârstă şi foarte ridicol, sora sa Lady Constance Keble, Galahad Treepwood, fratele celor doi, plus alte câteva personaje interesante.”

Mă numesc Salma – Fadia Faqir

Salma

Autor: Fadia Faqir

Naționalitate: iordaniană

Titlu original: The Cry of the Dove

An apariție: 2007

Acum câteva luni am citit o carte care se numea Arsă de vie și era scrisă de o scriitoare pe nume Suad. Țin minte că mă tulburase profund și am zis că puține cărți mă vor șoca atât de tare. Da, ați auzit bine: acea carte m-a șocat și în același timp, mi-a plăcut foarte mult. O să vă întrebați poate ce legătură este între acel roman și cel despre care am ales să vă vorbesc acum, Mă numesc Salma. Ei bine, cele două romane au un punct comun: ambele prezintă povestea unei tinere musulmane care are parte de un destin tragic. Ambele sunt alungate și renegate de familie din cauza unor păcate ale tinereții naive. Rămânând însărcinate fără voia lor, sunt condamnate la o viață de exil.

Revenind la Mă numesc Salma, vă pot spune că acest roman prezintă aleatoriu mai multe momente din viața Salmei. Un paragraf prezintă viața sa de acasă, apoi din altul aflăm de viața sa în închisoare, ca mai apoi să citim despre locul său de muncă. Aceste prezentări ale mai multor perioade din viața eroinei principale mi se par un pic obositoare, deoarece cer concentrare maximă ca să înțelegi firul acțiunii. Nu este respectată o ordine cronologică, scriitoarea preferând să bulverseze oarecum cititorul. Salma ajunge în Londra, iar acolo este nevoită să o ia de la zero. Se simte străină, marginalizată și trece prin momente greu de imaginat pentru un om care trăiește în țara lui, în casa lui și are o familie. Nu am înțeles niciodata de ce la final Salma abandonează o ambiție mai veche. Mi-ar fi plăcut să citesc un alt fel de final. Este un roman despre supraviețuire, prejudecăți, dar și despre curaj.

Deși este o carte tristă, eu zic să nu o ocoliți. S-ar putea să fie o dovadă a faptului că încă suntem norocoși că avem măcar strictul necesar. Vă recomand romanul și vă aștept cu o părere!

Vulturul dincolo de cornul lunii – Rodica Ojog-Brașoveanu

7_rodica-ojog-brasoveanu---vulturul-dincolo-de-cornul-lunii

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2008

Nota mea: 4/5

Sunt o fană a romanelor polițiste scrise de Rodica Ojog-Brașoveanu și am citit multe din romanele sale. Acest roman însă, a fost cam greu de digerat. De ce? Acțiunea cărții este la fel de interesantă, scriitoarea păstrează și aici o nota puternică  de umor, dar substratul istoric mi-a făcut pur și simplu nervii ferfeniță. Limbajul vechi, o groază de arhaisme, exprimarea specifică unei perioade istorice îndepărtate, multe personaje istorice și evenimente consemnate în istoria românească și nu numai. Așa aș putea eu caracteriza acest roman istoric care are și o undă de mister. Logofătul Andronic este cel mai interesant personaj al romanului și cel în jurul căruia se concentrează mare parte din acțiune. Pe de alta parte, trebuie să menționez și povestea de dragoste interzisă dintre Gheorghiță și Smaragda, personaje care luptă mult pentru dragostea lor.

Brâncoveanu, Cantacuzino și alte fețe istorice de seamă apar treptat pe scena romanului nostru și cui îi place istoria, chiar îi recomand această carte. Istoria a fost pentru mine mereu un domeniu în care nu am excelat, asta din cauză că nu am memoria anilor și numelor. Și când am citit acest roman, am fost puțin în ceață din cauza prezentării unor evenimente istorice despre care nu mai știu sau nu am știut niciodată mare lucru.

De remarcat este modul inedit în care Rodica Ojog-Brașoveanu dă viață acestor personaje de mult timp apuse. Le învie, le insuflă viață, le închide în paginile acestei cărți și le aduce în fața cititorului pasionat.

Dacă reușiți să rezistați stilului și exprimării greoaie din roman, veți observa singuri că aveți în fața ochilor o carte foarte bine scrisă și captivantă.

Încă o zi – Mitch Albom

coperta

Autor: Mitch Albom

Naționalitate: americană

Titlu original: For One More Day

An apariție: 2004

Nota mea: 4/5

Deși am terminat de citit această carte de mai bine de o săptămână, încă nu știu cum să prezint această carte astfel încât să vă conving că merită citită. Pentru cei care nu știu, Mitch Albom este un scriitor american contemporan îndrăgit de cititori și foarte apreciat. Încă o zi este un roman cu un titlu simplu, dar care în realitate este extrem de complex.

Am descoperit acest roman întâmplător și nu a lipsit mult ca să îl pun pe kindle și să îl „devorez” pagină cu pagină. Tema principală este destinul uman și ocazia de a mai căpăta încă o șansă. Charlie sau Chick Benneto ajunge un bărbat cu o existență ratată și viața lui se schimbă când mama sa moare. Simte remușcare, regret, furie și se simte incapabil să își continue existența. Viața lui se schimbă când primește șansa de a mai petrece o zi cu fantoma trecutului său. Sunt câteva elemente ale cărții care m-au surprins, câteva care m-au intrigat, dar nu am de gând să dezvălui prea mult din acțiunea cărții. Cartea se citește ușor și la finalul lecturii, am simțit ca mai vroiam sa continue povestea lui Chick și a familiei lui.

Cartea are un prolog, 4 capitole intitulate sugestiv ( Miezul noptii, Dimineata, Amiaza, Noaptea) si se incheie cu un epilog. Impresionant mi s-a părut faptul ca fiecare dintre capitole are mai multe subcapitole, unele din ele numindu-se Imprejurari in care nu am fost alaturi de mama si Imprejurari in care mama a fost alaturi de mine. Acest lucru ma duce cu gândul la un copil mereu nemulțumit de masa, care se simțea mereu cicălit sau făcut de râs. Dar ce nu a înțeles acest copil când s-a maturizat, este tocmai faptul că mama sa îl iubea cu bune și rele.

Finalul cărții m-a emoționat profund și vă spun cu mâna pe inimă că este o carte care vă va tulbura și pe voi. Dacă o citiți.

Mă dau în vânt după cumpărături – Sophie Kinsella

20141114_232345

Autor: Sophie Kinsella

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Secret Dreamworld of a Shopaholic

An apariție: 1999

Nota mea: 4/5

Cei de la editura Polirom au o colecție de cărți numită Chick lit, iar această carte face parte din această colecție. Prima întâlnire cu această colecție a fost acum 3 ani, când lucram la o librărie din Iași. Aveam un răftuleț special pentru aceste cărțulii roz, verzi și lila, coperți ochioase care ar atrage atenția oricărei iubitoare de acest gen de carte. Ei bine, nu am citit nicio carte din această colecție atunci, eu fiind în acea vreme mare iubitoare de clasici. Încă sunt, dar mi-am lărgit un pic orizonturile.

Am avut de curând șansa să achiziționez varianta ebook a acestui roman și am zis că trebuie să îi dau o șansă. Sceptica fiind din fire, m-am gândit că dacă nu îmi place după câteva pagini, o voi abandona. Spre surpriza mea, mi-a plăcut enorm și am citit-o în două seri. Mi-a plăcut foarte mult. Este o lectură ușurică, amuzantă și numai bună pentru lectura de vacanță.

Romanul prezintă povestea Rebeccai Bloomwood, o tânără amatoare de cumpărături care lucrează ca jurnalist la o revistă financiară. Înglodată în datoriu, Rebecca este uimitoare: inventează scuze trăsnite ca să scape de bancă, să facă economii și care nu ratează nicio ocazie să se facă de râs.

Rebecca îmi este totuși simpatica, deoarece reușește să scape din toate încurcăturile cu brio și face mult haz de necaz. Stilul Sophiei Kinsella este unul accesibil, amuzant și deși nu eram o amatoare a acestui gen de literatură, mă gândesc să mai fac câte o excepție și să rezerv și timp pentru altfel de lecturi ușoare și amuzante.

Cine zice că trebuie să citim doar Rebreanu, Caragiale, Tolstoi, Dostoievski sau Edgar Allan Poe? De ce sa nu citim și Agatha Christie, Rodic Ojog-Brașoveanu, Jean Bart, Cella Serghi, Ileana Vulpescu, Rowling, Tolkien sau…Sophie Kinsella? Citiți ce vă place, ce corespunde cu pasiunile și interesele voastre. Important este să citiți.

Mic dejun la Tiffany – Truman Capote

11048698_1041127042573679_6923872948886996197_n

Autor: Truman Capote

Naționalitate: americană

Titlu original: Breakfast at Tiffany’s

An apariție: 1958

Nota mea: 3/5

Este primul roman al lui Truman Capote pe care l-am citit și în ultimii ani am auzit păreri diverse despre acest roman. Așa că vreau să vă împărtășesc și părerea mea.

L-am pus de mult timp pe lista mea de viitoare lecturi, dar nu știu de ce, dar am simțit că în ciuda opiniei generale favorabile, pe mine s-ar putea să mă dezamăgească. Nu am avut cartea la dispoziție, dar într-un final am făcut o comandă online și am achiziționat-o. O să râdeți, dar foarte greu m-am hotărât să o citesc. O luam în mână, începeam să o răsfoiesc, dar îmi era teamă. Teamă că o citesc când sunt prea obosită, teamă că o voi termina prea repede, teamă că nu o să îmi placă. Ei bine, nu pot spune că mi-a plăcut extrem de mult. Povestea în sine este interesantă, dar cam atât.

Eu ador poveștile de viată și cărțile care îmi transmit ceva. În afară de frustrarea că puteam să dau banii pe o altă carte mai interesantă și dezgustul față de Holly Golightly, nu am simțit nimic. Nu știu dacă ați trecut vreodată prin ceva asemănător, dar simțeam că se termină cartea și eu nu am ajuns încă la acel ceva al cărții. Consider că acest roman putea fi construit un pic altfel. Plus că limbajul lui Capote lasă un pic de dorit. Nu mă atrage limbajul grosolan și cred că acest tip de limbaj poate schimba mesajul cărții.

După lectura cărții, am rămas cu semne de întrebare, am intrat pe diverse recenzii și am vrut să văd și părerea altora. Spre surprinderea mea, nu am găsit un om care să spună că nu i-a plăcut. Poate nu am înțeles eu foarte bine cartea, poate nu e genul meu, dar nu m-a captivat prea tare. Cu toate astea, vă recomand să o citiți. Cu siguranță multora dintre voi o să vă placă. Eu nu am prezentat aici decât opinia mea sinceră.

Impresii lectura IUNIE 2015

Cum-invata-copiii-sa-citeasca-300x201

Dacă tot a venit vacanța și am mai mult timp liber ( exceptând două examene importante care se apropie, def-ul și titularizarea), mi-am propus să citesc mai mult. Cumva mi-am recăpătat pofta de citit și am citit în luna iunie un număr formidabil de…10 cărți! Le prezint în ordine cronologică:

  1. Refugiul – Nicholas Sparks ( Am citit câteva dintre romanele sale și fiecare mi-a plăcut foarte mult. Nici acest roman superb nu face excepție.)
  2. Corigent la limba română – Ion Minulescu ( Este un roman micuț despre copilărie, adolescență și tinerețe care m-a purtat într-un alt univers. Prima dată l-am citit acum câțiva ani și mă bucur că am avut ocazia să îl recitesc.)
  3. Amândoi – Liviu Rebreanu ( Este un roman polițist care m-a ținut cu sufletul la gură și care mi-a plăcut mult.)
  4. Duelul – Aleksandr Kuprin ( Este un roman clasic al literaturii ruse care, mie personal, mi s-a părut foarte greu de citit și înțeles)
  5. Să nu ne uităm la ceas – Rodica Ojog-Brașoveanu ( Este un roman polițist care m-a cucerit. Mai ales când am citit finalul cărții.)
  6. Încă o zi  – Mitch Albom ( Un roman despre amintiri și șanse unice în viață. M-a tulburat foarte tare și vi-l recomand cu mare drag!)
  7. Mic dejun la Tiffany – Truman Capote ( La cât de mult mi-am dorit să citesc această carte, trebuie să vă spun că m-a dezamăgit puțin. Mă așteptam la mai mult.)
  8. Vulturul dincolo de cornul lunii – Rodica Ojog-Brașoveanu ( Este un roman istoric, presărat cu o poveste de dragoste și care necesită atenție mare în timpul lecturii, dar și cunoștințe solide de istorie a românilor. Altfel pățiți ca mine.)
  9. Mă numesc Salma (Povestea unei tinere musulmane care nu are o viață așa cum și-a dorit. Este extrem de tulburătoare.)
  10. Mă dau în vânt după cumpărături – Sophie Kinsella ( Este o carte numai bună de citit în vacanță. Este drăguță, amuzantă și ușor de citit.)

Să nu ne uităm la ceas – Rodica Ojog-Brașoveanu

sa-nu-ne-uitam-la-ceas

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2006

Nota mea: 4/5

Am citit multe cărți ale acestei autoare, toate m-au fascinat, însă aceasta parcă nu a mai fost pe măsura așteptărilor mele. Este un roman de spionaj încărcat de nuanțe istorice (Hitler) care are multe personaje, iar acțiunea cărții este destul de complicată. Atât de complicată că sunt amănunte ale cărții pe care nu le-am înțeles. Poate și pentru că istoria Germaniei nu m-a interesat prea mult niciodată și sunt detalii istorice pe care nu le cunosc. Este totuși de admirat faptul că autoarea s-a documentat îndelung înainte de a da viață acestui roman destul de interesant.

Elvira Manu este unul dintre personajele feminine principale ale cărții și este un fel de zeiță a lumii bune, femeia care are lumea la picioare și are parte de tot ce își dorește. Lumea de mahala apare și în acest roman și scriitoarea nu ezită în romanele sale să introducă și o undă de ironie față de personajele sale.

Finalul cărții este imprevizibil, nu mă așteptam ca totul să ia o întorsătură atât de neașteptată. Cu toate acestea, mi-a plăcut romanul și vi-l recomand călduros. Veți găsi în el intrigi sentimentale, spionaj și tot tacâmul.

Duelul – Aleksandr Kuprin

Duelul

Autor: Aleksandr Kuprin

Naționalitate: rusă

Titlu original: Поединок

An apariție: 1905

Pentru un clasic al literaturii ruse, Kuprin nu scrie deloc rău. Ba dimpotrivă, creează un roman extrem de reușit, dar pe care cred că puțini l-au înțeles. Nu am citit până acum nimic scris de el, ci doar am făcut cunoștință cu literatura rusă prin intermediul altor scriitori ruși, cum sunt Dostoievski, Tolstoi, Gorki sau Turgheniev.

Eu recunosc că nu prea sunt fana literaturii clasice ruse și a literaturii ruse în general. Și spun asta pentru că îmi este destul de greu să rețin numele alambicate ale rușilor și de multe ori nu reușesc să mă conectez cu romanul în sine. Așa mi s-a întâmplat și în cazul acestui roman, Duelul, de la care aveam speranțe mari. Dar care m-a cam dezamăgit. Acțiunea cărții stagnează, am citit mai bine de jumătate din carte cu speranța că se va întâmpla ceva interesant. Doar finalul este interesant și cam atât.

Romașov, personajul principal masculin al cărții, este un bărbat care filosofează prea mult și se complace în postura de amant al mai multor doamne din lumea bună. Nu este un om cu ambiții prea mari și nici nu prea știe ce vrea de la viață. Dar dacă sunteți interesați să citiți o carte în care este prezentată armata rusă din acele timpuri și militarii, eu zic să o citiți. Dar dacă sunteți în căutare de o carte palpitantă și cu o acțiune cât de cât interesantă, nu vă încurajez să o faceți.

Amândoi – Liviu Rebreanu

res_fcc2388978a2a977c679b6da17c2fad1

Autor: Liviu Rebreanu

Naționalitate: română

An apariție: 1940

Nota mea: 4/5

Deși cartea achiziționată de mine de la anticariat conținea două romane (Jar și Amândoi), nu le-am citit unul după altul și am decis să le fac câte o mică recenzie separat. Despre Jar v-am spus aici mai multe. Amândoi este un roman destul de scurt care se citește repede și m-am bucurat foarte mult că după lectura romanelor Ion, Ciuleandra, Jar și Răscoala am ocazia să mai citesc o carte a marelui Rebreanu.

Dintre scriitorii români mai vechi, Rebreanu a rămas unul din preferații mei. Romanul poartă aparent un titlu simplu, Amândoi, însă sunt convinsă că, dacă ați citit acest roman, v-ați așteptat la o poveste de dragoste inedită. De ce nu, în stilul celei dintre Ion și Ana sau Ion și Florica. Ei bine, nu. Acest roman are la bază o dublă crimă, soț și soție care sunt uciși de o mână criminală. Credeți-mă că Rebreanu punctează foarte bine intriga romanului și reușește să creeze niște personaje memorabile.

– De câte ori nu mă cruceam și eu cu Solomia: cum, Doamne, pot sta atât de singuri și de părăsiți? reluă Vasilica pe gânduri. La bătrânețe omul are mai multe neoi. Și dumnealor sânt destul de bătrîni…

Pe tot parcursul romanului am stat cu sufletul la gură încercând să ghicesc care dintre protagoniștii cărții a fost autorul crimei duble și am suspectat pe rând pe fiecare. Bătrânul Daniloiu, zgârcit și antipatizat de multă lume, are parte de un final crunt. Soția sa la fel. Cert este faptul că scriitorul ne lasă până la final să ne dăm cu capul de pereți, la figurat desigur, ca să aflăm adevărul.

Finalul m-a surprins și am trăit sentimentul că aveam în față o apă agitată care în sfârșit se liniștise, ca mai apoi să se agite din nou și mult mai tare. Rebreanu creează un suspans aparte și mi-a plăcut să mă las prinsă în jocul său. Nu vă dezvălui mai mult, aș strica prea mult din farmecul cărții. Mai bine vă invit să citiți cartea și să reveniți cu o părere.

Corigent la limba română – Ion Minulescu

d0971b__corijent

Autor: Ion Minulescu

Naționalitate: română

An apariție: 1928

Nota mea: 4/5

Cunoscut de multă lume drept un poet simbolist foarte talentat, Minulescu a suprins atunci când a hotărât să scrie proză, mai exact un roman-confesiune al vieții, copilăriei și tinereții sale. Faptele prezentate în roman sunt reale, scriitorul Minulescu dorind să creeze o frescă deosebită a anilor inocenței în care îți prezintă părinții, colegii, prietenii de nebunii, primele iubiri. Prima dată când am citit acest roman a fost în urmă cu 6 ani, când am intrat la Facultatea de Litere. Am găsit cartea în biblioteca unui vecin, fost învățător (iar soția sa, decedată de mulți ani, fost profesor de română) și l-am rugat să mi-o împrumute. Am luat cartea, am ajuns acasă și am pătruns în lumea lui Minulescu, aflând amănunte despre momentul corigenței la limba și literatura română. Ca mulți alți oameni, Minulescu crede în ideea că niciodată nu trebuie să lași eșecurile să te demoralizeze, ci trebuie să mergi mai departe, indiferent de piedicile ivite.

Începutul romanului îți lasă impresia că citești un basm feeric…

A fost odată ca niciodată…

Pe vremea aceea, lumea basmelor nu fusese încă anexată la rubrica faptelor diverse. Bunicii și nepoții păreau aproape de aceeași vârstă. Anii copilăriei sînt însă ca musafirii din mahala. Îi primești cu același surâs pe buze, îi cinstești cu dulceață și cafea și-i petreci până la ușă cu refrenul obișnuit: Când mai poftiți pe la noi?Abia târziu de tot începi să îți dai seama că cei care vin mereu nu mai sunt cei care plecaseră odată.

Câțiva ani mai târziu, ajunsă eu însumi profesoară de limba română și hoinărind printr-un anticariat mustind de cărți, am zărit acest roman care parcă mă îndemna să îl iau acasă. Și l-am luat. L-am recitit în aproximativ două zile și pot să vă spun că mi-a plăcut mult mai mult ca prima dată. Am văzut povestea spusă de Bucu cu alți ochi, dar am simțit același sentiment de revenire în anii copilăriei, de parcă acea copilărie îmi aparținea. Cartea are personaje fascinante cu care eu cred ca merită să faceți cunoștință. Interesant este și motivul pentru care personajul principal este lăsat corigent la limba română. Vouă cum vi s-a părut romanul?

Refugiul – Nicholas Sparks

623983

Autor: Nicholas Sparks

Naționalitate: americană

Titlu original: Safe Haven

An apariție: 2010

Nota mea: 5/5

Îmi plac foarte mult romanele scrise de Nicholas Sparks și mă bucur că am reușit să citesc Refugiul. Este un roman care te absoarbe ca un burete și nu te mai lasă liber decât la final, când tulburarea își spune cuvântul. Nu am perceput această carte ca pe ceva siropos sau plictisitor, ci am făcut cunoștința cu povestea de viață a lui Katie, o tânără care se luptă cu propriul destin. Katie este o luptătoare, este un personaj care m-a fascinat și viața ei m-a tulburat profund. Toate întâmplările prin care a trecut au făcut-o mai puternică și Dumnezeu i-a deschis calea spre adevărata iubire. Ceea ce este minunat.

— Am avut o prietenă odată. Avea o căsnicie îngrozitoare şi nu putea să vorbească cu
nimeni. El o bătea şi, la început, ea i-a spus că dacă se mai întâmplă vreodată, îl părăseşte. El
a jurat că n-o să se mai întâmple şi ea l-a crezut. Dar apoi lucrurile s-au înrăutăţit, de exemplu,
când cina era rece sau când ea menţiona că se văzuse cu un vecin care-şi plimba câinele. Ea
doar vorbise cu el, dar în seara aceea, soţul ei a izbit-o de o oglindă.

Alex este un alt personaj fascinant, un destin la fel de furtunos ca destoinica Katie, care luptă pentru copiii săi și pe care l-am admirat pentru sufletul său bun și răbdarea cu care are grijă de copilași. Este tatăl model care caută mama perfectă pentru ei. Iar mama perfectă nu întârzie să apară…

Am citit cartea relativ repede, în vreo 3 zile și mi s-a părut o lectură ușurică pe care o recomand celor interesați de povești de viață. Față de ceea ce alți autori scriu, Sparks m-a făcut să și trăiesc ceea ce citesc. Și credeți-ma, sunt o cititoare pe zi ce trece tot mai pretențioasă…

Numai cuvinte frumoase am despre acest superb roman și vă spun cu mâna pe inimă că e printre puținele cărți care m-au cucerit din ceea ce am citit în ultimele săptămâni. Foarte greu mai sunt captivată de cărți într-un asemenea mod!

Ați citit cartea? Ce impresie v-a lăsat?

Laleaua neagră – Alexandre Dumas

laleaua-neagra-editie-ilustrata_1_fullsize

Autor: Alexandre Dumas – tatăl

Naționalitate: franceză

Titlu original: La Tulipe Noire

An apariție: 1850

Nota mea: 5/5

Acum câțiva ani am citit Laleaua neagră a lui Dumas fiind convinsă că mă va fascina extrem de tare. Dacă fascinant ar avea grade de comparație, aș spune ca este o carte care mi-a plăcut extraordinar de fascinant! Zilele trecute am recitit această minunată carte și cred că mi-a plăcut și mai mult ca prima dată. Povestea lui Cornelius și a Rosei este o poveste de dragoste superbă, cu suișuri și coborâșuri, dar care triumfă. Laleaua neagră este prima iubire a lui Cornelius, dar cea care îi va întregi inima este fiica temnicerului, frumoasa și delicata Rosa. Pe fondul conflictelor politice, Dumas aduce în prim-plan o poveste a unor destine nefericite, iar câteva dintre ele se întregesc sufletește doar atunci când cunosc iubirea, sentimentul împlinirii sufletești.

Ce mi-a plăcut la această carte? Atmosfera cărții, povestea de dragoste dintre protagoniștii romanului și mai ales Rosa, femeia care reușește să descătușeze inima bravului iubitor de lalele. Istoria se împletește cu dragostea, adorația cu sentimentele cele mai pure ale sufletului omenesc.

Romanul este destul de scurt, foarte frunos și sunt sigură că vă va fascina astfel încât să îl recomandați și altor iubitori de lectura. De fapt, nicio carte scrisă de Dumas- fiul nu m-a dezamăgit vreodată. Cu atât mai mult nici romanele scrise de tatăl acestuia, Dumas-tatăl.

Vă recomand călduros această carte și vă aștept cu o părere!

Cărțile lunii MAI 2015

Luna mai nu a fost o perioadă fructuoasă în materie de citit și nu am citit decât 6 cãrți, după cum urmează:

1. Doamna Craddock – W. S. Maugham ( este o carte drăguță și interesantă care mi-a plăcut destul de mult)

2. Fiica tăcerii – Kim Edwards ( un roman tulburător și extrem de captivant!)

3. Tabăra – Louis Sachar ( un roman pentru copii și adolescenți care nu m-a impresionat în mod deosebit)

4. Răzbunarea sluților – Rodica Ojog-Brașoveanu ( un roman care are de toate și care vine cu un final pe măsură!)

5. Mare tranquillitatis – Katja Millay ( nu prea mi-a plăcut și chiar m-a dezamăgit).

6. Laleaua neagră – Al Dumas ( un roman drag inimii mele pe care l-am recitit și pe care cu siguranță îi voi dedica peste un timp și alte lecturi)

Sper ca în iunie să citesc mai mult. Până atunci, sunt curioasă să aflu ce ați mai citit voi în luna mai?

Ce facem cu o carte care nu ne place?

images

Ideea acestui mic articol mi-a venit zilele astea, când am tras de mine să citesc o carte. Nu este o situație unică, am pățit asta destul de des în ultimul timp. De la 9-10 cărți pe lună am ajuns să citesc în ultima lună 5-6 și m-am întrebat de ce oare. Unde a dispărut cititoarea care murea să mai citească o pagină, care era ahtiată după citit? Cred că de vină este stresul tot mai mare și oboseala acumulată la serviciu, plus câteva chestii legate de familie care nu îmi dau pace. De multe ori prefer să fac cu totul altceva decât să citesc și mă simt vinovată față de cărțile mele și de kindle-ul meu pe care nu îl mai deschid cu zilele. O dată la câteva zile îmi revine pofta de citit, dar nici atunci nu mă ține mult. Condiția este însă să găsesc  o carte foarte interesantă care să îmi mențină atenția trează.

Bun, și ce facem cu cărțile pe care le citim, dar după 50, 100 sau 200 de pagini, ajung să ne plictisească și devine un efort supraomenesc să le terminăm? Eu am câteva cărți pe care le-am abandonat și care m-au lăsat rece. Dar, astăzi am luat decizia să nu mai forțez nota cu romane care nu îmi spun nimic. Promit să fiu un cititor mai consecvent și să nu  mai fiu atât de leneșă. Voi cum procedați în această situație? Continuați sau abandonați cartea?

Mare Tranquillitatis, Katja Millay

mare-tranquillitatis_1_fullsize

Autor: Katja Millay

Nationalitate: americana

Titlu original: The Sea Of Tranquility

An apariție: 2012

Nota mea: 2/5

Nu aveam atenția ca atunci când am început să citesc cartea să o abandonez după o sută și un pic de pagini. Cinci zile pierdute când puteam citi o altă carte. Nu știu ce se întâmplă, știu că acest roman este foarte popular și iubit de foarte multă lume, dar mie personal nu mi-a plăcut deloc. Sau aproape deloc. Nastya și Josh or fi personaje interesante, dar chiar nu mai putea să citesc o carte atât de negativistă, să citesc despre aluzii erotice, băutură, dezmăț și alte chestii care mă lasă rece. Bat pasul pe loc când dau peste această carte. Vreau să o citesc, dar de fapt trebuie să mă forțez ca să mai citesc câteva pagini. Ori sunt eu pretențioasă, ori această carte chiar m-a plictisit îngrozitor.

Nu mi-a plăcut cartea pentru că are o acțiune foarte lentă, nu mi-a plăcut pentru că nu m-a impresionat prin nimic. Poate prinde la adolescenți, dar eu, la 26 de ani, nu mai sunt impresionată de astfel de dulcegării. Nu este genul de carte care să îmi placă, deși nu este exclus ca într-o zi să mă întorc la ea și să continui lectura…

Voi ați citit cartea?V-a plăcut?

Răzbunarea sluților – Rodica Ojog-Brașoveanu

razbunarea-slutilor_1_fullsize

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2008 (la Nemira)

Nota mea: 5/5

Răzbunarea sluților nu este primul roman al Rodicăi Ojog-Bașoveanu pe care eu îl citesc, așa că eram destul de acomodată cu stilul scriitoarei. Cu toate acestea, nu mă așteptam la o poveste atât de complexe, la personaje atât de bine conturate și la un conflict atât de amplu.  Nu am avut mult timp pentru citit în ultima vreme și am citit acest roman în aproximativ o săptămână.

Cum ar fi să vă recomand o carte care are tot felul de intrigi și în care personajele complotează să se omoare între ele? Căsătoria din interes, complicitatea la crimă și crima cu sânge rece sunt câteva elemente care ar putea face din această carte. Ar fi multe de zis despre această carte, despre modul în care a reușit să mă captiveze, astfel încât la un moment date ram cu ochii pe fiecare personaj, neștiind de fapt ce avea să mai urmeze. Unul dintre personajele mele preferate este Clotilda, o bătrână de 65 de ani care se căsătorește cu Patrick, un tânăr profitor care îi vroia doar banii. Și aici mi-a zburat gândul la astfel de situații din realitate, în care persoane cu diferențe uriașe de vârstă speră la o poveste de dragoste veșnică. Am învățat ceva din această carte: că persoanele complexate de felul în care arată nu trebuie să fie sub nicio formă judecate. Nu de altceva, dar ar putea să se răzbune. Aici intervine și titlul interesant al cărții care spune multe, dar eu personal nu am înțeles de ce tocmai acest titlu a fost ales de autoare.

Este un roman interesant, cam lunguț, însă nu vă speriați. Se citește ușor și dacă vă plac lecturile palpitante pline de mister, îl recomand. Apoi vă aștept aici cu o părere!

Fiica tăcerii

kim-edwards---fiica-tacerii-7736775

Autor: Kim Edwards

Naționalitate: americană

Titlu original: The Memory Keeper’s Daughter

An apariție: 2004

Nota mea: 5/5

Romanul lui Kim Edwards este un roman tulburător care are la bază un secret teribil, acesta distrugând rând pe rând, viețile personajelor. În același timp, este și un roman despre decizii grele și despre supraviețuire într-o societate omenească care prefer să marginalizeze anumiți oameni, decât să îi ajute.

Am citit cartea în câteva zile, în limita timpului de care am dispus, dar dacă era după mine aș fi stat nonstop ca să o citesc. Îmi place să citesc despre povești de viață inspirate din realitate și este ca și cum vezi un film, dar ai scenariul și tot ce trebuie să faci este să îți imaginezi tu întreaga acțiune, felul cum arată personajele sau cum se desfășoară acestea pe scena vieții. Fiica tăcerii este un titlu bine ales, acesta referindu-se la Phoebe, copilul cu sindrom Down care reușește să supraviețuiască și căreia i-a fost trimis un înger pământesc ca să o crească și să o îngrijească. Dacă sunteți prea sensibili, s-ar putea ca acest roman să vă tulbure foarte tare. Dacă nu sunteți persone sensibile, s-ar putea să deveniți. Cert este că romanul merită citit și ar fi păcat să pierdeți o scriere care vă prezintă pe larg povestea unor destine deosebite, a unor oameni care trec prin crize existențiale de nedescris.

Mi-a plăcut foarte mult cartea și undeva pe la jumătatea cărții mă întrebam cum va arăta finalul ei, ce se va întampla cu aceste personaje a căror viață am trăit-o alături de ele. Vă las pe voi să aflați ce se va întâmpla în carte și vă aștept aici cu o părere!

Tabăra, Louis Sachar

tabara_1_fullsize

Autor: Louis Sachar

Naționalitate: americană

Titlu original: Holes

An apariție: 1998

Nota mea: 3/5

Am aflat despre această carte de la unul dintre elevii mei de clasa a noua din liceul în care predau limba și literatura română și, deși nu mai auzisem până acum despre acest autor, curiozitatea m-a făcut să îi cer să îmi împrumute această carte. Tabăra este o carte mai mult pentru copii și adolescenți și pentru gusturile mele, destul de ușor de citit. Am citit-o în maxim 2 zile și pot să spun că este o carte destul de drăguță. Pentru cine este familiarizat cu lecturi mai greuțe, această carte va fi o adiere de vânt după o tornadă puternică.

Stanley Yelnats este personajul principal al acestui roman și cartea prezintă aventurile de care acesta parte în tabăra Lacul Verde. Acolo întîlnește alți copii de vârsta lui și învață la final ce este adevărata prietenie, învață ce înseamnă munca și învață să prețuiască mult mai mult familia. Cartea a primit mai multe premii literare și a fost bine primită în rândul criticilor, este scrisă cu mult umor și probabil de aceea este foarte iubită de adolescenți. Nu cred că aș recomanda cartea unui adult pretențios în materie de lectură, ci mai degrabă copiilor dornici să cunoască scrieri ce se desprind din lumea copilăriei.

Doamna Craddock, W. S. Maugham

doamna-craddock

Autor: William Somerset Maugham

Naționalitate: britanică

Titlu original: Mrs. Craddock

An apariție: 1902

Nota mea: 4/5

Cu Maugham am făcut cunoștința acum vreo 3 ani, când am citit Liza din mahalaua Lambeth. Mi-a plăcut acea carte și am rămas foarte tulburată de destinul tragic al Lizei. Acum, la lectura romanului Doamna Craddock, pot spune că îmi place cum scrie acest scriitor. Cartea prezintă viața Berthei Ley care se îndragostește de Edward Craddock, se căsătoresc dar la un moment dat se creează o prăpastie puternică între cei doi. Practic, Bertha trăiește iluzia unei iubiri împărtășite, iubire pe care Edward nu a fost capabil să o ofere. Cei doi sunt foarte diferiți, vin din medii sociale diferite, iar Bertha este net superioară soțului ei. Și aici eu m-am regăsit perfect. Gândul m-a purtat la o fostă relație în care nu aveam absolut nimic în comun cu cel de lângă mine, trăind iluzia că iubesc și sunt iubită. Doi oameni total diferiți au șanse mici să rămână mult timp împreună și asta pentru că la un moment dat, unul din ei va observa că nu îi sunt împărtășite gândurile,ideile sau preocupările.

Romanul se citește ușor și cel mai tare m-a impresionat schimbarea ce are loc în interiorul Berthei: trece de la stadiul de femeie îndrăgostită nebunește la cel de femeie imună la orice sentiment de dragoste. Edward este cel care distruge sentimentele tinerei tocmai prin imposibilitatea de a-i împărtăși iubirea. El este un personaj lipsit de imaginație, simplu și care nu ia în serios toanele soției. În schimb, Bertha este o visătoare și o romantică care își adoră soțul și aerul pe care acesta îl respiră.

Cum poate un om să distrugă fără să știe sentimentele celuilalt, lăsându-i in suflet răni nebăbuite? Este fascinant modul în care Maugham trasează destinele personajelor sale și îl introduce pe cititor în viața acestora. Personal, am simțit furia, dezamăgirea sau bucuria personajelor. M-a intrigat finalul romanului cumplit. Nu vă spun despre ce e vorba, ci vă invit să citiți o carte interesantă cu un final neașteptat!

Cafeaua neagră, Agatha Christie

Carte_Cafeaua-neagra_41164c

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: Black Coffee

An apariție: 1961

Nota mea: 5/5

Dacă ar fi să număr toate cărțile scrise Agatha Christie pe care eu le-am citit cred că ar fi vreo 11-12 cărți, atât de tare sunt îndrăgostită de stilul acestei scriitoare. Și cred că nu voi nota niciodată vreo carte a sa cu mai puțin de 5/5 puncte. Și asta pentru că scrie extrem de bine și mă captivează în așa hal că uit să mai mănânc sau să dorm când trebuie. Am descoperit cartea întâmplător și atrasă de titlul neobișnuit, am zis să îi dau o șansă. Cu siguranță a meritat!

Pe scena romanului urcă mai multe personaje: sir Claud Amory, Tredwell (servitorului lui Claud), Richard Amory și soția acestuia, Lucia, Edward Raynor (secretarul lui Claud), Caroline și Barbara Amory, Tonio Carelli. De pe această scenă nu putea să lipsească…da, ați ghicit: faimosul detectiv belgian Hercule Poirot!

Sir Claud Amory descoperă o noutate științifică și bănuiește că unul dintre membrii familiei sale vrea să fure formula acesteia. Claud este apoi otrăvit, iar fiecare dintre cei prezenți este suspectat de moartea acestuia. Deși fiecare dintre ei are motive să îi dorească moartea lui Claud Amory, doar Poirot va reuși să aducă lumină și să descopere adevăratul criminal. Trebuie să recunosc că scriitoare s-a jucat cu mine de parcă mintea mea era o minge de ping-pong: toate indiciile oferite mă trimiteau de la un personaj la altul și am încercat să îi analizez pe rând. Ei bine, pe adevăratul ucigaș nu l-am ghicit bine!

Cartea are foarte mult mister, suspans și un final neașteptat. Cel puțin pentru mine. Interesant cum plecând de la o cafea neagră, scriitoarea britanică țese o pânză de păianjen încâlcită din care este greu să scapi.

Recomand carte celor interesați de cărți cu temă polițistă și celor însetați de mister și neprevăzut. Bineînțeles, și celor care îl admiră pe Hercule Poirot!

Cărțile lunii APRILIE 2015

1593785-1366x768-[DesktopNexus.com] Fiind o lună mai aglomerată pentru mine, nu am reușit în aprilie să citesc atât de mult, dar totuși suficient cât să vă pot recomanda din ce am mai citit eu. Am citi in aprilie 5 cărți, după cum urmează:

  1. Cronica păsării-arc ( de Haruki Murakami) – a fost prima mea întâlnire cu acest scriitor japonez și nu pot spune că această carte m-a impresionat. Chiar deloc. Rămâne de văzut probabil la o altă întâlnire cu Murakami.
  2. Educație sentimentală ( de Gustave Flaubert) – este un roman drăguț pe care îl recomand cititorilor de literatură clasică. Mi-a plăcut, deși am tras de el zile la rând ca să îl termin.
  3. Europolis ( de Jean Bart) – este un roman care mi-a mers la suflet și pe care cu siguranță îl voi recitit în viitor. M-a tulburat profund și pot sa zic că este una dintre cele mai bune cărți citite de când a început 2015.
  4. Cazul Magheru ( Mihail Drumeș) – este o altă carte care mi-a plăcut enorm și este în top cărți 2015 care m-au ținut cu sufletul la gură.
  5. Cafeaua neagră ( Agatha Christie) – o lectură ușurică, incitantă care m-a făcut să mă îndrăgostesc din nou de Agatha Christie!

Cazul Magheru, Mihail Drumeș

cazul-magheru---mihail-drumes_140171_1_1352214078

Autor: Mihail Drumeș

Naționalitate: română

An apariție: 1991

Nota mea: 5/5

Alte cărți de același autor: Scrisoare de dragoste, Invitație la vals

Prima carte a lui Mihail Drumes pe care eu am citit-o este Invitatie la vals,pe care am recitit-o după câțiva ani. Apoi a urmat Scrisoare de dragoste, un roman sensibil care știu că mă impresionase profund. La ultima comandă de cărți am inclus și cazul Magheru, o carte pe care îmi doream foarte mult să o citesc și nu puteam face rost de nicăieri de ea. Când am cumpărat-o nu știam absolut nimic despre subiectul cărții, așa ca pentru mine ce s-a întâmplat în carte este o surpriză totală și foarte plăcuta. Cartea are 330 de pagini și am citit-o în aproximativ 3 zile. Mi-a plăcut la nebunie și simțeam că nu o mai pot lăsa din mână.

Personajul principal al cărții este Ilarie Magheru; la începutul romanului acesta este un copil neînțeles care are parte de una dintre cele mai mari drame existențiale: sinuciderea mamei. Lumea lui se zguduie din temelii, își pune mereu întrebări despre rostul său pe lume și în adolescență, o întâlnește pe Marta, o ființă care și după dispariția ei, încă îi mai influențează viața fără ca el să știe. Gestul lui Ilarie de a cere cununia cu o tânără moartă mi se pare un gest suprem de dragoste, dar și foarte ciudat. Ceva ce mi s-a părut foarte interesant în roman este paralela dintre Ilarie și Raskolnikov, personajul lui Dostoievski din Crimă și pedeapsă. De ce există o legătură măruntă între cei doi, aflați dacă citiți romanele.

La un moment dat, un accident de tren, uciderea unuia dintre călători și furtul unor bani și a unui inel foarte valoros, îi pun lui Ilarie la încercare onestitatea și adevărata sa natură. Legătura puternică de mai târziu cu Marilena( o a doua Marlen, după Marta) face ca viața lui Ilarie să se schimbe din nou.

Cel mai tare m-a impresionat la acest personaj modul în care el își descoperă adevărata vocație: cea de medic psihiatru. Pierderea ființelor iubite au produs un declic în mintea lui Magheru și astfel, el decide să se dedice vindecării oamenilor. Aș putea vorbi la nesfârșit despre această carte,dar mă tem că pe urmă dezvălui prea mult din farmecul ei.

Cazul Magheru este povestea existenței lui Ilarie Magheru( sau Iluș, cum îi spunea baba Floarea, alintată de el Fleurie), o existență cu suișuri și coborâșuri,dar cu siguranță o existență a cărei prezentare merită citită. Este o carte extraordinară și v-o recomand călduros!

Ce autori îmi plac și ce autori nu (1)

A-woman-reading-a-book-007

Dacă tot am vorbit până acum despre cărțile citite de mine, m-am gândit să scriu niște articole (primul dintre ele acum) despre ce autori prefer sau nu. ( Voi vorbi despre 4 autori care îmi plac și 4 care nu m-au atras ca stil).Ordinea este aleatorie, așa că:

  1. AUTORI FAVORIȚI:
  • Honore de Balzac (îmi place stilul acestui scriitor pentru că sunt pasionată de literatura clasică franceză și m-am regăsit foarte mult în operele sale; de la el am citit mai multe romane, printre care Moș Goriot, Eugenie Grandet, Verisoara Bette, Medicul de tară, Contractul de casatorie)
  • Agatha Christie ( sunt o fană a literaturii polițiste și de la Agatha Christie am citit vreo 10 romane; a scris foarte multe cărți și am de gând să mai citesc)
  • Rodica Ojog-Brașoveanu (după ce am descoperit-o pe Agatha Christie, am regăsit cam același stil la autoarea româncă, care scrie tot cărți polițiste foarte bune)
  • Charles Dickens ( în facultate m-am îndrăgostit și de literatura clasică engleză și odată cu lectura romanului Marile sperante, nu mi-am mai revenit)

2. AUTORI CARE NU M-AU IMPRESIONAT:

  • Kerstin Gier ( după lectura romanului Roșu de rubin, această autoare nu se află pe lista mea preferată)
  • Haruki Murakami ( multă lume adoră acest autor, dar eu nu sunt o fană a lui..mai ales după lectura romanului Cronica păsării-arc)
  • Gabriel Garcia Marquez ( nu am tangențe cu stilul acestui autor, nici după lectura romanului Dragostea in vremea holerei)
  • Iris Murdoch (Castelul de nisip și Clopotul sunt romane care parcă promiteau mai mult, dar pe mine nu m-au captivat deloc)

Europolis – Jean Bart

europolis_1_fullsize

Autor: Jean Bart

Naționalitate: română

An apariție: 1933

Nota mea: 5/5

Când am ales să citesc romanul Europolis, nu știam aproape nimic despre scriitorul Jean Bart. Nu știam că de fapt numele său este altul și nici că a fost un împătimit al călătoriilor. Și cel mai important, nu am știut că acest roman o să îmi placă atât de mult!

Americanul și Evantia sunt personajele mele preferate și până la finalul romanului am vrut din tot sufletul să existe un final fericit. Am vrut ca fiecare destin să își găsească împlinirea, să fie fericit și nimeni și nimic să nu tulbure Sulina și teritoriul din jur.

Paginile romanului abunda in descrieri minutioase, dar nu sunt descrieri banale, ci amanunte care iti merg la suflet si te marcheaza. Inca pastrez vie in minte imaginea vapoarelor care acostau in mport sau plecau spre ape stravezii si misterioase.

Personajele romanului sunt unice, dar toate au ceva in comun: destinele lor sunt legate de Sulina, de Dunare si de calatoriile pe apa. Unele personaje se sinucid, altele sunt create de autor pentru a seduce, altele iubesc patimas. Altele insa, sufera si au un destin tragic. Toate acestea la un loc m-au captivat intr-un mod pe care nu il pot descrie. Puteam vedea cu ochii minții fiecare întâmplare din roman și simțțeam că sunt parte din roman.

Punctele forte ale romanului, cred eu,sunt personajele și modul în care evoluează pe scena propriei vieți. Romanul este o îmbinare de mai multe teme: iubirea, banul, destinul uman. Este intr-o anumită măsură și un roman al aventurii și cred că l-aș putea compara cu scrierile altor scriitori, cum ar fi G.M. Zamfirescu, cel care a scris Maidanul cu dragoste și Madona cu trandafiri. Ca să fac o comparație, și la Zamfirescu sunt personaje construite într-un mod asemănător. Unele sunt amatoare de barfe și circ, altele traiesc o existentă banală fără niciun scop, iar altele trăiesc povești de dragoste himerice.

Este cea mai bună carte citită de mine în ultimele 4-5 săptămâni și vă rog să mă credeți pe cuvânt că este o carte foarte bună. Pe mine cam greu mă atrage o carte în ultimul timp,dar asta nu doar m-a atras, m-a captivat cu totul.

Cui aș recomanda acest roman și de ce? Celor care vor să citească o scriere ce inundă sufletul de frumusete si pasiune pentru lectură. Celor care vor să pătrundă intr-un univers feeric si minunat. Celor pasionați de călătorie și aventură. Citiți cartea și revenițți cu o părere.

Educație sentimentală

educatia-sentimentala_1_fullsize

Autor: Gustave Flaubert

Naționalitate: franceză

Titlu original: L’Education sentimentale

An apariție: 1869

Prima carte a lui Flaubert pe care am citit-o în liceu a fost Doamna Bovary și țin minte că îmi plăcuse stilul scriitorului. După lectura romanului Educație sentimentală am înțeles că gusturile în materie de lectură se mai pot schimba. Nu spun că este o carte rea, ci dimpotrivă. Este bine scrisă( având în vedere că apare în 1869), iar Flaubert a îmbinat teme majore: politica, istoria, iubirea și prietenia. Romantica din mine a citit cu nesaț paginile în care apăreau Frederic Moreau și iubirile sale, dar cum nu mi-a plăcut niciodată istoria, acele pagini despre revoluție și combatanți, m-au lasat rece. Am citit și acest roman greu, in vreo 5 zile  și la final am răsuflat ușurată că s-a terminat. Istoria și politica din carte începeau să mă facă să îmi pierd interesul pentru carte. Multe pagini sunt în plus, iar societatea franceză din acele timpuri este prezentată într-un mod aparte.

Frederic trăiește o dramă existențială și certitudini diverse: caută iubirea, dar nu o găsește acolo unde trebuie, are probleme financiare și înșală femeile. La inceputul romanului, l-am perceput pe Frederic ca un tânăr care ar putea avea un viitor strălucit,dar mai apoi mi-am dat seama că Flaubert i-a rezervat un alt destin. Despre ce este vorba, vă las să aflați dacă veți citi cartea.

Romanul este unul clasic și conține pagini întregi în care sunt descriși oameni și locuri într-yn mod aparte. Această carte mi-a amintit de stilul cărților lui Balzac și Zola. Și intr-o anumită măsură de Dama cu camelii a lui Dumas. Balzac, Zola, Dumas și Flaubert vin cu o prezentare a unei societăți decăzute, în care prostituția era realizată fățiș. Existau femei întreținute care nu aveau sentimente pentru nimeni, ci numai iubire fată de avere, lux și bani. Acesta cred că este elementul inedit care m-a fascinat la Educație sentimentală: descrierea societății franceze a secolului al XIX-lea. Vă invit să citiți cartea și să reveniți aici cu o opinie!

Cronica păsării-arc

coperta1

Autor: Haruki Murakami

Naționalitate: japoneză

Titlu original: The Wind-up Bird Chronicle

An apariție: 1994

Nota mea: 2/5

Este prima dată când iau contact cu o carte scrisă de un scriitor japonez. Și s-a întâmplat ca acesta să fie faimosul Haruki Murakami. Cronica pãsãrii-arc spune povestea vieții lui Toru Okada, o viată care într-o zi se schimbă foarte ciudat. Am citit cartea în aproape o săptămână și cred că pe lângă indispoziția pe care am avut-o in  ultimul timp, a fost de vină și stilul greoi al cãrții. Acțiunea cărții este foarte ciudată și nu este un conflict anume. Autorul creează niște personaje stranii și le amestecă în paginile unui roman și atât. Nici finalul cărții nu a reușit să mă lămurească exact despre ce este vorba în carte. Cred că Murakami este preocupat de noțiunea timpului și a dorit astfel să creeze o operă literară care să se deosebească prin mister și straniu.

De ce se numește cartea Cronica păsării-arc? Pentru că în opinia lui Toru Okada, personajul principal, pasărea-arc este cea care învârte arcul lumii și o transformă. Tot el este fascinat de sunetul scos de această pasăre și o numește pasăre-arc.

Nu ma voi apuca acum să vă povestesc subiectul cărții, ci vă spun doar că este o carte foarte tulburătoare. Îl face pe cititor extrem de confuz și îl lasă cu impresia că a intrat într-o dimensiune atemporală. Nu pot spune că a fost vreun personaj care să mă impresioneze în mod deosebit, nici macar Toru Okada. Cele două surori, Malta și Creta Kano sunt și ele ființe ciudate și sincer, am rămas cu un gust amar când am citit detaliile erotice din carte. Dacă sunteți persoane pudice, nu vă recomand carte. V-o recomand doar dacă doriți să citiți un roman haotic care face din tine un om cu gândire transformată. Cum anume poate transforma, depinde de fiecare om în parte.

Așadar, nu am fost impresionată în mod deosebit nici de carte, nici de stilul lui Murakami.Cartea nu m-a prins decât pe la jumatatea cărții…apoi am trăit dezamăgirea să constat ca nimic din ce se întâmplă apoi nu mă impresionează.Dacă ați citit cartea, vă aștept totuși cu o părere!

Casa spiritelor

26955_45614

Autor: Isabel Allende

Naționalitate: chilian-americană

Titlu original: La Casa de Los Espiritus

An apariție: 1982

Nota mea: 4/5

Ceea ce vreau să scriu în continuare se vrea a fi o părere proprie despre ceea ce a însemnat pentru mine romanul lui Isabel Allende, Casa spiritelor. Pentru mine nu a fost o lectură ușoară, ci niște pagini profunde pline de semnificații multiple. Înainte de acest roman, am citit Zorro și vreau să spun că față de acest roman, Casa spiritelor a fost mai mult decât o joacă de-a cititul. A fost o ocazie de a descoperi și alte puncte de vedere și alte universuri de explorat. Îmi place cum scrie Allende: complex, detaliat și franc. Lasă la îndemâna ochiului cititorului o grămadă de detalii despre o societate în care nu este totul roz, iar personajele nu sunt toate perfecte și nici nu duc viața ideală. Allende spune povestea unor destine interesante și tragice, a unor oameni care luptă cu sinele și cu ceilalți.

Casa spiritelor spune povestea a trei generații și se înscrie ca stil în realismul magic. Același lucru îl întîlnim la Gabriel Garcia Marquez pe care trebuie să recunosc că nu l-am aprofundat suficient pentru că nu cred că l-aș înțelege pe deplin (cu excepția cărții Diavolul și domnișoara Prym care m-a fascinat profund).

Dintre toate personajele cărții, cel mai mult mi-a plăcut Clara, tânăra care avea o conexiune cu spiritele de dincolo. Acele pagini în care aceasta comunica cu lumea invizibilă mi-au rămas întipărite în memorie și am încercat apoi să îmi imaginez cum ar fi dacă eu aș putea face asta, să comunic cu entități pe care un om obișnuit nu poate. Ar fi straniu, nu?

Cartea este una extrem de tulburătoare și spun asta pentru că universul prezentat de Allende este de multe ori unul presărat cu nenorociri, mizerie și boală. Personajele mor în accidente ciudate, trăiesc într-un mod greu de imaginat, dar cu toate astea, trăiesc. Și de multe ori nu se opun acestui stil de viață.

M-a tulburat cartea spiritelor și dacă vă imaginați că este o carte despre magie și lucruri puerile, vă spun că vă înșelați. Așadar, citiți cartea și reveniți aici cu o părere proprie.

Moarte pe Nil

33w1q53

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: Death on the Nile

An apariție: 1937

Nota mea: 5+

Moarte pe Nil

De când am descoperit-o pe Agatha Christie în urmă cu vreo 3-4 ani, am ajuns să mă declar fană absolută a cărților polițiste. Însă nu orice fel de cărți polițiste, ci în special cele scrise de Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu și Arthur Conan Doyle.

Aproape întreaga acțiune a cărții are loc pe un vapor de croazieră care traversează Nilul.  O mulțime de personaje interesante sunt plasate de scriitoare pe același vapor și, bineînțeles, nu putea să lipsească de aici celebrul detectiv belgian, Hercule Poirot. La bord au loc 3 crime și mare parte a romanului cuprinde anchetarea lor și găsirea criminalului. Nu vă spun cine a fost ucis și de ce, și  nici cine a ucis. Vă spun doar că situația ia o întorsătură deosebită și cele 3 crime au legătură unele cu altele.

Stilul Agathei Christie este accesibil și carte se citește și în câteva ore. Am citit aproximativ 10 romane ale celebrei scriitoare și dacă aș avea ocazia și timpul necesar, aș citi absolut tot ce a scris. Până nu demult nu îmi imaginam că voi fi atât de captivată de romanele cu mistere nedeslușite, dar iată că uneori  este suficient să găsești o carte care să te captiveze și astfel se produce clicul.

Nu cred că este ceva care să nu îmi placă atunci când vorbim despre Moarte pe Nil, ci cred că aș putea găsi doar aspecte pozitive. Este interesant de observat modul în care Agatha Christie îl bombardează pe cititor cu o mulțime de informații și detalii și îl lasă apoi să se descurce cu ele. Este ca și cum romanul său ar fi o pânză de păianjen și tu ca cititor ești prins tot mai mult în aceasta. Cam așa cred eu că este și cu cititul. Dacă descoperi un gen care te captivează, cam greu te desprinzi.

Nu pot decât să vă recomand cartea și să vă aștept cu o părere proprie despre această carte sau despre oricare alt roman polițist citit de voi și care merită atenție!

Cărțile lunii MARTIE 2015

thumb-350-391393

Din păcate, luna aceasta nu am reușit să citesc câte cărți aș fi vrut, dar pot să spun că numărul de 7 cărți nu se ia de ici, de colo! O scurtă prezentare a cărților citite de mine în martie:

  1. Clopotul – Iris Mrdoch ( nu mi-a plăcut atât de mult și mi-a luat mai multe zile ca să înțeleg despre ce este vorba în carte)
  2. Iarna vrajbei noastre (John Steinbeck) este o altă carte citită în luna martie și o trec tot pe lista dezamăgirilor literare. Mă așteptam la mai mult decât un roman care practic nu spune nimic interesant.
  3. Plan diabolic (Rodica Ojog-Brașoveanu) este un roman polițist care mi-a plăcut mult. Ador romanele Rodicăi Ojog-Brașoveanu pentru că reușesc să te țină în suspans până la finalul cărții.
  4. Rebecca (Daphne de Maurier) este un roman extrem de interesant și m-a captivat încă de la primele pagini! Recomand cartea cu mult drag!
  5. Roșu de rubin (Kerstin Gier) este un roman fantasy care face parte din trilogia Culorile dragostei. Sincer, cred că este o carte care prinde bine la vârsta adolescenței. La cei 26 de ani ai mei, nu m-a impresionat în mod deosebit.
  6. Casa spiritelor (Isabel Allende) este un roman drăguț care a reușit până pe la jumătatea cărții să îmi mențină atenția trează, apoi m-a cam pierdut. 
  7. Moarte pe Nil (Agatha Christie) este un roman polițist care mi-a plăcut și încă o dată am ajuns la concluzia că tot ce scrie Agatha Christie este remarcabil și interesant de citit!

Culorile dragostei: Roșu de rubin

rosu-de-rubin-culorile-dragostei-vol-1_1_fullsize

Autor: Kerstin Gier

Naționalitate: germană

Titlu original: Rubinrot

An apariție: 2009

Nota mea: 2/5

Nu știu cum să scriu această mică recenzie, fără să pară o prezentare negativă a cărții. Poate ar trebui pur și simplu să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu. Am descoperit la 26 de ani că nu sunt o fană a genului fantasy.  Poate dacă aveam 16 ani, mi-ar fi plăcut. Dar după cum mă cunosc, puțin probabil. Nu este o carte rea, poate fi chiar interesată, dar numai pentru cititorii potriviți. Sunt prea bătrână pentru povești care conțin călătorii în timp și pagini plictisitoare în care nu se întâmplă nimic concret!

Serios acum, de ce această carte este foarte lăudată și cumpărată? Face parte dintr-o trilogie și nu cred că voi avea chef să citesc celelalte volume. Nu știu dacă aș mai avea atâta răbdare. Acest prim volum nu m-a atras deloc, iar personajul principal, Gwendolyn, mi s-a părut genul de puștoaică care habar nu are pe ce planetă se află.

În ultimul timp am devenit mult mai selectivă și nu știu cum se face dar sunt într-o nebuloasă cu alegerea cărților…multe cărți citite în ultimul timp nu mi-au plăcut deloc. Dar deloc. Am dat numai peste cărți cu o intrigă ciudată care parcă te făcea să arunci cu cartea de pământ. Totuși mă bucur că am citit și ceva fantasy și am ajuns la concluzia că acest gen este pentru mine. Ca o excepție însă de la regulă, am citit primele două volume din Harry Potter și mi-au plăcut enorm. Și am de gând să le citesc și pe celelalte!

Iubirea împletită cu tema călătoriei în timp pare a fi o îmbinare perfecta, dar eu, personal, nu cred că este nici pe departe așa. O groază de pagini care nu spun nimic de fapt. O intrigă împrăștiată care nu spune nimic concret și care mi-a chinuit neuronii la propriu. Atunci când îmi place cu adevărat o carte, simt că pot să renunț la tot ca să mai pot citit măcar 2-3 pagini. Mă frustrează gândul că am serviciu, că trebuie să mă pregătesc pentru orele cu elevii, că am teste de corectat, hârțogăraie de făcut. Vreau doar să citesc și atât. Și e atât de bine când dau peste o carte care spune atât de multe și nu mă mai lasă să renunț la ea decât târziu după miezul nopții. Îmi pare rău, dar Roșu de rubin nu a fost o astfel de carte. Nu vă spun mai multe despre ea, ci vă invit să o citiți și aștept să veniți aici cu o părere personală.

Rebecca

571245

Autor: Daphne de Maurier

Naționalitate: britanică

Titlu original: Rebecca

An apariție: 1938

Nota mea: 5/5

Am terminat această carte de doar câteva ore și nici nu știu cu ce să încep în prezentarea ei. După lectura unui alt roman de aceeași scriitoare (Verișoara mea, Rachel), am rămas curioasă să citesc și alte cărți scrise de Daphne de Maurier. Ambele mi-au plăcut enorm, dar Rebecca m-a cucerit iremediabil.

Rebecca nu este o carte scurtă, dar paginile sale te ademenesc atât de tare, încât nici nu știi cum dai pagina. Mi-a luat vreo 5 zile ca să o citesc, dar singura scuză este că nu am avut mult timp la dispoziție pentru asta. Și urăsca asta!

După cum vă puteți da seama din titlu, Rebecca este unul dintre personajele principale ale cărții, numai că ea nu este decât un personaj fantomatic care influențează viețile celorlalți. Despre cea care nareaza evenimentele cărții, proaspăta doamnă de Winter, nu știm decât că debutează în societate ca domnișoară de companie a unei doamne distinse. Atunci când îl întâlnește pe proprietarul Manderley-ului, Maxim de Winter, viața sa ia o cu totul altă întorsătură.

Rebecca nu este doar un personaj misterios, ci și motorul întregii acțiuni din carte. Pe ea o obsedeaza permanent pe noua doamnă de Winter cu prezența sa fictivă și mi-a fost extrem de milă de ea, de noua soție a lui Maxim. Cât timp am citit cartea, aveam impresia că tot ce se întâmplă este foarte real și puteam să văd cu ochii minții moșia de la Manderley, pe cei doi soți, pe doamna Danvers pe care începuse să o urăsc.

Cartea m-a cucerit iremediabil și cred ca aș vrea să o recitesc peste câțiva ani…aș fi curioasă să văd dacă o percep în alt mod. Max de Winter este un bărbat puternic care ascunde un secret incredibil, iar la final, din iubire pentru soția sa, îl va dezvălui. Acesta este un moment în care cititorul este bombardat de mii de întrebări la adresa cărții și a personajelor. Cert este că finalul cărții rămâne incert: mi-ar fi plăcut să mai existe o continuare, să mai aflu câte ceva despre felul în care relația dintre soții de Winter va evolua.

Iubesc această carte și o trec pe lista celor mai bune cărți ale anului 2015 pe care eu le-am citit!!

The Wonderful Wizard of Oz

6a0120a61b8905970b017ee4ce853d970d

Autor: L. Frank Baum

Naționalitate: americană

Titlu original: The Wonderful Wizard of Oz

An apariție: 1900

Nota mea: 5/5

The Wonderful Wizard of Oz este prima carte din seria Oz, o serie care cuprinde nici mai mult, nici mai puțin de 14 cărți. Recomand seria în primul rând copiilor, dar să știți că dacă sunteți adulți și vreți să vă retrăiți copilăria, merită să o citiți.Eu am citit această carte în limba engleză, având zic eu un curaj enorm. Am citit doar câteva cărți cap-coadă în engleză și am preferat să aleg dintre cele mai accesibile.

Presupun că mulți ați auzit sau văzut desene animate sau filme cu Dorothy și ținutul din Oz, așa că subiectul cărții poate fi ghicit cu ușurință. În urma unei furtuni, căsuța în care Dorothy locuia cu mătușa și unchiul său este luată și purtată într-un tărâm necunoscut. Acolo Dorothy întâlnește personaje fabuloase, cum sunt Sperietoarea de ciori, Omul de tinichea și Leul laș. Toți pornesc în aventura vieții lor, dorind să îl găsească pe celebrul Vrăjitor din Oz.

Cartea se citește ușor, este scurtă, dar plină de învățăminte. M-a impresionat dorința Sperietoarei de ciori care își dorea creier, dar și dorința Omului de tinichea care își pierduse inima și  o vroia înapoi. Nici leul nu se lasă mai prejos, el dorind din tot sufletul mai mult curaj pentru a înfrunta diverse pericole.

Cartea în sine este o aventură spre universul copilăriei, alături de personaje fascinante care alcătuiesc o lume perfectă, iar Dorothy este un simbol clar al inocenței copilului care nu este atins de răutatea și greutățile de zi cu zi. Mi-a plăcut enorm cartea și vă recomand să o citiți. Eu mi-am propus să citesc și celelalte cărții ale seriei, pentru că vreau să continui această călătorie începută alături de Dorothy și prietenii săi fantastici.

Clopotul, Iris Murdoch

descărcare

Autor: Iris Murdoch

Naționalitate: irlandeză

Titlu original: The Bell

An apariție: 1958

Nota mea: 3/5

Nu știu de ce, dar trăiesc cu impresia că nu rezonez deloc cu cărțile scrise de Iris Murdoch. Tot de aceeași scriitoare am citit și Castelul de nisip și, sincer, nici una, nici alta nu m-au impresionat într-un mod deosebit. Oricât aș încerca să găsesc ceva pozitiv care m-a impresionat, nu găsesc. Am ales să citesc această carte după titlu, gândindu-mă că trebuie să fie ceva interesant. Am citit chiar pe internet o scurtă descriere în care se spunea despre legenda clopotului de la mănăstire. Am zis că trebuie să o citesc, chiar dacă presimțeam că Iris Murdoch nu mă va impresiona nici de data asta. Și așa a fost. Cu greu am rezistat să nu o abandonez și nu am făcut asta doar pentru că vroiam să văd dacă totuși voi găsi ceva care mă va atrage. Nu a fost să fie poate. Personajele nu sunt atât de interesante, iar ideea homosexualității din carte mi-a displăcut total.

Nu-şi regreta hotărârea de a nu se întoarce la Paul. Sprijinul lui Michael era pentru ea o mare uşurare, de parcă i se luase o povară de pe umeri. îi scrisese lui Paul scrisori lungi, în care-i dădea explicaţii. Paul răspunsese cu predici, telegrame ultimative şi telefoane care se terminau brusc când unul dintre ei trântea telefonul. Probabil din cauza prezenţei lui Michael, Paul o scutise de apariţia sa la faţa locului. îi comunică însă teoria lui mai limpede ca oricând. Nu existau decât două căi. Era genul de femeie făcută să penduleze între incertitudine şi supunere. De incertitudinea ei Paul era sătul. Venise vremea ca ea să se supună. De fapt şi ea îşi dorea acest lucru şi numai în acest fel îşi va găsi adevărata fericire. Independenţa era doar o himeră. Nu va face decât să se încurce într-o altă relaţie.

Dora Greenfield este genul de femeie care pângărește cu prezența ei mănăstirea și cred că Murdoch a pus-o intenționat acolo. Relația dintre stricăciunea umană, păcatele umane și puritatea locului sfânt este evidentă. Însă nu am prea înțeles prezența clopotului în roman, cred că se putea scrie ceva mult mai atractiv. Personal, aș fi schimbat multe în carte, printre care și unele personaje care nu aveau ce căuta în carte. Spre exemplu, Dora. Aș fi schimbat-o cu o tânără care impresionează prin cu totul alte calități. Iar soțul ei? Îl consider un personaj slab, fără curaj, care m-a revoltat. De ce nu divorțase de această femeie dacă ea îl înșela pe față? Pentru că o iubea? Părerea mea este că trebuia să pună punct acestei căsnicii lipsite de orice sens.Cum va evolua la finalul romanului relația dintre cei doi, vă las să aflați singuri.

Orice părerea v-a făcut mica mea recenzie, sunt de acord că fiecare dintre noi trebuie să avem părerea noastră. Așa că vă recomand să o citiți, ce am scris aici este numai părerea mea personală. Vă invit, de asemenea, să reveniți cu o părere. Chiar sunt curioasă să aflu dacă v-a plăcut această carte și dacă rezonați cu stilul autoarei :)

Iarna vrajbei noastre, John Steinbeck

42810_78420

Autor: John Steinbeck

Naționalitate: americană

Titlu original: The Winter of Our Discontent

An apariție: 1961

Nota mea: 3/5

Această carte nu mi-a plăcut la fel de mult ca alt roman al lui Steinbeck, La răsărit de Eden, pe care personal îl consider cel mai reușit roman al său. Nici celelalte cărți ale sale, cum ar fi Șoareci și oameni sau Perla, nu mi-au spus prea multe. Revenind la romanul de față, trebuie să vă spun că am stat și am așteptat să găsesc o secvență care să fie memorabilă și care să îmi spună ceva. Ei bine, acel moment nu a venit.

Cred că deosebirea este că Mary a mea ştie că va trăi veşnic, că va trece din viaţa asta într-o altă viaţă cu aceeaşi uşurinţă cu care păşeşte din somn la trezie. Ştie asta cu tot trupul ei, o ştie atât de profund, încât nici nu-şi mai pune vreo problemă, aşa cum nu se gândeşte că respiră. Are, astfel, timp de dormit, timp de odihnă şi răgazul de a înceta să mai existe pentru scurtă vreme.

Pe de altă parte, ştiu, prin mijlocirea oaselor şi ţesuturilor mele, că într-o bună zi, mai curând sau mai târziu, voi înceta să trăiesc, şi de aceea lupt împotriva somnului, şi totodată îl chem: încerc să-l ademenesc să vină. Clipa în care adorm înseamnă pentru mine o cumplită ruptură, o suferinţă. O ştiu, pentru că mă trezesc chiar în clipa când adorm, stăpânit de o durere apăsătoare. Iar după ce adorm, încep să fiu foarte ocupat. Visele mele nu sunt decât problemele zilei precedente, transfigurate până la absurd, ca nişte oameni care ţopăie, împodobiţi cu coarne şi măşti de animale.

În prim planul acțiunii îl avem pe Ethan Allen Hawley, un bărbat cu familie și responsabilități care lucra într-un magazin al cărui proprietar era Marullo, un sicilian bogat. Soția lui Ethan, Mary, este o femeie puternică și mi-a plăcut relația caldă dintre cei doi, vorbele frumoase cu care se adresau unul altuia și comunicarea pe care o realizau. În rest, în carte nu se întâmplă mare lucru. Este o carte cam greu de lecturat, iar anumite pagini sunt plictisitoare și nu pot decât să îi distragă atenția cititorului de la ce e mai important. Ce este într-adevăr important în carte, vă las să descoperiți singuri. Eu nu pot decât să vă spun că mă așteptam la mai mult de la această carte. Poate prefer eu cu totul alte stiluri și nu m-am putut acomoda cu stilul lui Steinbeck. Sau poate nu am avut suficientă răbdare că să îl cunosc cum trebuie ca scriitor.

Cert este că autorul se concentrează prea mult pe structura fizică și sufletească a personajelor și uită că trebuie să mai adauge câte ceva în acțiunea cărții. Consider că anumite pagini puteau fi înlocuite cu alte câteva elemente palpitante, gen un conflict care apare subit la finalul cărții între membrii cărții. Dar nu a fost așa, cartea începe lin și se termină aproape la fel de lin cum a început.

Plan diabolic

plan-diabolic_1_fullsize

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu
Naționalitate: română
An apariție: 2007
Nota mea: 5/5

Vreau să vă vorbesc despre o altă carte scrisă de Rodica Ojog-Brașoveanu, de această dată o carte cu o acțiune puțin diferită față de cărțile citite de mine până acum. De ce spun diferită? Pentru acțiunea romanului se petrece într-un avion, iar personajele care iau parte la aceasta sunt memorabile.
O dublă crimă petrecută în avion stârnește un haos nedescris, iar personajele sunt trecute ca printr-o prismă în speranța de a afla ucigașul adevărat. La final cititorul descoperă ceva ce nu era chiar ce părea să fie, lucru care pe mine m-a surprins enorm. Printre personaje se află soții Hagianu ( ea, o visătoare și el, plictisit de o căsătorie anostă), miss Dorothy James Porter, Diamantopol, senilul Nichita Dumitrescu, preotul Iustin Făgădău, caricaturistul Val Iacobescu, scriitorul Vasile Mareș, economistul Anton Oprișan și Ciolac, un individ cu un temperament coleric.
Deși numărul personajelor este mare, vă pot dezvălui că finalul cărții este unul foarte simplu. Am suspectat pe rând fiecare personaj, dar, sincer, nu am putut să mă limitez la un singur suspect. Mereu am avut impresia că este ceva mai mult decât ce se prezintă. Și la finalul cărții am aflat că nu m-am înșelat. Scriitoarea oferă câte puțin cititorului, ca la final să plaseze bomba, acel ceva care va arunca în aer toate bănuielile de până atunci. Lucru pe care eu îl consider minunat.
Ce m-a impresionat este faptul că nu am putut sub nicio formă ghici adevăratul mister al romanului și nu cred că ar putea cineva face asta. Rodica Ojog-Brașoveanu este mult prea iscusită ca să aibă milă de mintea cititorului. Preferă să îl chinuie și să ii dea multe indicii false.

La fel ca Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu scrie cărți polițiste pline de mister și taine ascunse. Nu cred că vă veți plictisi dacă veți citi din cărțile celor două scriitoare.

Grizzly, stăpânul munților, James Oliver Curwood

grizzly-stapanul-muntilor-48622

Autor: James Oiver Curwood

Naționalitate: americană

Titlu original: The Grizzly King: A Romance of the Wild

An apariție: 1915

Nota mea: 5/5

Ecranizare: The Bear (1988)

James Oliver Curwood este un autor pasionat de vânătoare care pornește în aventura vieții sale, aceea de a scrie o carte despre un personaj puternic care nu mai are nevoie de nicio prezentare: ursul grizzly. Întâmplător, am văzut anul trecut ecranizarea acestei cărți (filmul se numește de Bear și vi-l recomand călduros). Am fost cucerită iremediabil de ecranizare și tare bucuroasă am fost recent când am descoperit că o carte mititică rătăcită prin calculatorul meu este de fapt cartea ce stă la baza filmului.

Doi vânători pornesc în sălbăticie pentru a vâna animale sălbatice, în special urși. Marele Thor, un urs grizzly puternic și cu o inteligență animală ieșită din comun, nu se lasă sub nicio formă vânat de aceștia. Dimpotrivă, este pornită o urmărire ca în filme, iar rezultatul său îl veți afla dacă citiți cartea. Un mic element suplimentar al cărții este apariția micului Musckwa, un ursuleț negru rămas orfan de mamă. Senzația de emoție pe care am avut-o la lectura cărții s-a datorat în special acestui mic orfan față de care am simțit o milă cumplită. Nu știu cum de a reușit scriitorul, dar odata ce ai pus mâna pe carte, te captivează foarte repede. Aventurile celor doi urși sunt inedite: Thor îl învață pe ursuleț să vâneze, îi arată ce înseamnă lupta pentru viață și moarte și cel mai important, îl apără la nevoie.

Nu cred că sunt suficiente cuvinte pentru a descrie suficient de bine carte, cert este că vânătorii rămân la finalul cărții cu o lecție învățată, aceea că cel mai bun vânător este acela care lasă în viață. Prietenia dintre animale și chiar dintre om și animale sălbatice este fascinantă. Am rămas cu senzația că animalele sălbatice sunt mult mai blânde decât credem noi, ele atacă doar atunci când se simt amenințate. Iar ideea unei  femele care orice ar fi nu își abandoneaza puii, față de om care este capabil să își ucidă copilul cu sânge rece, este…no comment.

Vă recomand carte și ecranizarea și vă altept aici cu o părere.

Pierre și Jean, Guy de Maupassant

pierre-si-jean-3d

Autor: Guy de Maupassant

Naționalitate: franceză

Titlu original: Pierre et Jean

An apariție: 1888

Nota mea: 4/5

După lectura din liceu a romanului lui Maupassant, Bel-Ami, iată că am reușit să citesc un alt roman interesant scris de același autor. Acțiunea este destul de simplă, personajele nu sunt foarte numeroase, iar tema romanului este familia și relațiile dintre membrii familiei. De fapt, întreaga acțiune este concentrată în jurul familie Roland, o familie simplă formată din doi soți și doi băieți aflați la începutul maturității.

Pierre și Jean, nume ce dau titlu acestui interesant roman, aparțin celor doi tineri ai familie Roland. Pierre este un tânăr medic aflat la început de drum, iar Jean, un tânăr viitor om al legii. Totul este calm și armonios până într-o zi când familia Roland este înștiințată că răposatul domn Lecanu lasă fiului cel mic, lui Jean, întreaga sa avere. De aici acțiunea cărții se complică puțin, ajungând ca în final destinele personajelor principale să ia cu totul altă întorsătură.

Şi iarăşi lui Pierre începu să-i pară rău că dezvăluise lucrul acela îngrozitor; remuşcările îl gâtuiau, îi încleştau fălcile, nu mai putea să înghită nimic, nici măcar să rostească o vorbă.

Ardea de dorinţa să fugă, să părăsească această casă care încetase să mai fie şi-a lui, să scape de aceşti oameni cu care nu mai avea nimic comun şi de care nu-l mai legau decât lucruri lipsite de importanţă. Ar fi plecat pe loc, chiar în clipa aceea, oriunde. Simţea că s-a terminat, că nu mai putea să rămână alături de ei, că, fără să vrea, numai prin prezenţa lui, i-ar face să sufere, iar pentru el ar fi acelaşi chin.

Se pune problema de ce averea i-a fost lăsată lui Jean și de ce nu ambilor băieți, de altfel ca și întrebarea ce îl leagă pe răposat de mezinul familiei Roland. Nu am să vă dezvălui aceste motive, ci am să vă spun doar că la baza lor se ascunde un mare secret. Gelos pe fratele său, Pierre trece prin momente de frământare groaznice și are parte de un zbucium interior extraordinar. Relațiile dintre membrii familiei se degradează treptat, în special cele dintre Pierre și fratele și mama lor.

Cartea prezintă un subiect interesant, personajele sunt pe măsură și dacă vă pasionează literatura clasică franceză, vă recomand să nu o ratați. Ce mi se părut interesant este modul în care scriitorul francez își conturează personajele și felul în care se termină romanul. Nu este un final clar definit, ci mai degrabă autorul vine cu intenția clară de a lăsa în mintea cititorului mai multe semne de întrebare. Nu am putut să nu remarc subtilitatea cu care scriitorul seamănă, la modul figurat, vrajba între frați, lăsându-i pe aceștia să se macine sufletește, semănând în același timp un măr al discordiei greu de înlăturat.

♥♥♥ ENGLISH REVIEW♥♥♥

After reading in high school the  Maupassant ‘s novel, Bel- Ami, I managed to read another interesting novel written by the same author. The action is pretty simple, the characters are not very numerous, and the theme of the novel is the family and the relationships between family members. In fact, all the action is centered around family Rolan , a simple family which consists of husband and wife and two boys .

Pierre and Jean, the title name of this exciting novel, belong to the family of two young Roland . Pierre is a young doctor and Jean, a young future lawman . Everything is calm and harmonious until one day when the family is notified that  Lecanu give to the younger son, Jean, his entire fortune. Hence the action of the book is complicated,  at the end the  destiny of the main characters take an entirely different turn .

The question is why the  fortune was left to Jean and why not to both boys, just like the question of what relationship is between Lecanu and Jean. I have to hide these reasons, but I will only say that there is a big secret. Jealous of his brother, Pierre gone through terrible kneading and is part of a great inner turmoil. The Relationships  between family members gradually degraded, especially those of Pierre and brother and their mother. The book presents an interesting topic, and the characters are great. If you  love French classical literature, I recommend you to read it . What I found interesting is how the French writer outlines their characters and how the novel ends. There is not a clearly defined end, but rather the author comes with a clear intention to leave the reader with several questions. I could not but notice the subtlety with which the writer let them with an bitter soul and with a destroyed relationship between them.

Harry Potter și Camera Secretelor, J. K. Rowling

32136_60144

Autor: J. K. Rowling

Naționalitate: britanică

Titlu original: Harry Potter and the Chamber of Secrets

An apariție: 1998

Nota mea: 5/5

După lectura celui de al doilea volum din seria Harry Potter, pot să spun cu mâna pe inimă că sunt  cucerită de aceste minunate volume. Anul trecut am citit primul volum și am vrut să mai treacă puțin timp până să îl încep pe al doilea. Personajele sunt cam aceleași ca și în prima carte, cu excepția unui nou vrăjitor care spre surprinderea multora, nu era cine se credea el. Harry Potter și prietenii săi au parte de noi aventuri și reușesc la finalul cărții să deslușească un alt mare un alt mare mister, cel al Camerei Secretelor. Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte este atmosfera plină de magie, întâmplările amuzante la care personajele iau parte, dar și ușurința cu care scriitoarea îl face pe cititor să nu mai lase cartea din mână.

Mereu curioasă să văd ce se va întâmpla mai departe, așteptam cu sufletul la gură să am timp liber pentru a chinui iar Kindle-ul. Chiar dacă am citit cartea în format electronic, simt că nu am pierdut nimic…mesajul profund al cărții mi-a fost dezvăluit și așa, iar atmosfera fantastică s-a păstrat.

Dacă ar fi să recomand cartea unei categorii anume de cititori, le-as recomanda-o celor care iubesc aventura și literatura fantastică. Nu i-aș interzice copilului meu să citească cartea ( atunci când o să-l am), dar cred că ar fi ideal să o citim împreună, să pătrundem amândoi în această lume feerică. Pe același copil l-aș îndemna să o citească când va fi mare.Atunci cu siguranță va percepe altfel cartea.

Deși este un volum de vreo 350 de pagini,se citește destul de repede. Depunde și de timpul pe care îl alocați lecturii sale. Îmi doresc ca anul acesta să citesc și celelalte volume și să  dedic fiecăruia câte o scurtă recenzie. Reveniți cu un comentariu în care să îmi spuneți dacă ați citit vreun volum din seria Harry Potter și ce impresie v-a lăsat.

Arsă de vie, Suad

arsa-de-vie-carte-document_1_fullsize

Autor: Souad

Naționalitate: palestiniană

Titlu original: Brûlée Vive

An apariție: 2003

Nota mea: 4/5

Când am ales această carte, am fost atrasă cel mai mult de titlu. Mi se părea suficient de interesant și astfel am decis să dau șansă cărții. Am citit cartea în aproximativ 3 zile și la finalul cărții am rămas extrem de tulburată. Imaginați-vă că viața pe care o duc în zilele noastre femeile din țările libere nu se compară sub nicio formă cu tortura la care a fost supusă Suad, protagonista cărții. Deși este o poveste fictivă, s-a inspirat dintr-o realitate cruntă care devine imposibil de crezut pentru oricine.

Cartea este o confesiune, o prezentare în detaliu a unei lumi cu o mentalitate greu de imaginat. Dacă veți citi cartea, veți vedea la ce mă refer. Femeile din Cisiordania, printre care și micuța Suad, erau tratate ca niște animale povară, pe când bărbații erau venerați mai tare decât idolii. Cea mai mare greșeala a unui copil încă de la naștere este să se nască fată. Într-o familie în care se nășteau mai multe fete, se luau măsuri: ori erau ucise imediat după naștere, ori ucise mai târziu.

Măritișul fetelor trebuia să aibă loc cel târziu la vârsta de 14 ani, iar ordinea căsătoriilor era dată de vârsta fetelor. Cea mai mare se căsătorea prima, iar dacă exista ghinionul ca ea să nu fie cerută de nimeni, celelalte fete rămânea de rușinea satului.

Este greu, aproape imposibil, să vă pot prezenta cât mai fidel aceaată societate dominată de principii absurde. Este o imagine prea crudă care îți rămâne mult timp în minte și te bântuie constant. Suad este pedepsită aspru atunci când se lasă amăgită de un tânăr ce îi promitea că o va lua de nevastă. Cum anume, vă spun doar atât: deși purta un copil în pântece, este arsă fără milă și condamnată la o viată de calvar. Dar cum Dumnezeu ne trimite în cale și îngeri păzitori, așa și Suad îi întâlnește pe ai săi. I se oferă șansa la o viată aproape normală, la o familie, la niște copii superbi. Dar toate acestea, bineînțeles, într-un alt loc decât cel natal.

Suad are ocazia să își împărtășească durerea și altor oameni, cu speranța că ei vor învăța ceva din tragedia ei. Eu nu pot decât să o admir pe Suad, o femeie care supraviețuiește unei lumi cu desăvârșire absurda și in care demnitatea din cadrul unei societăți este mai presus de propriul copil. Este trist modul în care femeile erau tratate și tragic că de multe ori nu se putea face nimic în privința asta. Vă recomand să citiți această carte și să reveniți cu o părere.

Coama leului, Arthur Conan Doyle

coama-leului

Autor: Arthur Conan Doyle

Naționalitate: britanică

Titlu original: The adventure of The Lion’s Mane

An aparitie: 1926

Nota mea: 5/5

Doyle mă fascinează profund și în fiecare carte citită am găsit pagini extrem de interesante. Cu toții ați auzit de celebrul detectiv Sherlock Holmes, dar nu mulți știu că el a fost creat de Sir Arthur Conan Doyle. Asemeni detectivului Hercule Poirot al Agathei Christie, Holmes  își utilizează mintea ascuțită pentru a rezolva diverse mistere. Cartea de față este de fapt o colecție de povestiri cu subiecte interesante care te fac să nu o mai lași din mână.

Partenerul de investigații al lui Holmes, doctorul Watson, este cel care îl ajută pe detectiv să găsească datele problemei. Oameni dispăruți, crime dubioase, afaceri misterioase și multe semne de întrebare. La toate acestea se adaugă mintea ascuțită a maestrului Holmes și metodele sale ingenioase de investigare. Cum poți astfel să-i treci cu vederea cărțile? Titlul este numele uneia dintre povestiri și prefer să nu explic de ce se numește așa și să îl las un mister. Personajele din aceste povestiri sunt construite într-un mod aparte, fiind foarte vii în mintea citutorului. De ce aș recomanda această carte? Pentru că are mult mister, se citește repede și te îmbogățește sufletește.

Aș citi oricând o carte a sa, deoarece îmi place stilul său profund, dar și modul în care îl joacă pe degete pe cititor. Finalul fiecărei povestiri este imprevizibil și nu prea ți se oferă ocazia să ghicești următorul pas al marelui detectiv. Dacă vă plac cărțile pline de mister și aventură, vi-l recomand cu multă căldură.

Cărțile lunii FEBRUARIE 2015

555837-1366x768-[DesktopNexus.com]

În luna FEBRUARIE am reușit să citesc 9 cărți, una mai interesantă ca alta! Așadar, să vă fac o scurtă prezentare:

  1. Prima carte citită în luna februarie este Valentina, scrisă de George Sand. Un roman al literaturii clasice care m-a impresionat și l-aș reciti oricând!
  2. Pânza de păianjen, cartea Agathei Christie prezintă o crimă în jurul căreia se va țese o adevărată „pânză de păianjen”. Care este adevăratul criminal, vă las să descoperiți singuri.
  3. Magicianul este un roman complex pe care l-am recitit din dorința de a descoperi noi impresii. Dacă vreți să vă cufundați într-o lectură ce vă va ridica multe semne de întrebare, încercați-l.
  4. Coama leului este o carte de povestiri scrisă de Arthur Conan Doyle în care misterul se îmbracă cu neprevăzutul. În speranța că nu o veți lăsa nicio secundă jos, vi-l recomand călduros!
  5. Harry Potter și Camera Secretelor, al doilea volum din seria Harry Potter m-a fascinat profund și abia aștept să ajung și la celelalte volume! Lumea fantastică a lui Harry Potter și a prietenilor săi m-au făcut să mă îndrăgpstesc din nou de literatură.
  6. Arsă de vie este un roman cutremurător care nu mai lasă loc de nicio prezentare. Pătrunzi într-o lume imposibil de neînțeles și participi alături de personajul feminin principal la o serie de evenimente inedite.
  7. Pierre și Jean este o carte scrisă de Maupassant care are ca idee principală rivalitate și gelozia dintre frați și părinți.
  8. Grizzly și stăpânul munților, o carte a cărui ecranizare am văzut-o întâmplător anul trecut, m-a cucerit definitiv. 
  9. The Wonderful Wizard of Oz este o carte citită în limba engleză care mi-a plăcut enorm. Aventurile prin care trece Dorothy alături de prietenii săi sunt extrem de interesante!

Magicianul, John Fowles

magicianul_1_fullsize

Autor: John Fowles

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Magus

An apariție: 1965

Nota mea: 5/5

Prima dată când am citit romanul Magicianul al lui John Fowles a fost în primul an de Litere. Descoperisem la biblioteca universitară o bogăție de cărți până atunci inaccesibile mie. Acum câteva zile am recitit cartea și trebuie să vă spun că mi-a lăsat o cu totul altă impresie. Când am citit-o prima dată, am fost fermecată de fiecare pagină a romanului,iar la final am rămas cu o nedumerire foarte mare. Finalul romanului este incert și lasă multe semne de întrebare. Am sperat ca la a doua lectură a romanului să găsesc acea piesă de puzzle care lipsea prima dată,dar o să fiți surprinși dacă vă spun că lipseau mai multe bucăți din mozaicul numit Magicianul.

Poate și de aceea am recitit mai bine de jumatate din carte,iar finalul l-am amanat pentru mai târziu, pentru o zi în care voi fi pregătită să înfrunt acel ceva care mă nedumerise prima dată. Poate vi se pare filosofie curată ce vă spun eu acum,dar avem în față un roman greoi inaccesibil tuturor. Trebuie să ai cunoștințe de filosofie și psihologie înalte ca să înțelegi cartea lui Fowles. Nicholas Urfe este un tânăr profesor de limba engleză care are o șansă unică în viață, aceea de a preda într-o insulă grecească. Aparent un loc liniștit, Urfe descoperă mai târziu un univers extrem de misterios care îl va zăpăci total. Nu înțelege nimic din ceea ce i se întâmplă, iar apariția Magicianului îl confuzează și mai tare.

Magicianul lui Fowles nu scoate iepuri din pălărie, nu transformă panglici în porumbei,ci transformă oameni, într-un sens metaforic. El se joacă cu mintea lui Nicholas Urfe și îl aduce într-un univers fantastic și ciudat. Misteriosul Conchis, adică Magicianul din roman, este un personaj cu idei bizare și cu un comportament pe măsură. Romanul prezintă o lume la limita între real și iluzie, între bizar și anormal.

Tot scris de Fowles am citit și Colecționarul, dar mi s-a părut o carte mult mai accesibilă scrisă într-un ritm mai alert. Magicianul m-a captivat, dar este nevoie de multă concentrare ca să deslușești misterele unei lumi ieșite din comun. Aș recomanda cartea celor care vor să citească o carte complexă, plină de simboluri.

Valentina, George Sand

valentine

Autor: George Sand

Nationalitate: franceza

Titlu original: Valentine

An aparitie: 1832

Nota mea: 4/5

Ca și în romanul Indiana, scriitoarea franceză George Sand ne prezintă povestea unor destine încâlcite, de multe ori povești de viață interesante. În romanul despre care vreau să vă vorbesc, autoarea construiește o serie de personaje care vor avea la finalul cărții un destin tragic, dar care cuceresc tocmai prin tragismul alcătuit de ființa lor. În Valentina avem o iubire interzisă, o poveste de dragoste dintre o burgheză și un tânăr sărac care nu poate avea niciun viitor. Benedict este un tânăr cu un suflet pur, curat, capabil de sentimente înălțătoare, dar care se vede nevoit să renunțe pentru totdeauna la iubirea vieții sale, tânăra și gingașa Valentina.

După cum unii dintre voi știți, sunt atrasă de literatura clasică, iar un prim motiv ar fi că este prezentată o societate altfel decât trăim noi astăzi, un univers în care iubirea era un sentiment delicat și necesar sufletului omenesc.Dar asta nu se întâmpla întotdeauna.

Biata Valentina! Ea ştia aşa de puţin ce-i dragostea, încât i se păruse că-şi iubeşte logodnicul; nu cu pasiune, – desigur, – dar atât cât putea.

Pentru că el nu-i inspira nimic, îşi făcea mustrări sieşi. Dragostea adevărată o simţea însă abia acum, când şedea culcată la umbra tufelor de pe mal. în atmosfera caldă, puternică, sângele i se trezea; în mai multe rânduri, privind pe Benedict, simţi un fior ciudat străbătând-o, din inimă până în creştet şi biata fată nu-şi dădu seama de cele ce se petrec cu ea. Nu se temu: era doar logodnica d-lui de Lausac şi Benedict era logodnicul verişoarei lui.

Socoteli candide, dar Valentina nu bănuia că un sentiment mai presus de orice ar putea să le tulbure.

Are curajul Valentina să se opună familiei și clasei sale sociale pentru a-și urma bărbatul iubit?Are ea tăria să recunoască ceea ce simte față de Benedict?La vremea respectivă, nu se ținea cont,în cazul unei căsătorii, de sentimentele dintre viitorii soți, ci mai degrabă de interesele financiare și de clasa socială, de bunul renume al celui pe care îl luai în căsătorie. Acest lucru mi se pare foarte trist..să trebuiască să decidă părinții cu cine te vei căsători și să fii obligat să suporți toată viața un mariaj dezastruos. Vorbim totuși de secolul al XIX-lea, când lumea nu era atât de emancipată și existau tot felul de mentalități învechite.

Vă dați seama ce simte Valentina când află că trebuie să se căsătorească cu tânărul de Lansac, un bărbat destul de anost care nu avea sentimente pentru ea. În schimb, Benedict o iubește din tot sufletul său și am sperat până la final că cei doi vor rămâne impreună pentru totdeauna. Dacă a fost sau nu așa, vă las să descoperiți singuri.

Mi-a plăcut cartea și sincer, aș recomanda-o oricui care vrea să citească despre niste destine imprevizibile. Sunt sigură că o să găsiți cartea interesantă și sper să reveniți intr-un comentariu cu o părere.

Pânza de păianjen, Agatha Christie

descărcare

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: Spider’s Web

An aparitie: 1954

Nota mea: 5/5

Pânza de păianjen nu este așa cum vă așteptați poate,cartea Cellei Serghi, ci este un roman polițist al Agathei Christie. L-am ales întâmplător dintr-o listă lungă de romane scrise de marea autoare britanică și să știți că nu mi-a dezamăgit așteptările. Se citește ușor,este interesant și m-a captivat foarte repede. Clarissa Hailsham-Brown este personajul principal al cărții și în același timp,cel mai misterios. Fiind din fire glumeață, Clarissa obișnuia să facă diferite farse apropiaților,amuzându-se de reacția lor. Având o imaginație foarte bogată,iși imagina adesea cum ar fi dacă…s-ar găsi întâmplător în preajma unui cadavru. Mă credeți sau nu, va avea pe parcursul cărții o surpriză de proporții.

Agatha Christie are un dar aparte,acela de a-i oferi cititorului pe parcursul cărții mai multe piste false, acesta luptându-se cu veșnicul Cine a înfăptuit de fapt crima? Trebuie să recunosc că tehnicile la care apelează sunt uimitoare, iar finalul ne lasă de multe ori cu gura căscată!

Clarissa inspiră adânc.

— Vezi tu, Jeremy, viaţa mea a fost mereu tihnită şi fericită. Niciodată nu mi s-a întâmplat ceva palpitant, aşa că am început să joc micul meu joc. Eu îl numesc „Ce-ar fi dacă…”.

— Ce-ar fi dacă…?” întrebă uimit Jeremy.

— Da, răspunse Clarissa începând să se plimbe prin cameră. De exemplu, aş putea să-mi spun: „Ce-ar fi dacă într-o dimineaţă aş coborî în bibliotecă şi aş da peste un cadavru? Ce aş face?” Sau: „Ce-ar fi dacă într-o zi ar veni aici o femeie şi mi-ar spune că ea şi Henry s-au căsătorit în secret la Constantinopole şi, prin urmare, căsătoria noastră e nulă? Ce i-aş spune eu?” Sau: „Ce-ar fi dacă aş avea de ales între ami trăda ţara şi a-l vedea pe Henry împuşcat în faţa mea?” Înţelegi ce vreau să spun? Sau chiar… Se aşeză în fotoliu. „Ce-ar fi dacă aş fugi cu Jeremy? Ce s-ar întâmpla pe urmă?”

Odată cu descoperirea cadavrului din salon, vina cade în primul rând pe Clarissa,apoi pe Pippa,iar la final pe musafirii săi. Un alt personaj interesant al cărții este doamna Peake, o grădinăreasă cu un comportament aparent necioplit. Spun aparent, pentru că finalul romanului face lumină în ceea ce o privește.

Tot ce se întâmplã în carte are darul să ne deruteze și parcă nu putem lăsa cartea din mână până la final. Un cadavru misterios într-un salon nu este ceva tocmai obișnuit,iar suspecții par să aibă un alibi perfect.

Pippa, fiica vitregă a Clarissei este o copilă cu un trecut zbuciumat, a cărei viată nu a fost deloc ușoară. Să îl fi ucis ea pe Oliver Costello? Sau l-a ucis Clarissa, într-un moment de disperare și panică?

Vă las să descoperiți singuri adevărul și aștept să-mi spuneți dacă v-a plăcut această carte și de ce! Ce alte romane ale Agathei Christie ați mai citit și v-au plăcut?

Femeia pierdută, Jude Devereaux

femeia-pierduta_1_fullsize

Autor: Jude Devereaux

Naționalitate: americană

Titlu original: Lost Lady

An apariție: 1985

Femeia pierdută este un roman de dragoste scris de Jude Devereaux și după ce l-am terminat, am rămas cu impresia că este destul de siropos pe alocuri. Regan este o tânără care fuge de o căsătorie din interes și fără să își dea seama, își găsește adevărata fericire în brațele unui bărbat pe care nu l-ar fi considerat niciodată potrivit pentru ea.

Pe de altă parte, americanul Travis Stanford pare tipul de bărbat care nu este capabil de sentimente profunde pentru o femeie. Scriitoarea creează tot felul de momente captivante și interesante, iar pe parcursul cărții cititorul poate observa că totul ia o întorsătură neașteptată.

Regan se transformă dintr-o tânără naivă și fără apărare, într-o femeie isteață și descurcăreață care știe ce vrea de la viață. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că ea oferă o lecție de viață reală, subliniindu-se ideea că dacă vrei să devii un om puternic, trebuie să perseverezi.

În general, nu prea citesc astfel de romane de dragoste, ci mai degrabă prefer literatura clasică care este cu mult bun simț. Pe când acest roman, abundă în scene erotice și, zic eu, nerecomandate poate persoanele care nu sunt prea romantice din fire. Este o carte a literaturii de consum care se citește foarte ușor și nici nu este o carte foarte vastă

.

În sfârşit îl făcuse gelos. Trebuia să-i intre în cap că nu era singura persoană din viaţa ei. Când vor ajunge în America şi drumurile lor se vor despărţi, va găsi un bărbat ca Farrell care s-o iubească fără s-o judece.

S-a spălat furioasă, apoi s-a urcat în pat cu un sentiment ciudat de singurătate care-i strângea inima. Adevărul era dureros. Farrell nu-i iubise decât banii, unchiul la fel, iar Travis, străinul, arogantul american, îi arătase foarte clar că pe moment o dorea doar în patul său. Singură, obosită, flămândă, a început să plângă încet. Când mai târziu Travis a strâns-o la piept, s-a agăţat de el cu disperare temându-se să n-o părăsească la fel ca ceilalţi.

Nu pot să zic că m-au impresionat anumite pagini în special, iar finalul a fost pentru mine destul de previzibil. Mă așteptam să se termine în acel mod, chiar dacă la un moment dat îți este lăsată imprsia de cu totul altceva.

Totuși vă recomand cartea dacă sunteți o romantică incurabilă și doriți o lectură ușurică și interesantă. Și mai ales dacă vă place să visați cu ochii deschiși la povești romantice cu finaluri imprevizibile.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 524 de alți urmăritori