The Wonderful Wizard of Oz

6a0120a61b8905970b017ee4ce853d970d

Autor: L. Frank Baum

Naționalitate: americană

Titlu original: The Wonderful Wizard of Oz

An apariție: 1900

Nota mea: 5/5

The Wonderful Wizard of Oz este prima carte din seria Oz, o serie care cuprinde nici mai mult, nici mai puțin de 14 cărți. Recomand seria în primul rând copiilor, dar să știți că dacă sunteți adulți și vreți să vă retrăiți copilăria, merită să o citiți.Eu am citit această carte în limba engleză, având zic eu un curaj enorm. Am citit doar câteva cărți cap-coadă în engleză și am preferat să aleg dintre cele mai accesibile.

Presupun că mulți ați auzit sau văzut desene animate sau filme cu Dorothy și ținutul din Oz, așa că subiectul cărții poate fi ghicit cu ușurință. În urma unei furtuni, căsuța în care Dorothy locuia cu mătușa și unchiul său este luată și purtată într-un tărâm necunoscut. Acolo Dorothy întâlnește personaje fabuloase, cum sunt Sperietoarea de ciori, Omul de tinichea și Leul laș. Toți pornesc în aventura vieții lor, dorind să îl găsească pe celebrul Vrăjitor din Oz.

Cartea se citește ușor, este scurtă, dar plină de învățăminte. M-a impresionat dorința Sperietoarei de ciori care își dorea creier, dar și dorința Omului de tinichea care își pierduse inima și  o vroia înapoi. Nici leul nu se lasă mai prejos, el dorind din tot sufletul mai mult curaj pentru a înfrunta diverse pericole.

Cartea în sine este o aventură spre universul copilăriei, alături de personaje fascinante care alcătuiesc o lume perfectă, iar Dorothy este un simbol clar al inocenței copilului care nu este atins de răutatea și greutățile de zi cu zi. Mi-a plăcut enorm cartea și vă recomand să o citiți. Eu mi-am propus să citesc și celelalte cărții ale seriei, pentru că vreau să continui această călătorie începută alături de Dorothy și prietenii săi fantastici.

Clopotul, Iris Murdoch

descărcare

Autor: Iris Murdoch

Naționalitate: irlandeză

Titlu original: The Bell

An apariție: 1958

Nota mea: 3/5

Nu știu de ce, dar trăiesc cu impresia că nu rezonez deloc cu cărțile scrise de Iris Murdoch. Tot de aceeași scriitoare am citit și Castelul de nisip și, sincer, nici una, nici alta nu m-au impresionat într-un mod deosebit. Oricât aș încerca să găsesc ceva pozitiv care m-a impresionat, nu găsesc. Am ales să citesc această carte după titlu, gândindu-mă că trebuie să fie ceva interesant. Am citit chiar pe internet o scurtă descriere în care se spunea despre legenda clopotului de la mănăstire. Am zis că trebuie să o citesc, chiar dacă presimțeam că Iris Murdoch nu mă va impresiona nici de data asta. Și așa a fost. Cu greu am rezistat să nu o abandonez și nu am făcut asta doar pentru că vroiam să văd dacă totuși voi găsi ceva care mă va atrage. Nu a fost să fie poate. Personajele nu sunt atât de interesante, iar ideea homosexualității din carte mi-a displăcut total.

Nu-şi regreta hotărârea de a nu se întoarce la Paul. Sprijinul lui Michael era pentru ea o mare uşurare, de parcă i se luase o povară de pe umeri. îi scrisese lui Paul scrisori lungi, în care-i dădea explicaţii. Paul răspunsese cu predici, telegrame ultimative şi telefoane care se terminau brusc când unul dintre ei trântea telefonul. Probabil din cauza prezenţei lui Michael, Paul o scutise de apariţia sa la faţa locului. îi comunică însă teoria lui mai limpede ca oricând. Nu existau decât două căi. Era genul de femeie făcută să penduleze între incertitudine şi supunere. De incertitudinea ei Paul era sătul. Venise vremea ca ea să se supună. De fapt şi ea îşi dorea acest lucru şi numai în acest fel îşi va găsi adevărata fericire. Independenţa era doar o himeră. Nu va face decât să se încurce într-o altă relaţie.

Dora Greenfield este genul de femeie care pângărește cu prezența ei mănăstirea și cred că Murdoch a pus-o intenționat acolo. Relația dintre stricăciunea umană, păcatele umane și puritatea locului sfânt este evidentă. Însă nu am prea înțeles prezența clopotului în roman, cred că se putea scrie ceva mult mai atractiv. Personal, aș fi schimbat multe în carte, printre care și unele personaje care nu aveau ce căuta în carte. Spre exemplu, Dora. Aș fi schimbat-o cu o tânără care impresionează prin cu totul alte calități. Iar soțul ei? Îl consider un personaj slab, fără curaj, care m-a revoltat. De ce nu divorțase de această femeie dacă ea îl înșela pe față? Pentru că o iubea? Părerea mea este că trebuia să pună punct acestei căsnicii lipsite de orice sens.Cum va evolua la finalul romanului relația dintre cei doi, vă las să aflați singuri.

Orice părerea v-a făcut mica mea recenzie, sunt de acord că fiecare dintre noi trebuie să avem părerea noastră. Așa că vă recomand să o citiți, ce am scris aici este numai părerea mea personală. Vă invit, de asemenea, să reveniți cu o părere. Chiar sunt curioasă să aflu dacă v-a plăcut această carte și dacă rezonați cu stilul autoarei :)

Iarna vrajbei noastre, John Steibeck

42810_78420

Autor: John Steinbeck

Naționalitate: americană

Titlu original: The Winter of Our Discontent

An apariție: 1961

Nota mea: 3/5

Această carte nu mi-a plăcut la fel de mult ca alt roman al lui Steinbeck, La răsărit de Eden, pe care personal îl consider cel mai reușit roman al său. Nici celelalte cărți ale sale, cum ar fi Șoareci și oameni sau Perla, nu mi-au spus prea multe. Revenind la romanul de față, trebuie să vă spun că am stat și am așteptat să găsesc o secvență care să fie memorabilă și care să îmi spună ceva. Ei bine, acel moment nu a venit.

Cred că deosebirea este că Mary a mea ştie că va trăi veşnic, că va trece din viaţa asta într-o altă viaţă cu aceeaşi uşurinţă cu care păşeşte din somn la trezie. Ştie asta cu tot trupul ei, o ştie atât de profund, încât nici nu-şi mai pune vreo problemă, aşa cum nu se gândeşte că respiră. Are, astfel, timp de dormit, timp de odihnă şi răgazul de a înceta să mai existe pentru scurtă vreme.

Pe de altă parte, ştiu, prin mijlocirea oaselor şi ţesuturilor mele, că într-o bună zi, mai curând sau mai târziu, voi înceta să trăiesc, şi de aceea lupt împotriva somnului, şi totodată îl chem: încerc să-l ademenesc să vină. Clipa în care adorm înseamnă pentru mine o cumplită ruptură, o suferinţă. O ştiu, pentru că mă trezesc chiar în clipa când adorm, stăpânit de o durere apăsătoare. Iar după ce adorm, încep să fiu foarte ocupat. Visele mele nu sunt decât problemele zilei precedente, transfigurate până la absurd, ca nişte oameni care ţopăie, împodobiţi cu coarne şi măşti de animale.

În prim planul acțiunii îl avem pe Ethan Allen Hawley, un bărbat cu familie și responsabilități care lucra într-un magazin al cărui proprietar era Marullo, un sicilian bogat. Soția lui Ethan, Mary, este o femeie puternică și mi-a plăcut relația caldă dintre cei doi, vorbele frumoase cu care se adresau unul altuia și comunicarea pe care o realizau. În rest, în carte nu se întâmplă mare lucru. Este o carte cam greu de lecturat, iar anumite pagini sunt plictisitoare și nu pot decât să îi distragă atenția cititorului de la ce e mai important. Ce este într-adevăr important în carte, vă las să descoperiți singuri. Eu nu pot decât să vă spun că mă așteptam la mai mult de la această carte. Poate prefer eu cu totul alte stiluri și nu m-am putut acomoda cu stilul lui Steinbeck. Sau poate nu am avut suficientă răbdare că să îl cunosc cum trebuie ca scriitor.

Cert este că autorul se concentrează prea mult pe structura fizică și sufletească a personajelor și uită că trebuie să mai adauge câte ceva în acțiunea cărții. Consider că anumite pagini puteau fi înlocuite cu alte câteva elemente palpitante, gen un conflict care apare subit la finalul cărții între membrii cărții. Dar nu a fost așa, cartea începe lin și se termină aproape la fel de lin cum a început.

Plan diabolic

plan-diabolic_1_fullsize

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu
Naționalitate: română
An apariție: 2007
Nota mea: 5/5

Vreau să vă vorbesc despre o altă carte scrisă de Rodica Ojog-Brașoveanu, de această dată o carte cu o acțiune puțin diferită față de cărțile citite de mine până acum. De ce spun diferită? Pentru acțiunea romanului se petrece într-un avion, iar personajele care iau parte la aceasta sunt memorabile.
O dublă crimă petrecută în avion stârnește un haos nedescris, iar personajele sunt trecute ca printr-o prismă în speranța de a afla ucigașul adevărat. La final cititorul descoperă ceva ce nu era chiar ce părea să fie, lucru care pe mine m-a surprins enorm. Printre personaje se află soții Hagianu ( ea, o visătoare și el, plictisit de o căsătorie anostă), miss Dorothy James Porter, Diamantopol, senilul Nichita Dumitrescu, preotul Iustin Făgădău, caricaturistul Val Iacobescu, scriitorul Vasile Mareș, economistul Anton Oprișan și Ciolac, un individ cu un temperament coleric.
Deși numărul personajelor este mare, vă pot dezvălui că finalul cărții este unul foarte simplu. Am suspectat pe rând fiecare personaj, dar, sincer, nu am putut să mă limitez la un singur suspect. Mereu am avut impresia că este ceva mai mult decât ce se prezintă. Și la finalul cărții am aflat că nu m-am înșelat. Scriitoarea oferă câte puțin cititorului, ca la final să plaseze bomba, acel ceva care va arunca în aer toate bănuielile de până atunci. Lucru pe care eu îl consider minunat.
Ce m-a impresionat este faptul că nu am putut sub nicio formă ghici adevăratul mister al romanului și nu cred că ar putea cineva face asta. Rodica Ojog-Brașoveanu este mult prea iscusită ca să aibă milă de mintea cititorului. Preferă să îl chinuie și să ii dea multe indicii false.

La fel ca Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu scrie cărți polițiste pline de mister și taine ascunse. Nu cred că vă veți plictisi dacă veți citi din cărțile celor două scriitoare.

Grizzly, stăpânul munților, James Oliver Curwood

grizzly-stapanul-muntilor-48622

Autor: James Oiver Curwood

Naționalitate: americană

Titlu original: The Grizzly King: A Romance of the Wild

An apariție: 1915

Nota mea: 5/5

Ecranizare: The Bear (1988)

James Oliver Curwood este un autor pasionat de vânătoare care pornește în aventura vieții sale, aceea de a scrie o carte despre un personaj puternic care nu mai are nevoie de nicio prezentare: ursul grizzly. Întâmplător, am văzut anul trecut ecranizarea acestei cărți (filmul se numește de Bear și vi-l recomand călduros). Am fost cucerită iremediabil de ecranizare și tare bucuroasă am fost recent când am descoperit că o carte mititică rătăcită prin calculatorul meu este de fapt cartea ce stă la baza filmului.

Doi vânători pornesc în sălbăticie pentru a vâna animale sălbatice, în special urși. Marele Thor, un urs grizzly puternic și cu o inteligență animală ieșită din comun, nu se lasă sub nicio formă vânat de aceștia. Dimpotrivă, este pornită o urmărire ca în filme, iar rezultatul său îl veți afla dacă citiți cartea. Un mic element suplimentar al cărții este apariția micului Musckwa, un ursuleț negru rămas orfan de mamă. Senzația de emoție pe care am avut-o la lectura cărții s-a datorat în special acestui mic orfan față de care am simțit o milă cumplită. Nu știu cum de a reușit scriitorul, dar odata ce ai pus mâna pe carte, te captivează foarte repede. Aventurile celor doi urși sunt inedite: Thor îl învață pe ursuleț să vâneze, îi arată ce înseamnă lupta pentru viață și moarte și cel mai important, îl apără la nevoie.

Nu cred că sunt suficiente cuvinte pentru a descrie suficient de bine carte, cert este că vânătorii rămân la finalul cărții cu o lecție învățată, aceea că cel mai bun vânător este acela care lasă în viață. Prietenia dintre animale și chiar dintre om și animale sălbatice este fascinantă. Am rămas cu senzația că animalele sălbatice sunt mult mai blânde decât credem noi, ele atacă doar atunci când se simt amenințate. Iar ideea unei  femele care orice ar fi nu își abandoneaza puii, față de om care este capabil să își ucidă copilul cu sânge rece, este…no comment.

Vă recomand carte și ecranizarea și vă altept aici cu o părere.

Pierre și Jean, Guy de Maupassant

pierre-si-jean-3d

Autor: Guy de Maupassant

Naționalitate: franceză

Titlu original: Pierre et Jean

An apariție: 1888

Nota mea: 4/5

După lectura din liceu a romanului lui Maupassant, Bel-Ami, iată că am reușit să citesc un alt roman interesant scris de același autor. Acțiunea este destul de simplă, personajele nu sunt foarte numeroase, iar tema romanului este familia și relațiile dintre membrii familiei. De fapt, întreaga acțiune este concentrată în jurul familie Roland, o familie simplă formată din doi soți și doi băieți aflați la începutul maturității.

Pierre și Jean, nume ce dau titlu acestui interesant roman, aparțin celor doi tineri ai familie Roland. Pierre este un tânăr medic aflat la început de drum, iar Jean, un tânăr viitor om al legii. Totul este calm și armonios până într-o zi când familia Roland este înștiințată că răposatul domn Lecanu lasă fiului cel mic, lui Jean, întreaga sa avere. De aici acțiunea cărții se complică puțin, ajungând ca în final destinele personajelor principale să ia cu totul altă întorsătură.

Şi iarăşi lui Pierre începu să-i pară rău că dezvăluise lucrul acela îngrozitor; remuşcările îl gâtuiau, îi încleştau fălcile, nu mai putea să înghită nimic, nici măcar să rostească o vorbă.

Ardea de dorinţa să fugă, să părăsească această casă care încetase să mai fie şi-a lui, să scape de aceşti oameni cu care nu mai avea nimic comun şi de care nu-l mai legau decât lucruri lipsite de importanţă. Ar fi plecat pe loc, chiar în clipa aceea, oriunde. Simţea că s-a terminat, că nu mai putea să rămână alături de ei, că, fără să vrea, numai prin prezenţa lui, i-ar face să sufere, iar pentru el ar fi acelaşi chin.

Se pune problema de ce averea i-a fost lăsată lui Jean și de ce nu ambilor băieți, de altfel ca și întrebarea ce îl leagă pe răposat de mezinul familiei Roland. Nu am să vă dezvălui aceste motive, ci am să vă spun doar că la baza lor se ascunde un mare secret. Gelos pe fratele său, Pierre trece prin momente de frământare groaznice și are parte de un zbucium interior extraordinar. Relațiile dintre membrii familiei se degradează treptat, în special cele dintre Pierre și fratele și mama lor.

Cartea prezintă un subiect interesant, personajele sunt pe măsură și dacă vă pasionează literatura clasică franceză, vă recomand să nu o ratați. Ce mi se părut interesant este modul în care scriitorul francez își conturează personajele și felul în care se termină romanul. Nu este un final clar definit, ci mai degrabă autorul vine cu intenția clară de a lăsa în mintea cititorului mai multe semne de întrebare. Nu am putut să nu remarc subtilitatea cu care scriitorul seamănă, la modul figurat, vrajba între frați, lăsându-i pe aceștia să se macine sufletește, semănând în același timp un măr al discordiei greu de înlăturat.

♥♥♥ ENGLISH REVIEW♥♥♥

After reading in high school the  Maupassant ‘s novel, Bel- Ami, I managed to read another interesting novel written by the same author. The action is pretty simple, the characters are not very numerous, and the theme of the novel is the family and the relationships between family members. In fact, all the action is centered around family Rolan , a simple family which consists of husband and wife and two boys .

Pierre and Jean, the title name of this exciting novel, belong to the family of two young Roland . Pierre is a young doctor and Jean, a young future lawman . Everything is calm and harmonious until one day when the family is notified that  Lecanu give to the younger son, Jean, his entire fortune. Hence the action of the book is complicated,  at the end the  destiny of the main characters take an entirely different turn .

The question is why the  fortune was left to Jean and why not to both boys, just like the question of what relationship is between Lecanu and Jean. I have to hide these reasons, but I will only say that there is a big secret. Jealous of his brother, Pierre gone through terrible kneading and is part of a great inner turmoil. The Relationships  between family members gradually degraded, especially those of Pierre and brother and their mother. The book presents an interesting topic, and the characters are great. If you  love French classical literature, I recommend you to read it . What I found interesting is how the French writer outlines their characters and how the novel ends. There is not a clearly defined end, but rather the author comes with a clear intention to leave the reader with several questions. I could not but notice the subtlety with which the writer let them with an bitter soul and with a destroyed relationship between them.

Harry Potter și Camera Secretelor, J. K. Rowling

32136_60144

Autor: J. K. Rowling

Naționalitate: britanică

Titlu original: Harry Potter and the Chamber of Secrets

An apariție: 1998

Nota mea: 5/5

După lectura celui de al doilea volum din seria Harry Potter, pot să spun cu mâna pe inimă că sunt  cucerită de aceste minunate volume. Anul trecut am citit primul volum și am vrut să mai treacă puțin timp până să îl încep pe al doilea. Personajele sunt cam aceleași ca și în prima carte, cu excepția unui nou vrăjitor care spre surprinderea multora, nu era cine se credea el. Harry Potter și prietenii săi au parte de noi aventuri și reușesc la finalul cărții să deslușească un alt mare un alt mare mister, cel al Camerei Secretelor. Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte este atmosfera plină de magie, întâmplările amuzante la care personajele iau parte, dar și ușurința cu care scriitoarea îl face pe cititor să nu mai lase cartea din mână.

Mereu curioasă să văd ce se va întâmpla mai departe, așteptam cu sufletul la gură să am timp liber pentru a chinui iar Kindle-ul. Chiar dacă am citit cartea în format electronic, simt că nu am pierdut nimic…mesajul profund al cărții mi-a fost dezvăluit și așa, iar atmosfera fantastică s-a păstrat.

Dacă ar fi să recomand cartea unei categorii anume de cititori, le-as recomanda-o celor care iubesc aventura și literatura fantastică. Nu i-aș interzice copilului meu să citească cartea ( atunci când o să-l am), dar cred că ar fi ideal să o citim împreună, să pătrundem amândoi în această lume feerică. Pe același copil l-aș îndemna să o citească când va fi mare.Atunci cu siguranță va percepe altfel cartea.

Deși este un volum de vreo 350 de pagini,se citește destul de repede. Depunde și de timpul pe care îl alocați lecturii sale. Îmi doresc ca anul acesta să citesc și celelalte volume și să le dedic fiecăruia câte o scurtă recenzie. Reveniți cu un comentariu în care să îmi spuneți dacă ați citit vreun volum din seria Harry Potter și ce impresie v-a lăsat.

Arsă de vie, Suad

arsa-de-vie-carte-document_1_fullsize

Autor: Souad

Naționalitate: palestiniană

Titlu original: Brûlée Vive

An apariție: 2003

Nota mea: 4/5

Când am ales această carte, am fost atrasă cel mai mult de titlu. Mi se părea suficient de interesant și astfel am decis să dau șansă cărții. Am citit cartea în aproximativ 3 zile și la finalul cărții am rămas extrem de tulburată. Imaginați-vă că viața pe care o duc în zilele noastre femeile din țările libere nu se compară sub nicio formă cu tortura la care a fost supusă Suad, protagonista cărții. Deși este o poveste fictivă, s-a inspirat dintr-o realitate cruntă care devine imposibil de crezut pentru oricine.

Cartea este o confesiune, o prezentare în detaliu a unei lumi cu o mentalitate greu de imaginat. Dacă veți citi cartea, veți vedea la ce mă refer. Femeile din Cisiordania, printre care și micuța Suad, erau tratate ca niște animale povară, pe când bărbații erau venerați mai tare decât idolii. Cea mai mare greșeala a unui copil încă de la naștere este să se nască fată. Într-o familie în care se nășteau mai multe fete, se luau măsuri: ori erau ucise imediat după naștere, ori ucise mai târziu.

Măritișul fetelor trebuia să aibă loc cel târziu la vârsta de 14 ani, iar ordinea căsătoriilor era dată de vârsta fetelor. Cea mai mare se căsătorea prima, iar dacă exista ghinionul ca ea să nu fie cerută de nimeni, celelalte fete rămânea de rușinea satului.

Este greu, aproape imposibil, să vă pot prezenta cât mai fidel aceaată societate dominată de principii absurde. Este o imagine prea crudă care îți rămâne mult timp în minte și te bântuie constant. Suad este pedepsită aspru atunci când se lasă amăgită de un tânăr ce îi promitea că o va lua de nevastă. Cum anume, vă spun doar atât: deși purta un copil în pântece, este arsă fără milă și condamnată la o viată de calvar. Dar cum Dumnezeu ne trimite în cale și îngeri păzitori, așa și Suad îi întâlnește pe ai săi. I se oferă șansa la o viată aproape normală, la o familie, la niște copii superbi. Dar toate acestea, bineînțeles, într-un alt loc decât cel natal.

Suad are ocazia să își împărtășească durerea și altor oameni, cu speranța că ei vor învăța ceva din tragedia ei. Eu nu pot decât să o admir pe Suad, o femeie care supraviețuiește unei lumi cu desăvârșire absurda și in care demnitatea din cadrul unei societăți este mai presus de propriul copil. Este trist modul în care femeile erau tratate și tragic că de multe ori nu se putea face nimic în privința asta. Vă recomand să citiți această carte și să reveniți cu o părere.

Coama leului, Arthur Conan Doyle

coama-leului

Autor: Arthur Conan Doyle

Naționalitate: britanică

Titlu original: The adventure of The Lion’s Mane

An aparitie: 1926

Nota mea: 5/5

Doyle mă fascinează profund și în fiecare carte citită am găsit pagini extrem de interesante. Cu toții ați auzit de celebrul detectiv Sherlock Holmes, dar nu mulți știu că el a fost creat de Sir Arthur Conan Doyle. Asemeni detectivului Hercule Poirot al Agathei Christie, Holmes  își utilizează mintea ascuțită pentru a rezolva diverse mistere. Cartea de față este de fapt o colecție de povestiri cu subiecte interesante care te fac să nu o mai lași din mână.

Partenerul de investigații al lui Holmes, doctorul Watson, este cel care îl ajută pe detectiv să găsească datele problemei. Oameni dispăruți, crime dubioase, afaceri misterioase și multe semne de întrebare. La toate acestea se adaugă mintea ascuțită a maestrului Holmes și metodele sale ingenioase de investigare. Cum poți astfel să-i treci cu vederea cărțile? Titlul este numele uneia dintre povestiri și prefer să nu explic de ce se numește așa și să îl las un mister. Personajele din aceste povestiri sunt construite într-un mod aparte, fiind foarte vii în mintea citutorului. De ce aș recomanda această carte? Pentru că are mult mister, se citește repede și te îmbogățește sufletește.

Aș citi oricând o carte a sa, deoarece îmi place stilul său profund, dar și modul în care îl joacă pe degete pe cititor. Finalul fiecărei povestiri este imprevizibil și nu prea ți se oferă ocazia să ghicești următorul pas al marelui detectiv. Dacă vă plac cărțile pline de mister și aventură, vi-l recomand cu multă căldură.

Cărțile lunii FEBRUARIE 2015

555837-1366x768-[DesktopNexus.com]

În luna FEBRUARIE am reușit să citesc 9 cărți, una mai interesantă ca alta! Așadar, să vă fac o scurtă prezentare:

  1. Prima carte citită în luna februarie este Valentina, scrisă de George Sand. Un roman al literaturii clasice care m-a impresionat și l-aș reciti oricând!
  2. Pânza de păianjen, cartea Agathei Christie prezintă o crimă în jurul căreia se va țese o adevărată “pânză de păianjen”. Care este adevăratul criminal, vă las să descoperiți singuri.
  3. Magicianul este un roman complex pe care l-am recitit din dorința de a descoperi noi impresii. Dacă vreți să vă cufundați într-o lectură ce vă va ridica multe semne de întrebare, încercați-l.
  4. Coama leului este o carte de povestiri scrisă de Arthur Conan Doyle în care misterul se îmbracă cu neprevăzutul. În speranța că nu o veți lăsa nicio secundă jos, vi-l recomand călduros!
  5. Harry Potter și Camera Secretelor, al doilea volum din seria Harry Potter m-a fascinat profund și abia aștept să ajung și la celelalte volume! Lumea fantastică a lui Harry Potter și a prietenilor săi m-au făcut să mă îndrăgpstesc din nou de literatură.
  6. Arsă de vie este un roman cutremurător care nu mai lasă loc de nicio prezentare. Pătrunzi într-o lume imposibil de neînțeles și participi alături de personajul feminin principal la o serie de evenimente inedite.
  7. Pierre și Jean este o carte scrisă de Maupassant care are ca idee principală rivalitate și gelozia dintre frați și părinți.
  8. Grizzly și stăpânul munților, o carte a cărui ecranizare am văzut-o întâmplător anul trecut, m-a cucerit definitiv. 
  9. The Wonderful Wizard of Oz este o carte citită în limba engleză care mi-a plăcut enorm. Aventurile prin care trece Dorothy alături de prietenii săi sunt extrem de interesante!

Magicianul, John Fowles

magicianul_1_fullsize

Autor: John Fowles

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Magus

An apariție: 1965

Nota mea: 5/5

Prima dată când am citit romanul Magicianul al lui John Fowles a fost în primul an de Litere. Descoperisem la biblioteca universitară o bogăție de cărți până atunci inaccesibile mie. Acum câteva zile am recitit cartea și trebuie să vă spun că mi-a lăsat o cu totul altă impresie. Când am citit-o prima dată, am fost fermecată de fiecare pagină a romanului,iar la final am rămas cu o nedumerire foarte mare. Finalul romanului este incert și lasă multe semne de întrebare. Am sperat ca la a doua lectură a romanului să găsesc acea piesă de puzzle care lipsea prima dată,dar o să fiți surprinși dacă vă spun că lipseau mai multe bucăți din mozaicul numit Magicianul.

Poate și de aceea am recitit mai bine de jumatate din carte,iar finalul l-am amanat pentru mai târziu, pentru o zi în care voi fi pregătită să înfrunt acel ceva care mă nedumerise prima dată. Poate vi se pare filosofie curată ce vă spun eu acum,dar avem în față un roman greoi inaccesibil tuturor. Trebuie să ai cunoștințe de filosofie și psihologie înalte ca să înțelegi cartea lui Fowles. Nicholas Urfe este un tânăr profesor de limba engleză care are o șansă unică în viață, aceea de a preda într-o insulă grecească. Aparent un loc liniștit, Urfe descoperă mai târziu un univers extrem de misterios care îl va zăpăci total. Nu înțelege nimic din ceea ce i se întâmplă, iar apariția Magicianului îl confuzează și mai tare.

Magicianul lui Fowles nu scoate iepuri din pălărie, nu transformă panglici în porumbei,ci transformă oameni, într-un sens metaforic. El se joacă cu mintea lui Nicholas Urfe și îl aduce într-un univers fantastic și ciudat. Misteriosul Conchis, adică Magicianul din roman, este un personaj cu idei bizare și cu un comportament pe măsură. Romanul prezintă o lume la limita între real și iluzie, între bizar și anormal.

Tot scris de Fowles am citit și Colecționarul, dar mi s-a părut o carte mult mai accesibilă scrisă într-un ritm mai alert. Magicianul m-a captivat, dar este nevoie de multă concentrare ca să deslușești misterele unei lumi ieșite din comun. Aș recomanda cartea celor care vor să citească o carte complexă, plină de simboluri.

Valentina, George Sand

valentine

Autor: George Sand

Nationalitate: franceza

Titlu original: Valentine

An aparitie: 1832

Nota mea: 4/5

Ca și în romanul Indiana, scriitoarea franceză George Sand ne prezintă povestea unor destine încâlcite, de multe ori povești de viață interesante. În romanul despre care vreau să vă vorbesc, autoarea construiește o serie de personaje care vor avea la finalul cărții un destin tragic, dar care cuceresc tocmai prin tragismul alcătuit de ființa lor. În Valentina avem o iubire interzisă, o poveste de dragoste dintre o burgheză și un tânăr sărac care nu poate avea niciun viitor. Benedict este un tânăr cu un suflet pur, curat, capabil de sentimente înălțătoare, dar care se vede nevoit să renunțe pentru totdeauna la iubirea vieții sale, tânăra și gingașa Valentina.

După cum unii dintre voi știți, sunt atrasă de literatura clasică, iar un prim motiv ar fi că este prezentată o societate altfel decât trăim noi astăzi, un univers în care iubirea era un sentiment delicat și necesar sufletului omenesc.Dar asta nu se întâmpla întotdeauna.

Biata Valentina! Ea ştia aşa de puţin ce-i dragostea, încât i se păruse că-şi iubeşte logodnicul; nu cu pasiune, – desigur, – dar atât cât putea.

Pentru că el nu-i inspira nimic, îşi făcea mustrări sieşi. Dragostea adevărată o simţea însă abia acum, când şedea culcată la umbra tufelor de pe mal. în atmosfera caldă, puternică, sângele i se trezea; în mai multe rânduri, privind pe Benedict, simţi un fior ciudat străbătând-o, din inimă până în creştet şi biata fată nu-şi dădu seama de cele ce se petrec cu ea. Nu se temu: era doar logodnica d-lui de Lausac şi Benedict era logodnicul verişoarei lui.

Socoteli candide, dar Valentina nu bănuia că un sentiment mai presus de orice ar putea să le tulbure.

Are curajul Valentina să se opună familiei și clasei sale sociale pentru a-și urma bărbatul iubit?Are ea tăria să recunoască ceea ce simte față de Benedict?La vremea respectivă, nu se ținea cont,în cazul unei căsătorii, de sentimentele dintre viitorii soți, ci mai degrabă de interesele financiare și de clasa socială, de bunul renume al celui pe care îl luai în căsătorie. Acest lucru mi se pare foarte trist..să trebuiască să decidă părinții cu cine te vei căsători și să fii obligat să suporți toată viața un mariaj dezastruos. Vorbim totuși de secolul al XIX-lea, când lumea nu era atât de emancipată și existau tot felul de mentalități învechite.

Vă dați seama ce simte Valentina când află că trebuie să se căsătorească cu tânărul de Lansac, un bărbat destul de anost care nu avea sentimente pentru ea. În schimb, Benedict o iubește din tot sufletul său și am sperat până la final că cei doi vor rămâne impreună pentru totdeauna. Dacă a fost sau nu așa, vă las să descoperiți singuri.

Mi-a plăcut cartea și sincer, aș recomanda-o oricui care vrea să citească despre niste destine imprevizibile. Sunt sigură că o să găsiți cartea interesantă și sper să reveniți intr-un comentariu cu o părere.

Pânza de păianjen, Agatha Christie

descărcare

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: Spider’s Web

An aparitie: 1954

Nota mea: 5/5

Pânza de păianjen nu este așa cum vă așteptați poate,cartea Cellei Serghi, ci este un roman polițist al Agathei Christie. L-am ales întâmplător dintr-o listă lungă de romane scrise de marea autoare britanică și să știți că nu mi-a dezamăgit așteptările. Se citește ușor,este interesant și m-a captivat foarte repede. Clarissa Hailsham-Brown este personajul principal al cărții și în același timp,cel mai misterios. Fiind din fire glumeață, Clarissa obișnuia să facă diferite farse apropiaților,amuzându-se de reacția lor. Având o imaginație foarte bogată,iși imagina adesea cum ar fi dacă…s-ar găsi întâmplător în preajma unui cadavru. Mă credeți sau nu, va avea pe parcursul cărții o surpriză de proporții.

Agatha Christie are un dar aparte,acela de a-i oferi cititorului pe parcursul cărții mai multe piste false, acesta luptându-se cu veșnicul Cine a înfăptuit de fapt crima? Trebuie să recunosc că tehnicile la care apelează sunt uimitoare, iar finalul ne lasă de multe ori cu gura căscată!

Clarissa inspiră adânc.

— Vezi tu, Jeremy, viaţa mea a fost mereu tihnită şi fericită. Niciodată nu mi s-a întâmplat ceva palpitant, aşa că am început să joc micul meu joc. Eu îl numesc „Ce-ar fi dacă…”.

— Ce-ar fi dacă…?” întrebă uimit Jeremy.

— Da, răspunse Clarissa începând să se plimbe prin cameră. De exemplu, aş putea să-mi spun: „Ce-ar fi dacă într-o dimineaţă aş coborî în bibliotecă şi aş da peste un cadavru? Ce aş face?” Sau: „Ce-ar fi dacă într-o zi ar veni aici o femeie şi mi-ar spune că ea şi Henry s-au căsătorit în secret la Constantinopole şi, prin urmare, căsătoria noastră e nulă? Ce i-aş spune eu?” Sau: „Ce-ar fi dacă aş avea de ales între ami trăda ţara şi a-l vedea pe Henry împuşcat în faţa mea?” Înţelegi ce vreau să spun? Sau chiar… Se aşeză în fotoliu. „Ce-ar fi dacă aş fugi cu Jeremy? Ce s-ar întâmpla pe urmă?”

Odată cu descoperirea cadavrului din salon, vina cade în primul rând pe Clarissa,apoi pe Pippa,iar la final pe musafirii săi. Un alt personaj interesant al cărții este doamna Peake, o grădinăreasă cu un comportament aparent necioplit. Spun aparent, pentru că finalul romanului face lumină în ceea ce o privește.

Tot ce se întâmplã în carte are darul să ne deruteze și parcă nu putem lăsa cartea din mână până la final. Un cadavru misterios într-un salon nu este ceva tocmai obișnuit,iar suspecții par să aibă un alibi perfect.

Pippa, fiica vitregă a Clarissei este o copilă cu un trecut zbuciumat, a cărei viată nu a fost deloc ușoară. Să îl fi ucis ea pe Oliver Costello? Sau l-a ucis Clarissa, într-un moment de disperare și panică?

Vă las să descoperiți singuri adevărul și aștept să-mi spuneți dacă v-a plăcut această carte și de ce! Ce alte romane ale Agathei Christie ați mai citit și v-au plăcut?

Femeia pierdută, Jude Devereaux

femeia-pierduta_1_fullsize

Autor: Jude Devereaux

Naționalitate: americană

Titlu original: Lost Lady

An apariție: 1985

Femeia pierdută este un roman de dragoste scris de Jude Devereaux și după ce l-am terminat, am rămas cu impresia că este destul de siropos pe alocuri. Regan este o tânără care fuge de o căsătorie din interes și fără să își dea seama, își găsește adevărata fericire în brațele unui bărbat pe care nu l-ar fi considerat niciodată potrivit pentru ea.

Pe de altă parte, americanul Travis Stanford pare tipul de bărbat care nu este capabil de sentimente profunde pentru o femeie. Scriitoarea creează tot felul de momente captivante și interesante, iar pe parcursul cărții cititorul poate observa că totul ia o întorsătură neașteptată.

Regan se transformă dintr-o tânără naivă și fără apărare, într-o femeie isteață și descurcăreață care știe ce vrea de la viață. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că ea oferă o lecție de viață reală, subliniindu-se ideea că dacă vrei să devii un om puternic, trebuie să perseverezi.

În general, nu prea citesc astfel de romane de dragoste, ci mai degrabă prefer literatura clasică care este cu mult bun simț. Pe când acest roman, abundă în scene erotice și, zic eu, nerecomandate poate persoanele care nu sunt prea romantice din fire. Este o carte a literaturii de consum care se citește foarte ușor și nici nu este o carte foarte vastă

.

În sfârşit îl făcuse gelos. Trebuia să-i intre în cap că nu era singura persoană din viaţa ei. Când vor ajunge în America şi drumurile lor se vor despărţi, va găsi un bărbat ca Farrell care s-o iubească fără s-o judece.

S-a spălat furioasă, apoi s-a urcat în pat cu un sentiment ciudat de singurătate care-i strângea inima. Adevărul era dureros. Farrell nu-i iubise decât banii, unchiul la fel, iar Travis, străinul, arogantul american, îi arătase foarte clar că pe moment o dorea doar în patul său. Singură, obosită, flămândă, a început să plângă încet. Când mai târziu Travis a strâns-o la piept, s-a agăţat de el cu disperare temându-se să n-o părăsească la fel ca ceilalţi.

Nu pot să zic că m-au impresionat anumite pagini în special, iar finalul a fost pentru mine destul de previzibil. Mă așteptam să se termine în acel mod, chiar dacă la un moment dat îți este lăsată imprsia de cu totul altceva.

Totuși vă recomand cartea dacă sunteți o romantică incurabilă și doriți o lectură ușurică și interesantă. Și mai ales dacă vă place să visați cu ochii deschiși la povești romantice cu finaluri imprevizibile.

Iubiri paralele, Cella Serghi

descărcare

Autor: Cella Serghi

Naționalitate: română

An apariție: 1991

Nota mea: 4/5

Alte carti de aceeasi autoare: Panza de paianjen, Cartea Mironei

De Cella Serghi am mai citit Cartea Mironei și Pânza de păianjen, două romane deosebit de frumoase care mi-au rămas întipărite în minte și suflet pentru totdeauna. Mi-a plăcut foarte mult această carte și cred că dacă ar fi să menționez câteva motive pentru care m-a impresionat, cred că nu mi-ar ajunge o zi întreagă. Mai întâi, personajele frumos și abil construite care îți lasă impresia că sunt cât se poate de reale. Nu am putut să nu remarc ca scriitoarea le atribuie cu o subtilă ironie, însușiri de multe ori amuzante. Personaje avare, femei în vârstă (Artemiza și Clemansa) care parcă nu se pot resemna cu gândul că viața lor a trecut, un tânăr (Victor) care oscilează între sentimente pentru Voica și pentru Nicoleta. Eu cred că de fapt Victor a iubit-o mereu pe Voica și nu am putut nicio clipă să înțeleg de ce aceste personaje și-au tratat trăirile cu atâta imaturitate și superficialitate. O altă iubire care merge în pararel cu cea dintre Victor și Voica este cea dintre sora geamănă a Voicăi, Geta și Horia, un tânăr cu o personalitate la fel de controversată ca de altfel a multor personaje din roman.

Dar dacă Voica ar şti că noaptea o ţin pe Nicoleta în braţe şi ziua am cruzimea să-i ofer filmul iubirii noastre platonice, ce-ar spune? „E un monstru!” Cum aş putea fe-o conving că nu sunt un monstru? Dar de Nicoleta, cum mai puteam să scap? Parcă e un fir de păr în mâncare, acelaşi fir de păr în toate farfuriile. Şi dacă, la început, s-a mulţumit cu puţin, când a simţit primejdia a început să lucreze activ ca o cârtiţă. Parcă o văd în întuneric, la cinema, lipită de perete. Ochii ei asupra noastră, parcă se dilatau, parcă voiau să ne înghită! Când am ieşit din sală, Voica nu mai era lângă mine. Ne despărţise lumea care ieşea în grupuri masive, sau ea se depărtase. Pe stradă, în faţa mea, Nicoleta.

Cred că cel mai amuzant personaj al romanului este Clemansa, bunica lui Victor, o femeie cu multe obsesii, printre care spaima de a nu îi umbla nimeni în cufăr. Plus multe alte scene în care te trezești pur si simplu cu zâmbetul pe buze. Iubiri paralele are de toate: are comedie, iubire, povești de familie, orgolii și emoție. Nu ratați nicio carte a Cellei Serghi pentru că nu știți ce pierdeți. Nu vă spun decât ce veți câștiga: sentimentul că ați citit o carte care vă va îmbogăți sufletește. Așadar, vă las să vă convingeți singuri și vă aștept aici cu o părere.

Contractul de căsătorie, Honore de Balzac

Contractul-de-casatorie-f51117

Autor: Honore de Balzac

Naționalitate: franceză

Titlu original: Le Contrat de Mariage

An apariție: 1835

Nota mea: 3/5

Am ales această carte din mai multe motive: în primul rând, m-a atras titlul cărții și mă gândeamcă o carte cu un asemenea titlu trebuie să fie interesantă; în al doilea rând, este o creație literară a lui Balzac, fapt ce nu presupune nici o altă recomandare.

Balzac este unul din marii clasici ai literaturii franceze ce a creat personaje memorabile fără egal în literatura universală.

Romanul Contractul de căsătorie îi aduce în prim plan pe Paul de Manerville, pe Nathalie Evangelista și pe mama celei din urmă, faimoasa doamnă Evangelista. Este pusă la cale căsătoria dintre Paul și Nathalie, aceasta urmând să aibă la bază un contract de căsătorie. Deși apare în roman ideea că Paul o iubește pe Nathalie, personal am ajuns la concluzia că sentimentul nu este reciproc. Ba mai mult, vicleana soacră a lui Paul are grijă ca totul să se rezolve în favoarea ei și a fiicei sale.

Pentru mine trecutul va fi ca acele visuri de dor care premerg posesiunea şi pe care adesea posesiunea le destramă, dar pe care tu le-ai făcut încă mai minunate. Mă voi reîntoarce să-mi regăsesc o soţie nouă. Căci oare, în lipsa mea, nu te vei face încă mai fermecătoare? Frumoasa mea iubire, scumpa mea Nathalie, fii pentru mine ca un mit. Fii aidoma acelei copile ce-o văd dormind. Dacă ai dezamăgi încrederea mea oarbă, Nathalie, n-ai avea a te teme de dragostea mea, fii încredinţată de aceasta; aş muri în tăcere.

Balzac scrie într-o perioadă în care societatea franceză nu era una extrem de morală, iar lumea era caracterizată de o profundă îngustime în gândire. În acest roman, scriitorul vine cu ideea că până și căsătoria devine o afacere pentru unii oameni. Si atâta timp cât există bani,se poate cumpăra orice.

La finalul acestei cărți ne dăm seama de fapt că acest mariaj al lui Paul nu este decât o iluzie puternică și o dezamăgire care îi va marca viața. Este Paul fericit într-o căsnicie fără viitor? Sau întrebarea cea mai potrivită ar fi: poate fi fericit un om într-o căsătorie bazată pe interese?

Vă recomand acest roman pentru că este ușor de citit, cuprinde învățături utile, plus că veți întâlni personaje foarte interesante. Personajul meu preferat este mama Nathaliei, pentru unii modelul soacrei ideale. Glumesc,bineînțeles!

Vă las să citiți cartea și să reveniți cu o părere!

Domnișoara Brodie în floarea vârstei, Muriel Spark

muriel-spark-domnisoara-brodie-in-floarea-varstei-2434-720x720

Autor: Muriel Spark

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Prime of Miss Jean Brodie

An apariție: 1961

Nota mea: 3/5

Cartea lui Muriel Spark o are în prim plan pe Jean Brodie, o profesoară care utilizează la orele sale de predare metode mai neobișnuite. Trupa lui Brodie cuprinde câteva fete cu firi total opuse ce își vor insuși până la cote înalte învățăturile bătrânei domnișoare Brodie. Jean Brodie este un personaj controversat din mai multe puncte de vedere. În primul rând, metodele sale de predare depășesc sfera cunoștințele școlare pe care orice elev ar trebui să și le insușească, profesoara dezvăluind fetelor sale amănunte picante din viața sa particulară. În al doilea rând, Jean Brodie are o viață particulară care nu poate fi considerată model pentru elevele sale.

Aproape tot romanul se rezumă la discuțiile dintre domnișoara Brodie și elevele sale, alături de alte câteva întâmplări mărunte. Autoarea construiește prin intermediul lui Brodie imaginea unui profesor nonconformist care ține cu orice preț să fie altfel decât ceilalți profesori. Sunt de acord ca elevii să știe noțiuni în plus față de programa școlară, dar în niciun caz cu atitudinea lui Jean Brodie de a-și pune viața particulară pe tapet. Nu cred ca este la locul lui acest lucru.

Fetele lui Brodie, având acum şaptesprezece ani, puteau să o detaşeze pe domnişoara Brodie de latura ei de profesoară. Când vorbeau între ele despre subiect, trebuiau să admită că până la urmă, şi fără îndoială, într-adevăr era interesantă, ca femeie. Ochii îi scânteiau, nasul curbat îi dădea un aer de mândrie, părul îi era încă de culoarea castanei şi adunat matriarhal la spate. Profesorul de cor, destul de mulţumit de domnişoara Lockhart, acum doamna Lowther, care renunţase la predare, o privea pe domnişoara Brodie pe sub sprâncenele lui roşcate cu o admiraţie sfioasă ori de câte ori o vedea.

Prsonajele sunt interesante, dar nu pot să zic că mi-a atras vreunul din ele în mod deosebit atenția. Domnișoara Brodie este o femeie interesantă, însă are și multe minusuri ca personalitate, fiind un amestec de moralitate și imoralitate.

Cartea mi s-a părut interesantă la început, dar mai apoi, deși am tot așteptat ceva care să îmi atragă atenția, acel ceva a întârziat să apară. Ce nu mi-a plăcut au fost referirile cu substrat erotic, anumite idei care erau susținute insistent și care la un moment dat deveneau ridicole.

Aș recomanda această carte tuturor celor care vor să vadă și o altă imagine a profesorilor dintr-o societate demult apusă, bineînțeles, în viziunea lui Muriel Spark.

Pan.Victoria , Knut Hamsun

pan-victoria_1_fullsize

Autor: Knut Hamsun

Naționalitate: norvegiană

Titlu original: Pan.Victoria

An apariție: 1894

Nota mea: 5/5

De Knut Hamsun am citit romanul Foamea și Ultimul capitol, cel din urmă citindu-l de două ori. Este un scriitor norvegian clasic care dă viață unor pagini pline de emoție. Dacă Foamea prezintă destinul crud al unui bărbat aflat in pragul sărăciei,iar Ultimul capitol viața din sanatoriu a unor oameni cu sănătatea șubredă, Pan.Victoria este o carte care vorbește despre cu totul altceva.
Cartea este formată din două părți care par să nu aibă legătură între ele, ci numai o relație la nivel emoțional. Ambele transmit trăiri intense cititorului și îl transportă într-un univers de basm.
În Pan, personajul principal este locotenentul Glahn, un bărbat care își duce traiul liniștit într-o cabană din pădure. În mitologie, Pan era un zeu care îi învăța pe muritori să cânte la nai și, sub înfățișarea unui satir răutăcios, ademenește tinere fecioare. Scriitorul construiește în persoana locotenentului imaginea unui Pan modern pentru care natura este simbolul libertății și al împlinirii sufletești. Viața lui Glahn se schimbă atunci când o cunoaște pe Edvarda și mai apoi, pe Eva.

Şi ce este iubirea? Un vânt care adie printre trandafiri; nu, o luminiţă fosforescentă ce trece prin sânge. Iubirea este o muzică fierbinte a infernului, care face să bată chiar şi inimile celor vârstnici. Este ca unele flori ce se deschid la căderea nopţii sau ca anemonele care îşi închid corola la atingerea sau la suflarea vântului.

Aşa este iubirea.

Ea poate să-l distrugă pe om, să-l ridice din nou şi apoi să-l stigmatizeze iar; poate să mă cuprindă în mrejele sale astăzi pe mine, mâine pe tine şi mâine seara pe el, atât este de nestatornică. Dar poate să fie şi trainică, întocmai ca o pecete rezistentă ce nu se desface, poate să ardă cu aceeaşi flacără vie ipână la sfârşitul vieţii, atât este de eternă. Şi cum este iubirea?

O! Iubirea este ca o noapte de vară cu stele pe cer şi parfum pe pământ.

Dar oare de ce îl face iubirea pe omul tânăr să aleagă cărările tainice iar pe cel bătrâm să se ridice în vârful degetelor în camera lui singuratică? O! iubirea face din inima omului oeva asemănător cu o grădină de ciuperci, o grădină luxuriantă şi neruşinată, unde cresc ciuperci tainice şi obraznice.

La o observație mai atentă a cărții, ne putem da seama de modul ciudat in care Edvarda se comportă cu tânărul bărbat.Ba îl iubește,ba îl urăște. Ba mai mult, nici Glahn nu pare să fie convins de adevărata natură a sentimentelor sale. Cu toate astea, mi-a plăcut prima parte a cărții, un motiv principal ar fi descrierile ample din natură care par să îl introducă pe cititor într-o lume feerică.
Victoria este a doua parte a cărții și îl are în prim plan pe fiul morarului, Iohaness și pe Victoria, fiica frumoasă a castelanului din castelul vecin. Cum ușor vă puteți imagina, Iohaness a fost de copil îndrăgostit de micuța Victoria și pare să fie pe viață îndrăgostit de ea. Cei doi cresc mari,viața ii desparte la un moment dat,iar mai apoi destinul îi apropie din nou. Carte nu are un final fericit și chiar mi-a părut rău de felul in care se termină.
La finalul acestui volum mi-am pus o intrebare arzătoare: de ce în nici unul dintre cele două povestiri personajele nu luptă pentru iubirea lor? De se chinuie și suferă în tăcere, când puteau să își mărturisească sentimentele? De ce se ascund de ei însuși? Vă las pe voi să vă dați seama care e răspunsul. Eu vă mai spun doar atât: m-a fascinat ce am citit și mi-au fost întrecute toate așteptările. Vă aștept aici cu o părere.

Doamnele verzi, George Sand

AMINTIRI-DIN-BERRY-DOAMNELE-VERZI

Autor: George Sand

Naționalitate: franceză

Titlu original: The naiad.A ghost story

An apariție: 1923

Nota mea: 4/5

Pe George Sand o citesc din liceu și pentru cei care nu știu acest nume trebuie să le spun că este un pseudonim pentru o scriitoare talentată a literaturii franceze clasice. M-am îndrăgostit de literatura clasică în clasa a 9 a, atunci când citisem Mândrie și prejudecată, cartea scriitoarei Jane Austen. De atunci, lecturile mele din categoria scriitori clasici s-au înmulțit.

Prima carte a lui George Sand pe care am citit-o a fost Lelia, apoi a urmat Indiana. Am observat că autoarea are multe cărți ce poartă nume de personaje feminine. Are un mod aparte de a construi personaje și le atribuie fiecăreia dintre ele niște povești de viață inedite.

Pentru mine, domnule, reluă Baptiste, care era un spirit foarte pozitiv, n-a fost nimic, am dormit în acea cameră şi n-am văzut nimic. Nu cred în aceste istorii. Dar, când v-am auzit cum vă frământaţi în timpul febrei, vorbind de o frumoasă doamnă care există şi nu există, care a murit şi e vie. Ce ştiu eu ce aţi mai spus! Era atât de frumos uneori, că aş fi vrut să reţin sau să ştiu să scriu pentru a însemna totul, dar vă făcea atât de râu, incit am luat hotărârea să vă aduc aici, unde vă simţiţi mai bine. Vedeţi dv., domnule, toate acestea pornesc din faptul că faceţi prea multe versuri. Domnul, tatăl dv., bine spunea că asta deranjează ideile! Aţi face mai bine dacă v-aţi gândi numai la dosarele dv.

Cartea despre care vreau să vă vorbesc acum, Doamnele verzi, are la  bază o legendă în care trei tinere domnișoare au fost otrăvite cu apă și pâine cu mult timp în urmă și se întorc uneori să bântuie o cameră a conacului. De acest lucru află și Just Nevieres, fiul avocatului care se ocupă de procesele familiei D’Ionis. Catherine d’Ionis ii fură inima tânărului avocat fără ca ea să o știe, iar această iubire a lui trece prin mai multe etape. Ce se întâmplă până la urmă cu cele trei doamne aureolate de o nuanță de verde, vă las să aflați singuri.

Cert este că încă de la începutul romanului am avut impresia că paginile pe care le parcurg sunt fantastice și nicidecum nu mai aparțin literaturii clasice. Mi-a plăcut cartea și,deși are 100 și un pic de pagini,am găsit-o foarte interesantă. Dați o șansă literaturii clasice.Cuprinde o categorie de cărți în care regăsiți atmosfera de altădată și in care dominau bunul simt și respectul pentru moralitate și virtute. Păcat că societatea în care trăim acum nu mai este așa.Vă aștept cu o părere.

Secretul casei dintre lauri, Agatha Christie

secretul-casei-dintre-lauri-11

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: Postern of Fate

An apariție: 1973

Nota mea: 3/5

Nu este o carte celebră și nici nu are o acțiune complexă, cu toate astea însă este scrisă de Agatha Christie și merită citită. Nu îi mai avem în prim plan pe Poirot sau pe miss Marple, dar avem doi soți, foști detectivi cu minți la fel de ascuțite. Tommy și Tuppence sunt două personaje simpatice care conversează mult, vorbesc verzi și uscate și se decid să cumpere o casă. Cumpără un chilipir de casă veche, iar renovările nu întârzie să apară. De asemenea, nu întârzie să apară nici secretele casei. Ce secret atât de mare ascunde Casa dintre lauri de îi pune atât pe jar pe cei doi soți? Ce mister se ascunde și cum va fi acesta deslușit? Veți afla cu siguranță la finalul romanului.

Trebuie să recunosc că mă așteptam la mai mult și îmi doream ca finalul să nu fie atât de abrupt. Cartea se termină și ai impresia, ca cititor, că au rămas câteva mistere nedeslușite. Aceeași impresie am avut-o și eu.

— Legăturile cu trecutul au aici efecte nu prea îmbucurătoare, spuse Tommy.

— Trecutul? Cum aşa?

— Ah, mereu se crede că trecutul nu mai prezintă nici un interes pentru cineva, pentru că s-ar fi întâmplat de demult. Dar mereu rămâne cineva. Acum nu cred că bântuie pe aici, dar mereu există cineva care învie, să zicem, când oamenii povestesc despre el sau ea. Spuneţi, chiar aveţi de gând să…

— Să lucrez în grădină? Cum să nu! Îmi face mare plăcere. Este un hobby de-al meu. Grădinăresc cu foarte mare plăcere.

Ca stil, cei care ați mai citit romanele Agathei Christie, sunteți familiarizați cu el. Cei care nu, vă recomand să nu ezitați să citiți cartea, nu aveți ce pierde, plus că este un roman ușurel ideal pentru vacanță, weekend sau o seara liniștită. Citiți cartea și reveniți aici cu o părere.

Cărțile lunii IANUARIE 2015

460891-1366x768-[DesktopNexus.com]

În luna ianuarie am reușit să citesc nici mai mult, nici mai puțin de …10 cărți! Secretul? Am ales cărți de maxim 200-250 de pagini care se citesc ușor și care mi-au fost pe plac. Recunosc, nu toate însă.

  • Prima carte citită la început de 2015 este Ură.Prietenie.Dragoste.Căsătorie despre care aflați mai multe( dacă faceți click pe titlu) într-o scurtă recenzie. Nu mi-a plăcut în mod deosebit și nici nu m-a atras. Curios, nu?
  • Mont-Oriol este o altă carte care însă mi-a plăcut și v-o recomand cu mult drag! Și nu uitați să citiți și Bel-Ami, un alt roman interesant al lui Maupassant.
  • Secretul casei dintre lauri este un roman polițist al Agathei Christie care nu putea să lipsească din lista mea de lecturi. Este  o carte interesantă, scurtă și ușor de înțeles și citit.
  • Dragă John este o carte de un romantism incurabil și în același timp, extrem de tulburătoare.
  • Pan.Victoria cuprinde două microromane care mi-au amintit cât de mult îl îndrăgesc pe scriitorul norvegian Knut Hamsun!
  • Doamnele Verzi este o carte aleasă de mine dintr-un motiv foarte simplu: ador operele literare ale lui George Sand, dar și  literatura clasică franceză.
  • Domnișoara Brodie în floarea vârstei este o carte care nu m-a atras în mod deosebit, dar, cu toate astea, mă bucur că am citit-o.Muriel Spark scrie bine.
  • Contractul de căsătorie este o carte interesantă și nu merită ratată. Doar e scrisă de marele Balzac, nu?
  • Iubiri paralele este o carte a Cellei Serghi aproape la fel de frumoasă ca Panza de paianjen si Cartea Mironei. Dar nu le întrece.
  • Femeia pierdută de Jude Deveraux mi-a deschis apetitul pentru cărți romantice și am ales-o pentru că vroiam să închei luna cu o carte ce are o intrigă dezvoltată.

Faceti click pe titlurile cartilor pentru a vedea recenziile lor.

Dragă John, Nicholas Sparks

24331_34716

Autor: Nicholas Sparks

Naționalitate: americană

Titlu original: Dear John

An apariție: 2006

Nota mea: 5/5

Alte cărți de același autor: Jurnalul unei iubiri, Nopți in Rodanthe

Este a treia carte scrisă de Nicholas Sparks pe care eu o citesc și nu cred ca aș putea spune care dintre cele trei romane mi-a plăcut mai mult! (dintre Jurnalul unei iubiri, Nopți în Rodanthe sau cea de care vreau să vă vorbesc acum, Dragă John). Poate mulți veți da ochii peste cap când auziți de cărți romantice, dar mie îmi place acest gen de literatură. Da, sunt o romantică incurabilă. Cu atât mai mult prefer acest gen de cărți cu cât ele îmi transmit ceva: emoții, trăiri și tot felul de sentimente.

Dragă John a fost ecranizată acum câțiva ani și țin minte că am văzut filmul, dar nu îmi mai aminteam exact acțiunea. Si  cumva m-am bucurat că nu mai țineam minte ce se întâmplă in film, deoarece cartea îmi oferise șansa de a-mi forma propriul film al cărții. John este un tânăr care din cauza problemelor specifice adolescenței se înrolează în armata și participă la diverse misiune internaționale. Viața lui se dă peste cap când o cunoaste pe Savannah, o tânără studentă care se ocupă de voluntariat. Povestea lor de dragoste este una deosebită, am sorbit fiecare pagină a cărții (la modul virtual vorbind, deoarece am  citit-o pe Kindle) și mi-am dorit enorm de mult un final fericit pentru cei doi.

M-a tulburat enorm povestea tatălui lui John, dar și relația lor aparte. L-am admirat pe John pentru tăria de a merge mai departe când Savannah îi dă o anumită veste, dar într-un fel am condamnat-o pe ea pentru decizia luată. Putea să ia o altă decizie, putea să nu mă facă să îmi dea lacrimile la finalul cărții, când am simțit că mi se pune un nod mare în gât. Vroiam altfel finalul și parcă nu îmi doream să se termine cartea. Vroiam să amân momentul finalului și vroiam să le schimb cumva destinele. Acțiunea este mai complexă decât am rezumat-o eu, nu îmi doresc să vă spun mai multe ca să nu stric magia cărții, ci vă spun doar atât: dați-i o șansă și veți vedea că somnul sau foamea vă va ocoli..cartea vă va captiva în așa fel încât nu veți mai simți nevoia de nimic altceva! Și credeți-mă, nu sunt genul de cititoare care suspină la atât de multe cărți. Vă recomand să o citiți și să reveniți cu o părere.

Mont-Oriol – Guy de Maupassant

guy-de-mauqassant---mont-oriol-10245024

Autor: Guy de Maupassant

Naționalitate: franceză

Titlu original: Mont-Oriol

An apariție: 1887

Nota mea: 5/5

L-am îndrăgit pe Maupassant încă de la lectura romanului Bel-Ami, carte citită de mine undeva prin liceu. Îmi place cum scrie, îmi plac personajele lui și modul în care a reușit să le dea viață și mai ales, atmosfera pariziană. Stilul său îmi amintește cumva de Emile Zola, un alt scriitor francez preferat. (A cărui carte, Nana, o am în bibliotecă de mai mulți ani și am citit-o cu sufletul la gură).
Mont-Oriol este povestea unor destine nefericite, care caută iubirea acolo unde nu trebuie și care se amăgesc pentru scurt timp că sunt fericite.

Şi cum Christiane, care suferea că îl vede atât de puţin, îl copleşea cu întrebări, voia să ştie ce făcuse toată ziua, el născocea fel de fel de poveşti, pe care ea le asculta cu atenţie, încercând să-l prindă dacă nu se gândea la altă femeie. Simţea că nu poate să-l reţină, că nu poate să-i dea puţin din dragostea asta care o chinuia pe ea, că nu poate fiziceşte să-i mai placă, să i se dăruiască, să-l cucerească prin mângâieri de vreme ce nu-l putea recuceri prin duioşie, aşa că se temea de orice, fără să ştie încotro să-şi îndrepte temerile.

Christiane este o tânără femeie căsătorită cu un bărbat mai în vîrstă, prea puțin preocupat de sentimentele și trăirile soției sale, de la care nu aștepta decât un fiu. Paul îi oferă Christianei iluzia unei iubiri de moment, el fiind prea tânăr și aventurier pentru a fi fidel unei singure femei. Când Christiane rămâne însărcinată cu amantul ei, Paul nu face decât să se îndepărteze și o lasă pe Christiane să sufere și să se iluzioneze în continuare. Mi-a fost milă, extrem de milă de ea și mi-am dorit ca la finalul romanului să se întâmple ceva care să o aducă, sufletește vorbind, pe linia de plutire. Dacă a fost sau nu așa, vă las să descoperiți singuri.
Mont-Oriol din titlu este de fapt o stațiune de ape termale din Franța, loc în care veneau bolnavii să se vindece. Doctori, pacienți, afaceri care completează povestea destinelor celor câtorva personaje memorabile. Nu știu dacă sunt mulți autori care să creeze o atmosferă atât de specială, o atmosferă care îți merge la suflet și pagini atât de frumos construite. Finalul cărții m-a surprins, deoarece am sperat cu totul altceva.
Vă recomand cu drag cartea și vă astept cu o părere!

Ură.Prietenie.Dragoste.Căsătorie – Alice Munro

dscn2500

Autor: Alice Munro

Naționalitate: canadiană

Titlu original: Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage

An apariție: 2001

Nota mea: 3/5

Vă spun din start că, deși această carte a fost mult lăudată și îndelung recenzată, nu m-a atras. Și în această direcție aș putea aduce mai multe argumente. Nu sunt fana povestirilor de nici un fel și nu am putut să rezist până la finalul cărții. Poate nu am fost eu suficient de atentă sau  cu mintea limpede ca să înțeleg cum trebuie cartea, dar nu a reușit să mă prindă decât puțin la început. Apoi m-a pierdut.
Este prima cartea a lui Alice Munro pe care eu o citesc și îmi pare rău să spun că am început cu stângul. Poate nici stilul scriitoarei nu m-a atras, eu fiind de fapt cititorul care preferă clasicul și scrierile cu un stil plin de bun-simț. Ce nu intră în această categorie, riscă să mă lase rece.
Nu spun că această carte nu merită citită, ci dimpotrivă! Vă recomand să o citiți, încercând să vedeți dacă este o carte pe gustul vostru. Ca cititori, cred că avem dreptul să ne alegem genul de carte preferat și să nu judecăm gustul altora în materie de cărți. De exemplu, nu sunt atrasă de cărțile SF, dar nu aș judeca niciodată un cititor ahtiat după acest gen.
Înainte de a încheia această mică recenzie, vreau să vă mai spun despre personajele acestor povestiri. Au vieți complexe, dureri și bucurii obișnuite și cred că povestea de viață a fiecăruia merită observată și analizată. Citiți cartea și reveniți cu o părere!

Crăciunul lui Poirot, Agatha Christie

31728_59377

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: Hercule Poirot’s Christmas

An apariție: 1938

Nota mea: 5/5

 Desi am citit acest roman polițist înainte de Crăciunul lui 2014, am amânat un pic să fac recenzia sa din mai multe motive. În primul rând, am vrut să analizez mai bine ce am citit și în al doilea rând, sã nu mă grăbesc cu impresiile. Este o carte numai buna de citit în preajma Crăciunului și ideală pentru vacanță. Și am lăsat-o intenționat pentru această perioadă a anului.
Ador romanele Agathei Christie care îl au în prim plan pe faimosul detectiv Hercule Poirot, personaj cu o inteligență ieșită din comun. Cu atât mai mult îl admir pe Poirot, cu cât niciodată nu am putut să anticipez următoarea mișcare în cercetările sale. Și tot am citit vreo câteva romane ale scriitoarei britanice.
Simeon Lee, un bătrân bogat cu un trecut misterios și cu o pasiune pentru diamante, este ucis într-un mod suspect. Suspecții sunt numeroși, de la cei 4 fii,nurorile sale și până la pretinsa nepoată pe care nu o cunoștea până atunci.

Poirot privi în jur. Dădu din cap a uluială.

Spuse:

— E ceva aici – o anume violenţă… Se opri pentru o clipă, apoi continua: Da, asta e – violen ţă. Şi sânge – se insistă asupra sângelui… Este – cum să spun? Este prea mult sânge. Pe scaune, pe mese, pe covor, sânge peste tot… Ritualul sângelui? Să fie vorba de sânge de sacrificiu? Poate. Un bătrân atât de firav, atât de subţire, şi totuşi, moare înconjurat de atât de mult sânge…

Glasul i se stinse. Inspectorul-şef Sugden rosti cu o voce care denota o spaimă plină de fascinaţie, uitându-se la el cu ochi rotunzi şi uluiţi:

— Ciudat… Exact asta mi-a spus… Doamna…

Personal, i-am suspectat pe fiecare dintre fii și cum fiecare dintre ei avea cel puțin un motiv să își ucidă bătrânul tată, nu am exclus nicio varianta. Cu toate acestea, nu pot să vă spun mai multe, ci doar faptul că nu veți ghici niciodată adevăratul criminal și motivul pentru care l-a ucis pe Simeon Lee.
Apariția lui Poirot aduce la finalul cărții lumină în cazul morții lui Lee, dar până atunci acțiunea cărții se complică simțitor.
Este o carte plină de mister și pot spune chiar una dintre cele mai bune citite de mine. Îmi place modul în care scriitoarea iși construiește personajele,dar și modul în care Poirot acționează.Cum spuneam, este un personaj mereu imprevizibil. De ce aș recomanda această carte? Pentru că are un stil accesibil, foarte mult mister și un final care te șochează.

Verișoara mea, Rachel – Daphne du Maurier

p

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

Titlu original: My cousin Rachel

An apariție: 1951

Nota mea: 5/5

Este vorba despre o carte pe care o am de mult timp în biblioteca și deși nu i-am acordat până acum multă atențție, am reușit în sfârșit să o citesc. Vă spun din start că mi-a plăcut enorm. Și chiar nu mă așteptam să mă fascineze atât de mult. Philip si Ambrose Ashley sunt doi veri care au o legatură specială. Philip rămâne orfan de mic și este crescut doar de vărul său, față de care se simte extrem de atașat. Ambrose este pentru el mamă,tată,frate și cel mai bun prieten. Totul se schimbă când cei doi se despart cu ocazia călătoriei lui Ambrose în Italia, unde cunoaște o verișoară îndepărtată, pe Rachel. Ambrose, burlac convins, îi scrie lui Philip despre această Rachel și despre căsătoria lor. Lumea lui Philip se dărâmă brusc, își dă seama că Ambrose nu mai este doar al lui, ci trebuie să împartă atenția și afecțiunea lui cu o femeie. O urăște pe Rachel, chiar dacă nu o cunoaște personal.

Dupa un eveniment tragic, Rachel vine pentru o perioadă nedeterminată în casa lui Philip și ce credeti voi că face el? Se îndrăgostește nebunește de verișoara sa. Eu chiar mă așteptam ca ei doi să se căsătorească, să aibă urmași și să trăiască fericițți până la adânci bătrâneți. Moartea lui Ambrose i s-a părut mereu suspectă vărului său și are cumva suspiciunea că Ashley i-a ucis vărul și vrea doar să profite de el.

Finalul cărții, și aici ar urma un suspin adânc,se incheie intr-un mod neașteptat…parca îmi părea rău că s-a terminat totul atât de brusc. Cel mai antipatic personaj al cărții mi s-a parut Rainaldi, cel care era mâna dreaptă a lui Rachel. In schimb, am admirat mult tăria de caracter a lui Philip care, deși pierduse tot, a mers inainte. Și am sa va las pe voi să vedeți până unde a mers. Cum v-am mai spus, finalul a fost pentru mine extrem de imprevizibil.

Până acum nu am citit nimic altceva de Daphne du Maurier, dar cu prima ocazie voi căuta și alte cărti ale sale. Imi place stilul in care romanul de fața a fost scris, seamană cumva cu stilul lui Jane Austen sau al surorilor Bronte. Este pe de o parte un roman al iubirii neîmplinite, dar mai degrabă l-aș numi un roman al supraviețuirii în fața unui destin crud. Vă recomand cu mult drag cartea și aștept și impresiile voastre!!

Chocolat – Joanne Harris

image

Autor: Joanne Harris

Naționaliate: britanică

Titlu original: Chocolat

An apariție: 1999

Nota mea: 3/5

Cartea spune povestea lui Vianne Rocher care iși crește singură fetița de 6 ani,pe Anouk și alături de care se stabilește într-un mic orășel din Franța. Aici femeia deschide un magazin plin de ciocolată în care reușește să îi atragă pe locatari,stârnind antipatia pastorului Reynaud.

Vianne este înconjurată de un mister profund și nici pânã la finalul cărții nu am putut să imi dau seama dacă era într-adevăr era vrăjitoare sau magia la care apela este o simplă metaforă. Interesant este și modul sau de viață, aparent duce o viață simplă alături de copila sa,Anouk, fără de care Vianne are fi un personaj banal.Cel putin așa cred eu.Nu i-a fost ușor să își asume rolul de mamă singură într-o societate în care la cea mai mică abatere ești arătat cu degetul.Dar Vianne trece peste prejudecățile celorlalți cu bine.

Le cunosc preferinţele. Este un talent, un secret profesional ca acela al unei ghicitoare care citeşte în palmă. Mama ar fi râs de această irosire a talentelor mele, dar nu doresc să mă amestec mai mult de atât în vieţile lor. Nu doresc secretele lor sau gândurile lor cele mai tăinuite. Nici nu doresc teamă sau recunoştinţă. Un alchimist domesticit, mi-ar fi spus ea cu un dispreţ blând, făcând magie de casă când aş fi putut crea miracole. Dar îmi plac oamenii aceştia. Îmi plac grijile lor mărunte şi introvertite. Le pot citi ochii şi gurile atât de uşor: aceasta, cu figura ei amară, va îndrăgi sucurile de portocale; cea care zâmbeşte dulce, inimioarele din caisă cu miez moale; fata cu părul ciufulit de vânt va îndrăgi mendiants; această femeie deschisă, veselă, brazilele din ciocolată. Pentru Guillaume, florentinele, mâncate dintr-o farfurioară în casa lui îngrijită de burlac.

Actiunea cărții nu este una foarte complicată, cartea este ușor de citit, iar stilul autoarei este un stil comun cu multi alți scriitori. Sinceră să fiu, cartea ar fi putut să cuprindă unele pagini mult mai bine construite, iar viața sa probabil să fie un pic mai interesantă. Cu toate acestea, am citit-o relativ rapid și o consider o lectură numai bună pentru vacanță sau weekend-urile pe care cu toții le asteptăm cu nerăbdare. În ceea ce privește personajele, preferata mea rămâne Anouk, fetița de 6 ani care are de multe ori gândirea unui adult.

Finalul cărții nu m-a luat prin surprindere, ci pot spune chiar că a venit la fel de firesc cum a decurs și romanul. Oricum am lua-o, cartea are o magie aparte și sigur nu veți regreta dacă vă veți delecta cu minunatele delicatese pregatite de Vianne. Vă recomand tuturor cartea și vă aștept cu o părere.

Crima in Mesopotamia, Agatha Christie

image

Autor: Agatha Christie
Naționalitate: britanică
Titlu original: Murder in Mesopotamia
An apariție: 1936
Nota mea: 5/5

Romanul despre care vreau să vă vorbesc acum este o carte plină de suspans, cum de altfel ne-a obișnuit Agatha Christie. Toată acțiunea cărții este dată peste cap atunci când are loc o crimă, iar suspectate sunt mai multe personaje. Amy Leatheran este o asistentă medicală care vine in Bagdad să o îngrijească pe doamna Leidner. Profesorul Leidner avea o echipă de excavații și făceau des săpături. Există un contrast aparte între personaje, fiecare dintre acestea putând fi capabile de crimă.Și cum deja ne-a obisnuit autoarea, personajul inocent este de fapt ultimul care ar putea fi bănuit de ucidere.

Apariția marelui detectiv Poirot nu putea fi trecută cu vederea, el reușind în final să dezlege enigma uciderii unuia dintre personaje.Nu vă spun cine va fi ucis și nici cine este adevăratul criminal.Vă spun doar că veți sta cu sufletul la gură și veți fi martorii unor întorsături de situație neobișnuite. De ce vă recomand eu această carte? Pentru că are o acțiune interesantă, mult mister și te ține în suspans.Acesta este stilul Agathei Christie,stil pe care îl regăsim și în celelalte scrieri ale sale.

Aproape întotdeauna sunt contrariată de finalul romanelor sale, eu chinuindu-mă să descopăr adevăratul criminal încă de la începutul cărții. Cu toate astea, nu am reușit nici măcar să îl bănuiesc.Vă recomand cartea, cu mențiunea că aceste romane dau cu adevărat dependență!

Furtuna solara, Asa Larsson

image

Autor: Asa Larsson
Naționalitate: suedeză
An apariție: 2003
Titlu original: Solstorm
Nota mea: 3/5

Romanul Furtuna solară scris de Asa Larsson face parte din colecția autorilor nordici de la editura Trei. Prima dată am auzit de această carte prin 2012, perioada în care lucram la librărie. Eram curioasă să o citesc, însă la o primă răsfoire mi se părea o carte cam grosuță și parcă niciodată nu eram dispusă să investesc timp in cartea asta.Până acum aproape o săptămână când, având-o pe kindle, am zis că trebuie să o citesc. Vroiam să văd și un alt fel de carte, un thriller scris altfel și să citesc o autoare suedeză, lucru care nu s-a mai întâmplat până atunci.
Furtuna solară din titlu, în opinia mea, reprezintă de fapt legătura cu divinitatea, ideea că nu este suficient să crezi în El, deoarece niciodată nu poți ști cum vei sfârși. Și aici mă refer la Viktor.
Subiectul cărții se rezumă la câteva evenimente petrecute într-un orășel fără prea mare importanță, în care predicatorul Viktor Strandgard moare ucis în biserică și este schingiuit într-un mod îngrozitor. Prima pe lista suspecților este Sanna, sora sa, care este și cea care îl găsește mort. Prima parte a cărții m-a ținut cu sufletul la gura, dar cealaltă parte mi s-a părut oarecum previzibilă. Și chiar am anticipat finalul și asta pentru că se spusese cam tot.

Rebecka îi spuse de ce venise şi, în vreme ce Sivving căuta cheia, privi în jur. Preşul cu dungi albe şi verzi era proaspăt spălat şi perfect întins pe duşumeaua din lemn de pin. Pe masă nu se afla o muşama, ci o faţă de masă de în bine călcată, cu un vas mic de aramă în care fusese pus un buchet de flori de piciorul-cocoşului şi de imortele uscate. Trei pereţi aveau ferestre şi pe cea din spatele ei se putea vedea casa bunicii. Dar asta, desigur, în lumina zilei. Acum se întrezărea doar oglindirea lămpii de lemn care atârna din tavan

Apariția in roman a poveștii de viață a Rebeckăi a fost pentru mine doar o umplutură, ceva care să nu lase ideea unei acțiuni prea simple. Anna, politista insarcinată nu a jucar un rol atât de primordial cum mă așteptam eu. Plus că cei trei pastori,colegi cu victima, mi s-au părut suspecții perfecți. De aici merg la ideea că cine predică mereu binele și adevărul, nu înseamnă că le și înfăptuiește în realitate.
Asa Larsson are un stil al său, dar nu pot să zic că am fost extrem de impresionată de această carte. Nu o consider un timp pierdut, ci mai degrabă un timp alocat unei cărți care putea fi mult mai bine construită. Însă aceasta este părerea mea personala. Voi ce parere aveți despre acest roman si ce alte cărți din seria autorilor nordici ați citit și v-au plăcut?

Bruta, Guy des Cars

12060

Autor: Guy des Cars

Naționalitate: franceză

Titlu original: La Brute

An apariție: 1951

Nota mea: 3/5

Romanul a fost pentru mine o surpriză neasteptata, în sensul că mi-a plăcut ce am citit. Cartea il are in prim plan pe Jacques Vauthier, un surdo-mut acuzat de uciderea unui cetățean american. Cel care il va apăra și va soluționa cazul este avocatul Victor Deliot, un avocat care nu prea se lăudase cu cazuri de genul acesta.

Titlul este ales foarte bine, bruta putând fi doar un om, daca il putem numi om, care este in stare de multe fapte oribile, chiar și omorul unui semen al său. Vauthier are o înfățișare brutală, pare a fi capabil de crimă, dar este el cel care a comis oribila crimă? Sau este doar ideea că oamenii cu infățișare dură sunt primii suspecți? Personal, cred ca asta e doar o prejudecată și m-a induioșat imaginea lui Vauthier in inchisoare, unde a fost tratat ca un animal.

Ce m-a impresionat cel mai tare este curajul lui Victor Delot de a nu refuza cazul si de a face tot posibilul să afle adevărul. Și il afla. Stilul cărții nu este greoi și cred că va reuși să vă țină cu sufletul la gură. Vă recomand cartea și vă aștept aici cu o părere.

O să mai doarmă și noaptea asta la închisoare. Justiția, copila mea, e o cucoană bătrână și susceptibilă.E teribil de ofensată că a fost făcuta nițel de ocară de un orb, care a silit-o să confunde iepurele cu scripca. Dar fii pe pace: în mai puțin de trei zile Jacques Vauthier iși va regăsi soția.

Ce îmi doresc să citesc în 2015…

Anul 2014 a fost un an fructuos în ceea ce privește cărțile citite, reușind să citesc 102 cărți! În 2013 am citit doar 65 de carti.

Sunt mândră de realizarea mea și anul viitor vreau să citesc tot aproximativ 100 de cărți. Acum să văd dacă voi reuși.

Printre cărțile pe care mi-am propus să le citesc sunt:

  • Război și pace – Lev Tolstoi
  • Isabel si apele diavolului – Mircea Eliade
  • Iubiri paralele – Cella Serghi
  • Să nu ne uităm la ceas – Rodica Ojog-Brașoveanu
  • Vălul pictat – Maugham
  • Mic dejun la Tiffany – Truman Capote
  • Huliganii – Mircea Eliade
  • Dumineca orbului – Zaharia Stancu
  • Frații Karamazov – Dostoievski
  • Idiotul – Dostoievski
  • Fugara – Alice Munro

Lista este foarte lungă, însă acestea sunt pentru anul 2015 un must read!

Top cărți citite în 2014

Mai jos am făcut o listă cu topul cărților citite de mine în 2014 și care m-au impresionat (din totalul de 100 citite în total anul acesta):

Ordinea este aleatorie!

  1. Copilăria-Maxim Gorki
  2. Crimă și pedeapsă – Dostoievski
  3. Cartea Mironei – Cella Serghi
  4. The secret Garden – Burnett
  5. Nuntă în cer- Eliade
  6. Desculț – Zaharia Stancu
  7. 13 la cină – Agatha Christie
  8. Grădina uitată – Kate Morton
  9. Un colind de Craciun – Dickens
  10. Spionaj la mănăstire – Rodica Ojog-Brașoveanu

Jar, Liviu Rebreanu

jar_1_fullsize

Autor: Liviu Rebreanu

Naționalitate: română

An apariție: 1934

Nota mea: 5/5

Prima carte scrisă de Liviu Rebreanu pe care eu am citit-o este romanul Ion, de care mai tot românul a auzit. Apoi a urmat Răscoala, Ciuleandra și acum romanul Jar. Toate mi-au plăcut extrem de mult.
Revenind la romanul de care vreau să vă vorbesc eu acum, trebuie să vă spun că romanul l-am ales întâmplător de pe un raft de anticariat. M-a atras titlul, iar asocierea dintre acest titlu și Rebreanu am simtit-o ieșită din comun. Așa că am zis că trebuie musai să iau cartea și să o citesc.
Cîteva luni mai târziu, am ajuns să citesc și această carte de 164 de pagini și nu mi-a luat nici 2 zile ca să o termin. Subiectul cărții este simplu: viața familiei Rosmarin formată din soții Alexandru și Didina, copiii Mircea, Liana și Bebe este prezentată alături de viețile altor câterva personaje mai mult sau mai puțin importante.
În centrul atenției stă Liana Rosmarin, tânăra studentă cu ambiții mari care visa o dragoste mare. Părinții săi visau să o vadă așezată la casa ei, cu o situație materială excelentă. Toate bune și frumoase până la apariția lui Victor Dandu, locotenent de aviație care îi sucește Lianei mințile și o determină în finalul romanului să ia o decizie disperată.
Dacă familia și cunoscuții o vedeau pe Liana o tânără frumoasă, deșteaptă și cu capul pe umeri, vreau să vă spun și eu cum am perceput-o pe tânăra domnișoară. Am perceput-o ca pe o tânără extrem de naivă, care crede că tot ce zboară se mănâncă și care a renunțat la viața și visele ei pentru un bărbat. Un bărbat despre care se auzea că mor toate fetele, iar el nu le era indiferent. Destinul Lianei este tragic, ea neputând să se mai controleze când află adevărul despre Dandu. Nu vreau să vă spun mai multe, risc să dezvălui prea mult din acțiune. Vă recomand cartea lui Rebreanu și vă rog să mă credeți că veți fi captivați de ea încă de la primele pagini.
Recomand cartea tuturor celor care vor să citească despre destinul unei familii și să descopere încă o carte superbă scrisă de Liviu Rebreanu!

♥♥♥

ENGLISH REVIEW

The first book written by Liviu Rebreanu that I have read is Ion, a very known novel in my country. Then came the novel Rascoala,Ciuleandra and the novel Jar. All I liked very much. Returning to the novel that I want to talk to you now, I must say that I chose the novel by chance on a shelf antique. I was attracted to the title, and the association between this title and Rebreanu I felt unusual. So I thought I have to take the book and i must read it. A few months later, I got to read this book of 164 pages and I finished it in only two days. The subject of the book is simple: the life of Rosmarin family, formed by Alexandru and Didina, Mircea Liana and Bebe is presented along with the lives of other characters more or less important. The novel focuses on is Liana’s destiny, the young student with big ambitions who dreams a big love. His parents dreamed to see her sitting in her house,with an excellent financial situation. All well and good until the arriving of Victor Dandu, a lieuteuant from aviation who twisted her mind and determined Liana in the end of the novel to take a desperate decision. If family and acquaintances sees Liana as a beautiful,young, smart and brainy girl, I want to tell you how I perceived the young lady. I perceived her as an extremely naive young woman who believes everything can be eaten and gave up her life and dreams for a man. A charming man loved by all the girls. Liana fate is tragic,because she unable to control herselfwhen she found out the truth about Dandu. I don’t want to say more because i don’t want to reveal too much of the action. I recommend his book and please believe me that you will be captivated by it from the first page. I recommend the book to everyone who wants to read about the fate of a family and discover another beautiful book written by Liviu Rebreanu!

Spionaj la mănăstire, Rodica Ojog-Brașoveanu

40004_73054

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2007

Nota mea: 5/5

Alte cărți de aceeași autoare: Bună seara, Melania!, Cianură pentru un surâs, Dispariția statuii din parc, Anonima de miercuri

Înainte de toate trebuie să vă spun că nu puteam să aleg o carte mai palpitantă pentru acest final de an, decât o carte scrisă de marea doamnă a romanelor polițiste românești, Rodica Ojog-Brașoveanu. Vă spuneam într-o altă postare că abia de vreun an de zile mi-am descoperit pasiunea pentru scrierile polițiste și acest lucru se datorează celor două mari scriitoare dragi inimii mele, Agatha Christie și Rodica Ojog-Brașoveanu. Timpul a trecut și pot să mă laud că am citit câteva romane ale lor. Nicio carte a celor două scriitoare nu m-a dezamăgit ci, dimpotrivă, toate au reușit să mă țină cu sufletul la gură.Nu ar trebui să îl uit nici pe Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, care are și el câteva cărți polițiste deosebite.
Revenind la cartea de care vreau să vă vorbesc, Spionaj la mănăstire, aflați că în prim plan se afșă maiorul Minerva Tutovan, femeia de oțel care nu lasă niciun detaliu nedescoperit. Față de cum ne obișnuia Rodica Ojog-Brașoveanu, de această dată locul unei crime este la…o mănăstire. Un savant, profesorul Lucaci este ucis. Făcuse o descoperire științifică care a stârnit multă vâlvă. Fiecare musafir al locului cu pricina devine brusc suspect și nu o să vă vină să credeți cine își va lua o altă identitate și se va strecura printre ei.
Cît am citit cartea, am stat mereu cu sufletul la gură, încercând să ghicesc cine este adevăratul criminal. Dar niciodată nu mi-aș fi imaginat că adevăratul criminal este cel descoperit la final. Spre final, acțiunea cărți se amplifică cumplit și trebuie să fii foarte atent să descoperi cât mai multe indicii în legătură cu aceată crimă.
Rodica Ojog-Brașoveanu se joacă pur și simplu cu mintea cititorului, dându-i câte un indiciu care nu îl lămurește, ci îl face și mai confuz. Cel puțin, așa mi s-a întâmplat mie. Minerva Tutovan este un personaj cu o minte logica, sclipitoare și este foarte bine construit. Despre cât de mult mi-a plăcut această carte aș putea să vă povestesc o lună de acum încolo, că tot nu aș epuiza toate ideile. Așa că mai bine vă las pe voi să citiți și să reveniți cu o părere sinceră.
Recomand cartea tuturor celor pasionați de cărți polițiste, suspans și multă acțiune.

Sapho, Alphonse Daudet

100_7332

Autor: Alphonse Daudet

Naționalitate: franceză

Titlu original: Sapho

An apariție: 1884

Nota mea: 4/5

Am citit această carte în mai puțin de 3 zile, și asta pentru că este destul de scurtă (are undeva în jur de 160 de pagini, depinde acum de ediția cărții) și prezintă o acțiune nu foarte vastă. În linii mari, cartea prezintă destinul lui Fanny Legrand, poreclită și Sapho. Aceasta este surprinsă în povești de dragoste cu mai mulți bărbați, dar mai ales în cea cu Jean Gaussin. Cartea se citește foarte repede și eu personal am fost cucerită de modul în care scrie Alphonse Daudet. Nu am mai citit până acum nimic scris de el, dar dacă ar fi să găsesc și alte cărți ale sale, le-aș citi cu siguranță.
Titlu face referire la Sapho, o mare poetă din Lesbos care a trăit în secolul al VII-lea înainte de Hristos.

Cartea mi-a amintit într-o oarecare măsură de cartea lui Alexandre Dumas, Dama cu camelii, pe care am citit-o până acum de 2 ori. Aș putea găsi câteva puncte comune între cele două romane, și aici mă refer la stilul apropiat al celor două scrieri, atmosfera pariziană, stricăciunea umană și viciile omenești, damele de companie care în acele timpuri nu puteau să lipsească din societatea franceză, plus personajele principale care se aseamănă cumva.

Îi era bine, se lăsa alintat. Îndrăgostit? Nu; dar recunoscător pentru iubirea cu care‑l învăluia, pentru statornica‑i duioşie. Cum de se putuse lipsi atîta vreme de fericirea aceasta, de frica – de care acum rîdea – frica unei legături josnice, sau a vreunei piedici? Oare nu‑i era viaţa mai curată decît atunci cînd trecea de la o fată la alta, primejduindu‑şi sănătatea?

Mi-au plăcut descrierile societății franceze, descrierile amănunțite ale personajelor și mai ales, felul în care era Sapho, femeia ce a sucit mințile a mulți bărbați. Ea îi sucește mintea și lui Gaussin, numai că el, am observat eu, se lasă dominat de personalitatea puternică a acestei femei și cedează de fiecare dată în fața rugăminților acesteia de a nu o părăsi. Chiar m-a intrigat această imagine a bărbatului slab care nu găsește puterea să zică nu și să plece o dată pentru totdeauna. Deși Gaussin află din mai multe surse ce fel de femeie este Sapho, el nu pleacă, ci…dimpotrivă, la finalul romanului face un gest necugetat.

Spre surprinderea mea, Sapho vine și îi spulberă visele și ia o altă decizie. Nu vă spun despre ce este vorba, vă las doar să citiți romanului și să reveniți cu o părere.
Recomand această carte iubitorilor de cărți clasice și celor care vor să citească despre o poveste de dragoste cu suișuri și coborâșuri.

Un colind de Crăciun, Charles Dickens

poveste-de-craciun_dickens-3

Autor: Charles Dickens

Naționalitate: britanică

Titlu original: A Christmas Carol

An apariție: 1843

Nota mea: 5/5

Alte cărți de același autor: Marile sperante, Oiver Twist, David Copperfield

Cartea lui Dickens este numai bună de citit în preajma sărbătorilor de iarnă și unde mai puneți că este scurtă și prezintă o morală evidentă. Aveam în plan să o citesc de mai multe luni,dar m-am luat cu alte cărți si am amânat-o pentru luna decembrie.Nu știu cum se face,dar in ultimele două săptămâni am ales doar cărți cu adevărat interesante și nu foarte lungi.Si asta ca sa pot citi mai multe carti. Ca să rezum subiectul cărții,pot să vă spun că personajul principal este Scrooge,un bătrân casier care detestă Craciunul.In timp ce foarte mulți oameni trăiesc spiritul Craciunului, impodobesc brazi și iși pregătesc masa cu cele mai alese bogate, Scrooge este genul de om care nu ințelege toate astea și privește îmbufnat și acrit la toate pregătirile de Craciun.
Totul până intr-o zi, când moare Marley,asociatul său…iar fantoma acestuia il vizitează. Nu este singura vizită primită, el fiind vizitat și de fantoma trecutului, a prezentului și a viitorului.
Scrooge are astfel ocazia să își vadă trecutul, să iși reamintească prezentul și ,mai ales, să vadă praful si pulberea ce se vor alege de viațța lui. Cartea este și un pic hazlie, iar finalul este memorabil. Ce pățește Scrooge la final vă las pe voi să descoperiți și vă aștept aici cu impresiile voastre despre carte!

Medicul de țară, Honore de Balzac

Honore de Balzac - Medicul de tara

Autor: Honore de Balzac

Naționalitate: franceză

Titlu original: Le médecin de campagne

An apariție: 1833

Nota mea: 3/5

Alte cărți de același autor: Moș Goriot, Eugenie Grandet, Therese Raquin

Cum aș putea eu oare să descriu suficient de bine această carte a marelui Balzac, astfel încât să fiți convinși că nu trebuie niciodată să îi ocoliți opera literară? Cred că într-un mod exterm de simplu: spunându-vă părerea mea sinceră despre acest roman și, bineînțeles,impresiile cu care am rămas. Am citit cartea în luna ianuarie a acestui an și la prima vedere, mi s-a părut un roman ușor de citit și înțeles. Ei bine, nu a fost cam așa. Detaliile și descrierile apar într-un număr foarte mare, iar personajele sunt extrem de bine conturate.
Trebuie să fii foarte atent și pe deplin concentrat atunci când citești o carte a lui Balzac, deoarece vorbim despre o literatură clasică extrem de frumoasă, însă pentru unii nu foarte ușor de digerat. Cartea face parte din Comedia Umană, colecția de cărți cărora Balzac i-a dat viață din dorința sinceră a satiriza și ironiza o societate degradată și aflată în declin.

În ceaţa de lumină, bordeiul abia se zărea; dar pereţii străvechi, uşa, toate aveau o strălucire trecătoare, totul era, din întâmplare, frumos, aşa cum, în unele clipe, este chipul omenesc sub stăpânirea unei pasiuni care-l încălzeşte şi-i dă culoare. Viaţa în aer liber ne înfăţişează uneori suavităţi câmpeneşti şi trecătoare care ne aduc aminte de dorinţa apostolului ce-i spunea Mântuitorului: Să ne întindem cortul şi să rămânem aici.

Medicul de țară este aparent un personaj simplu, însă veți vedea că nu este deloc așa. Este un personaj descris amănunțit, cum numai un scriitor ca Balzac o poate face.Domnul Benassis sosește într-un sătuc în care trebuie să aibă grijă de diferiți pacienți.  Îmi place cum scrie Balzac și datorită descrierilor detaliate și a modului în care construiește personajele. Vă aștept cu o părere!

Câinele Morții, Agatha Christie

Agatha Christie - Cainele Mortii

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Hound Of Death

An apariție: 1933

Alte cărți de aceeași autoare: Crimă în Mesopotamia, Pericol la End House, Cei cinci purceluși, etc.

Nota mea: 5/5!

Am citit până acum mai multe romane scrise de Agatha Christie și trebuie să vă spun că mi-au plăcut extrem de mult. Nu cred că este carte a sa care să dezamăgească, fiecare dintre ele fiind o scriere unică și plină de mister.
Cartea de față, Câinele morții, este o colecție de câteva povestiri, lucru pe care eu nu l-am știut atunci când am ales cartea din multitudinea de cărți de pe Kindlelul meu. Cu toate astea, carte nu este mai puțin interesantă. Sunt 12 povestiri interesante, pline de mister care cu siguranță vă vor captiva. Să va mai zic că în câteva dintre ele apare Poirot și celebra Miss Marple? Subiectul povestirilor este diferit, autoarea vorbind în ele despre superstiții care nu sunt de fapt decât simple păcăleli, personaje care trăiesc momente de nebunie, criminali nedescoperiți, secrete de familie sinistre, case bântuite, personaje cu alte identități…sună până acum interesant, nu?
Cartea mi-a amintit de romanul lui Arthur Conan Doyle, Cainele din Baskerville. Vi-l recomand cu mult drag.
Cea mai interesantă povestire, după părerea mea, este Cazul servitoarei perfecte. Finalul povestirii m-a lăsat mască și sincer, nu mă așteptam ca M. să fie cu totul altcineva. Nu dezvălui mai mult, pentru că altfel nu ar mai avea niciun farmec să citiți cartea.
De ce aș recomanda această carte? Pentru că nicio carte a Agathei Christie nu plictisește, mereu vine cu ceva nou, plus un stil accesibil aproape oricui. O recomand în special celor care sunt pasionați de cărți polițiste și mister. După ce citiți povestirile, reveniți aici cu o părere proprie.

Crima Olgăi Arbelina, Andrei Makine

descărcare

Autor: Andrei Makine

Naționalitate: rusă

Titlu original: Le Crime d’Olga Arbélina

An apariție: 1988

Nota mea: 2/5

 Am citit de curând acest roman și impresiile mele nu sunt pe deplin clare. De ce? Pentru că am fost pusă față în față cu o carte greoaie. La începutul romanului, bătrânul portar le povestește celor care vizitează cimitirul despre două cadavre găsite înnecate: Olga Arbelina și Serge Goleț. Ea este prințesă, iar el fost ofițer în Armata Albă.

Acel după-moarte însorit, cald, cu miros de stuf și de alge părea mai înspăimântător decât orice infern.

Olga avea 46 de ani, iar Goleț 64 de ani. Ea rusoaică, cu un copil și părăsită de soț. În peisaj apare și Li, prietena cea mai bună a Olgăi. Ce se întâmplă mai apoi vă las pe voi să citiți. Cert este faptul că încă de la primele pagini, cartea m-a pierdut. Stilul este greoi, cu descrieri ample care nu au reușit să îmi mențină atenția trează.
Nu am mai citit alte cărți scrise de acest autor și s-ar putea să nu fi fost eu în starea necesară pentru a înțelege acest roman. Olga este un personaj misterios, cu o viață complicată, dar și o femeie simplă care vede lumea prin proprii ochi. Aș recomanda cartea celor care vor cărți grele ca stil, dar în niciun caz celor dispuși să nu își concentreze atenția în deslușirea unor pagini încâlcite.
Dacă ați citit cartea, vă aștept cu o părere!

Invitația la vals, Mihail Drumeș

760a8e__invitatie_001

Autor: Mihail Drumeș

Naționalitate: română

An apariție: 1936

Nota mea: 5/5

Invitație la vals este un roman pe care l-am citit acum vreo 4-5 ani și l-am recitit de curand. Cum mi s-a mai întamplat si in cazul altor carti recitite nu de mult timp, am perceput altfel cartea. Daca la prima lectura aveam 20 de ani, acum am văzut cartea cu ochi mult mai maturi și am înțeles aspecte care mi-au scăpat prima dată.

Cred cu tărie acum că sunt cărți care corespund unei anumite vârste, care trebuie citite prima dată în adolescență și nu la începutul maturității. Altfel riști să pierzi aspecte care sunt deosebit de importante.

Ca să rezum pe scurt subiectul cărții, aflați că în prim-planul acțiunii se află tânărul Tudor Petrican și Mihaela, o domnișoară enigmatică care îi va fura din start inima cuceritorului student la Drept. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste cu un final….neașteptat. Vroiam să folosesc un alt termen, dar m-am gîndit că dacă vă spun finalul, nu veți mai fi curioși să citiți cartea. Tudor este un personaj complex, viața sa este complicată și destinul său la fel.

Așadar, avem două povești de viață diferite care vor forma la un moment dat una singura. Finalul l-aș fi vrut altfel, m-am întristat că s-a terminat atât de abrupt. Și mi-aș fi dorit ca începutul romanului să fie mai activ construit, prea lasă impresia la un moment dat de lâncezeală. În rest, cartea merită citită și de fapt toate cărțile lui Mihail Drumeș. Toate cărțile sale te lasă cu iluzia că mai ești încă adolescent (chiar dacă ai 40 de ani, spre exemplu) și te poartă într-un alt univers decât realitatea de multe ori searbădă. Citiți cartea și reveniți cu o părere.

Madona cu trandafiri, G. M. Zamfirescu

Madona-cu-trandafiri-71398

Autor: G. M. Zamfirescu

Naționalitate: română

An apariție: 1931

Nota mea: 2/5

Alte cărți: Maidanul cu dragoste

După lectura romanului lui G. M. Zamfirescu, Maidanul cu dragoste, am rămas cu un puternic  gust amar. Mă tulburaseră profund toate paginile scrise de acest autor. Chiar foarte  mult. Acum, la lectura romanului Madona cu trandafiri, am rămas dezamăgită. Însă nu dezamăgită în adevăratul sens al cuvântului, ci surprinsă de subiectul cărții. Tot mahalaua este cea care compune acțiunea cărții și tot aceleași personaje structurate într-un mod grotesc.

Se pare că personajele lui Zamfirescu se pricep de minune să alcătuiască un spectacol de mahala, pentru că eu nu am mai întâlnit imagini atît de tulburătoare la nici un alt autor român. Cel puțin din ce am citit până acum.

Madona cu trandafiri este o carte care vorbește despre un destin nefericit al madonei cu trandafiri, o femeie nefericită în căsătorie și care trăiește la un moment dat o poveste de dragoste interzisă cu Octav. Mănăilă și prietenul său sunt prezentați ca doi bufoni ce se ceartă, se contrazic și apoi se îmbrățișează ca cei mai buni prieteni. Ce sa mai, atmosferă de mahala.

Acest roman amintește cumva de mahalaua prezentată de I.L.Caragiale, dar stilul este cu totul diferit. Deși mie personal mi s-a părut o carte mai puțin interesantă decît Maidanul cu dragoste, eu zic că merită totuși să o citiți. Cum vă spuneam și la începutul recenziei mele, nu veți mai găsi această atmosferă a cărții în niciun alt roman. Cel puțin nu în literatura română. Vă aștept cu o părere despre roman!

Omul de la capătul firului, Rodica Ojog-Brașoveanu

33663_63249

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2007

Nota mea: 5/5

Alte cărți de aceeași autoare:

Cianură pentru un surâs320 de pisici negre   Bună seara, Melania , Anonima de miercuri

Toate cărțile citite de mine până acum ce aparțin Rodicăi Ojog-Brașoveanu  mi-au lăsat în suflet o senzație de nedescris. Imagini clare, mult suspans, personaje care te îndeamnă să ți le imaginezi în mii de ipostaze. Scene sau replici amuzante care te fac sa nu mai lași cartea din mână. Așa scrie Rodica Ojog-Brașoveanu. Simplu, frumos și atractiv. Să mai zic ca mai am peste 20 de cărți ale sale ce așteaptă să fie citite?

Revenind la romanul despre care vroiam să vă vorbesc, Omul de la capătul firului, aflați că este un roman ușurel și cu un stil simpatic. Personajul principal este maiorul Minerva Tutovan, fostă profesoară de matematică care are o inteligență și un spirit de observație extrem de ascuțite. Ea și locotenentul Dobrescu, fost elev al său, formează un cuplu de investigații abil și cu un farmec  aparte.

Cadavrul zăcea nemişcat pe trotuar aşa cum îl surprinsese moartea. Minerva Tutovan străpunse cordonul de poliţişti care asigura ordinea şi îngenunche lângă victimă. Un om tânăr, în jur de 30 de ani, cu figură oacheşă.

Alături, medicul legist Vlase dădea explicaţii procurorului. Minerva făcu semn unui sergent să caute actele victimei şi se apropie de grupul celor doi.

Procurorul Ştefănescu o salută reverenţios. Vlase dădu amical din cap.

— După câte îmi dau seama, s-a tras cu aceeaşi armă! declară Minerva prost dispusă.Era obosită şi-i era frig. Pe maidan sufla un vânt aspru.

— Categoric, făcu medicul legist. Moartea s-a produs instan­taneu.

Vă spun de pe acum că, dacă veți citi romanul, nici prin gând nu vă trece cine este adevăratul impostor…cine i-a ucis pe cei trei falsi ingineri. Multe dintre personajele cărții nu au decât un rol de umplutură, deși la început ni se lasă impresia că joacă un rol extrem de important.

Finalul este neașteptat și te lasă cu ideea că dacă ar fi să mai citești o dată cartea, chiar ai citi-o. De ce? Pentru că mie, cel puțin, au fost indicii care mi-au scăpat și la un moment dat acțiunea devenise prea alertă, iar detaliile intr-un număr din ce în ce mai mare.

Este o carte de suspans, excelentă într-o după amiază de duminică, ultima din luna noiembrie 2014. Recomand să citiți cartea și să reveniți cu o părere!

Coliba unchiului Tom, Harriet Beecher Stowe

19162_6064

Autor: Harriet Beecher Stowe

Nationalitate: americana

Titlu original: Uncle’s Tom Cabin

An aparitie: 1852

Nota mea: 4/5

 Coliba unchiului Tom este o carte pe care mi-o doream să o citesc de ani buni. Acum că am avut ocazia să o citesc, vreau să împărtășesc cu voi impresiile despre această minunată carte. Trebuie să recunosc că mă așteptam la altceva, la un final mai puțin tragic și la mai multă energie emanată de carte.
Tema centrală a romanului este abolirea sclavismului, acea perioadă în care sclavii erau tratați ca niște animale bune de muncă, ținute în mizerie și vândute ca la piață. Este o imagine tulburătoare și greu de suportat. Poate și de aceea cartea mi-a mers atât de mult la suflet, reușind să răscolească niște sentimente de milă și compasiune pentru sclavii din acele timpuri.
Unchiul Tom este un simbol al bunătății, al sacrificiului de sine și al îndurării cruzimilor dincolo de moarte.

Masa, cam şchioapă, era aşezată în faţa focului şi pregătită de cină. În capul ei, stătea unchiul Tom, cel mai destoinic muncitor al lui Shelby. Tom fiind eroul povestirii trebuie să-l prezentăm cititorilor noştri. Era un om puternic şi bine clădit: pieptul lat, membre viguroase, tenul de abanos lucitor. O faţă ale cărei trăsături pur africane era caracterizată de o expresie de bun simţ, gravă şi reculeasă,unită cu duioşie şi bunătate. Avea în toată înfăţişarea o demnitate şi un respect de sine însuşi, amestecate cu nu ştiu ce fel de simplitate umilă şi încrezătoare. Era foarte ocupat în acel moment: se căznea, cu o grijă deosebită, să contureze câteva litere pe o tăbliţă. Era supravegheat în această operaţie de tânărul domn George, în vârstă de treisprezece ani, care îşi dădea toată importanta rolului său de profesor.

Eva, fetița cu chip de îngeri care îi iubea pe oameni indiferent de culoarea pielii sau de statutul social este personajul cel mai bine construit al romanului, alături de unchiul Tom.
Cartea este ușor de citit, reușește să te captiveze și ne prezintă cum arătau de fapt sclavii și ce fel de viață duceau aceștia. Bineînțeles, dacă asta se putea numi viață.Finalul este tragic, multe dintre personaje nuau un destin infloritor, iar unele (veți vedea dacă citiți cartea despre ce vorbesc) reușesc să o ia de la capăt. Într-o altă parte și cu un viitor ademenitor în față. Dacă cele mai simpatice personaje sunt unchiul Tom și Eva, cel mai antipatic rămâne Marie Saint Clair, mama fetiței. Este genul de femeie care se vaită continuu și care nu face altceva decât să împrăștie în jur otravă și răutate.

Dacă nu ați citit încă acest roman, vă recomand să o faceți. Nu veți regreta nicio secunda. Apoi vă rog să reveniți aici cu o părere!

Pădurea nebună, Zaharia Stancu

d6049aef69ebe2fd58be433396bca89f-5810684-700_700

Autor: Zaharia Stancu

Naționalitate: română

An apariție: 1963

Nota mea: 5/5

Alte cărți: Descult

  Dacă ați citit cartea Desculț a lui Zaharia Stancu, nu ar fi rău să citiți și continuarea poveștii vieții lui Darie. Dacă în prima carte Darie este copil și este înfățișat alături de familia și universul precar al copilăriei sale zbuciumate, în Pădurea nebună, Darie este la începutul adolescenței și își ia viața în propriile mâini.

— Învăţ la liceu.
— E bună cartea. Să te ţii cu dinţii de ea. Fără carte,viaţa e mai grea.Vai!Nepoate, nepoate! Ce grea a fost viaţa mea!
— A fost, unchiule, ştiu.
— Ştii! Nimeni nu poate să ştie în afară de mine. Viaţa ma sălbăticit şi m-a înrăit.
— Dumneata nu eşti om rău, unchiule.
— Acum, e adevărat, acum nu mai sunt. Acum nu mai sunt nici rău, nici bun. Nu mai sunt decât un biet om care trage să moară. Dar de rău am fost rău, nepoate.

Stilul cărții este același ca în prima carte și la finalul cărții am rămas cu un gust și mai amar decât după terminarea primei. Darie este un personaj care îndură, vede toate vitregiile vieții, suportă cu stoicism mizeria, foamea, grosolănia celorlalți. Dar este un supraviețuitor. Este un personaj preocupat de cărți, de școală și consideră învățatul ca singura modalitate de a forța mâna destinului să îi ofere un loc mai bun în societate. Ajunge slugă în repetate rânduri, află ce este dragostea, aceasta fiind cartea lui Zaharia Stancu în care Darie se îndrăgostește pentru prima dată. Tătăroaica Uruma este cea care îl vrăjește și îl fascineaza profund, îl face să viseze și să dispere în același timp.
Titlul cărții este foarte interesant, pădurea nebună fiind de fapt Deliormanul, locul acțiunii principale a cărții.

Avea dreptate vară-mea Nigrita. Trebuia să-mi câştig iarăşi sănătatea. Trebuia să scap de febră, de nesomn, de
nelinişte. Şi, mai presus de orice, trebuia să izbutesc. Pentru izbutire însă, se cuvenea să muncesc pe brânci, nu
să mă istovesc, zbuciumându-mă zadarnic, ca un nătâng. După ce luai această hotărâre şi-mi făgăduii s-o duc la
îndeplinire, mă aplecai iarăşi cu îndârjire asupra hârtiei.Căutai… Căutai fapte şi căutai oameni. Căutai privelişti. Căutai cuvinte dulci ca mierea şi gingaşe ca mătasea.

Cartea cuprinde câteva momente tensionate, câteva personaje au un destin tragic, iar asta pe mine mă duce cu gândul la faptul că existența noastră nu este decât trecătoare, nimic mai mult. Indiferent de bogăția sau mizeria în care ne scăldăm, destinul final este același pentru fiecare dintre noi.
Pădurea nebună este o carte halucinantă și m-a făcut să citesc cu nerăbdare toate paginile despre Darie și viața lui. L-am perceput ca pe un martor al vieții celorlalți și pe alocuri mai puțin actor al propriei vieți.
Vă recomand cu drag cărțile lui Zaharia Stancu și vă aștept aici cu o părere!

Triumful morții, Gabriele d’Annunzio

Triumful-mortii-89221

Autor: Gabriele d’Annunzio

Naționalitate: italiană

Titlu original: Il Trionfo della Morte

An apariție: 1894

Nota mea: 3/5

 Am cumpărat această carte de la anticariat în urmă cu câteva luni cu speranța că voi citi o carte extraordinară. Și abia de curând am reușit să o citesc. Să vă spun sincer, am rezistat cu greu paginilor multe care abuzează de descrieri și filozofări pe tema vieții și morții. Cu toate acestea, am mai avut momente în care lâncezeala din paginile cărții dispărea și atunci îmi ziceam că trebuie să ajung la finalul cărții.

Am citit toată cartea, iar finalul era cumva previzibil. Nu știu de ce, dar titlul mi-a dat prea multe indicii despre subiectul cărții. Ca să vă rezum pe scurt cartea, vă spun că avem două personaje principale, Giorgio și Ippolita care trăiesc o poveste de dragoste cu suișuri și coborâșuri. Cei doi sunt amanți, ea fiind căsătorită legal cu un alt bărbat pe care îl părăsește. Au o relație de doi ani în care fiecare dintre cei doi își spune semne de întrebare referitoare la ceea ce simte față de celălalt. Giorgio trăiește la un moment dat o criză a iubirii, crezând cu tărie că sentimentele pentru femeia iubită au dispărut.
Giorgio este un bărbat cu frâmântări sufletești profunde: este fascinat de moarte, de sinucidere și este mai ales fascinat de sinuciderea unchiului său. Pot să spun că această imagine a lui Giorgio dorindu-și cu ardoare moartea m-a tulburat foarte mult.
Acțiunea cărții nu este una foarte complicată, apar la un moment dat și membrii familiei lui Giorgio, un tată care are o relație nelegitimă cu o altă femeie decât soția sa cu care are și copii, o mamă care suferă și este dărâmată de zbuciumul sufletesc, un frate răutăcios și două surori.
Final tragic, multe semne de întrebare din partea mea. Dar cu toate acestea, eu zic că merită să o citiți: oferă o altă perspectivă asupra temei destinului uman și al morții. Și cred că aveți și ce învăța din paginile scrise de acest autor!

Diavolul în iarnă, Lisa Kleypas

diavolul-in-iarna_1_fullsize

Autor: Lisa Kleypas

Naționalitate: americană

Titlu original: Devil in Winter

An apariție: 2006

Nota mea: 4/5

 Este vorba despre un roman de dragoste care începe cu o scenă care pe mine m-a intrigat cumplit. Evangeline îi cere lui Sebastian St. Vincent să o ia de soție, în ideea de a scăpa de rudele sale. Evie Jenner este o tânără timidă, orfană de mama, cu un tată bolnav grav de ftizie și care duce o existenta sumbră alături de rudele sale abuzive. Și ca să vedeți până unde poate impinge disperarea un om, Evie merge la Sebastian să-I propună o căsătorie avantajoasă pentru amândoi. Aici am fost foarte intrigată, gândindu-mă că bărbatul, holtei cuceritor și cunoscut pentru priceperea sa în a alerga după fuste, nu o va putea face niciodată fericită pe tânăra Jenner. Și dacă începutul cărții mi s-a părut intrigant, finalul este șocant cu adevărat și m-a luat pe nepregătite.

Evangeline nici măcar nu a clipit, în ciuda mojiciei lui. Sebastian nu s-a putut abţine să nu se întrebe cum anume arătase copilăria ei, cea care o făcuse insensibilă la insulte. Orice altă fată ar fi roşit sau ar fi izbucnit în lacrimi. Fie avea mintea cât un bob de mazăre, fie avea o stăpânire de sine admirabilă.

          Evangeline şi-a dat pelerina jos, a pus-o pe unul dintre braţele fotoliului şi s-a aşezat cu naturaleţe, fără gesturi graţioase sau artificii. Sebastian şi-a amintit că era prietenă cu Lillian Bowman, cu sora ei mai mică. Daisy, şi cu Annabelle Hunt. Cele patru stătuseră mereu deoparte la balurile şi seratele sezonului trecut. Păreau sortite să rămână nemăritate. Ghinionul le părăsise, de curând. Annabelle reuşise să-şi găsească un soţ iar Lillian îl vrăjise pe Westcliff Sebastian se îndoia că norocul avea să fie şi de partea acestei făpturi neînsemnate.

Cum este stilul Lisei Kleypas? Este un stil accesibil, personajele sunt construite într-un mod aparte și mare parte din roman emană o tentă erotică.Cartea se încadrează undeva la limita dintre erotic și romantic, între lupta pentru un trai mai bun și lupta cu sinele.Sebastian este cel care se luptă cu el însuși. De ce? Vă las să descoperiți singuri. Pentru că el este personajul cel mai controversat al romanului, este și cel care va învăța cel mai mult la finalul romanului.

Personajul meu preferat este Evie, tânăra care dovedește o tărie de caracter extraordinară. Cum va evolua însă relația dintre ea și Sebastian? Va avea oare relația lor vreun viitor? Vă recomand acest roman ușor de citit și vă aștept cu o părere!

Nopți în Rodanthe, Nicholas Sparks

wpid-img_20140404_131811

Autor: Nicholas Sparks

Naționalitate: americană

Titlu original: Nights in Rodanthe

An apariție: 2001

Nota mea: 5/5

Alte cărți: Jurnalul unei iubiri

 Nu știu cum de reușește Nicholas Sparks să scrie cărți atît de captivante, dar după lectura cărții Jurnalul unei iubiri am rămas cu o senzație extraordinară.

Această carte este tot un roman de dragoste, doar că este privit dintr-o altă perspectivă. Adrienne este o femeie părăsită de soț pentru alta mai tânără, își crește singură cei trei copii și duce o viață aparent banală. Până într-o zi. Până într-o în care are grijă de hanul unei prietene pentru un weekend și acolo îl întâlnește pe bărbatul visurilor sale. Pe Paul Flanner, doctor chirurg, divorțat ca și ea, care plănuia să plece pentru un an la fiul său în Ecuador.

Zilele acestea îmi doresc atât de multe, dar cel mai mult îmi doresc ca tu să fii lângă mine. E ciudat, însă înainte să te întâlnesc, nu-mi aminteam când am plâns ultima dată. Acum, lacrimile îmi vin uşor… Ai darul de a face ca toate necazurile mele să merite efortul de a-mi explica lucrurile, astfel că doare mai puţin. Eşti o adevărată comoară, un dar, şi, când vom fi împreună, intenţionez să te ţin în braţe până când o să-mi amorţească braţele de tot şi nu am să mai pot. Gândurile mele despre tine sunt tot ce mă mai ţine în viaţă.

După 14 ani de la despărțirea temporară a celor doi, Adrienne îi povestește despre Paul Amandei, fiicei sale care își pierduse soțul cu 8 luni în urmă. Ce m-a fascinat nespus este faptul că a reușit să miște ceva în sufletul fetei sale, a reușit să o trezească la viață, încurajând-o să lupte pentru copiii săi.

Cartea mi-a atins o coardă extrem de sensibilă, făcându-mă să mă gândesc cât de greu este să știi că cel pe care îl iubești nu mai este printre noi. Cartea este o poveste de viață, vă învață multe și nu este un roman siropos care conține aberații pe tema iubirii.

Cred cu tărie că putem învăța din fiecare carte și putem extrage din ea exact ce trebuie pentru a ne hrăni mintea și sufletul. Așa că vă recomand cu mult drag această carte și aștept părerea voastră!

Casa somnului, Jonathan Coe

Coperta Casa somnului

Autor: Jonathan Coe

Naționalitate: britanică

Titlu original: The House of Sleep

Anul apariției: 1997

Nota mea: 2/5

 Casa somnului este o carte de la care aveam așteptări mai mari. Și spun că aveam pentru că mi-a înșelat multe dintre așteptări. Tema centrală a romanului este reprezentată de tulburările de somn. Campusul universitar Ashdown devine ulterior clinica doctorului Dudden, iar aici ajung să locuiască personaje care au fost aici studenți. Stilul cărții nu m-a atras în mod deosebit, și nici personajele. Plus că acțiunea cărții este una destul de banală și ciudată.

Viața lui Sarah alături de Dudden și escapadele lor amoroase sunt câteva dintre elementele care m-au făcut la un moment dat să vreau să abandonez cartea. Poate am eu o problemă cu ideea unui erotism exagerat, dar anumite amănunte sunt spuse parcă prea pe șleau.

Sau poate că mă mai aflu încă sub efectul cărții lui G. M. Zamfirescu, Maidanul cu dragoste. Nu mi-am propus de la început să fac o recenzie negativă, dar nu văd de ce nu aș putea să îmi spun părerea sinceră despre o carte care m-a dezamăgit.

Finalul cărții este unul absolut șocant, unul dintre personaje își dezvăluie adevărata identitate. Și dacă veți citi cartea, vă veți da seama la ce mă refer. Vă recomand totuși să o citiți. De ce? Pentru că există mari șanse să vă placă!

Castelul de nisip, Iris Murdoch

castelul-de-nisip_1_fullsize

Autor: Iris Murdoch

Nationalitate: irlandeza

Titlu original: The Sandcastle

An aparitie: 1957

Nota mea: 2/5

Prima carte a lui Iris Murdoch citită de mine și care nu a reușit să mă prindă deloc. Nu spun că nu merită citită, vă spun doar că acțiunea cărții nu te face să nu o mai lași din mână, așa cum reușesc să facă alte cărți. Bill și Nan Mor sunt doi oameni căsătoriți care, mie cel puțin, mi-au indus ideea unei căsătorii exact cum NU ar trebui să fie.

Discuții anoste, încruntări din sprâncene, probleme legate de cei doi copii adolescenți și o veșnică fugă după libertate. Cel puțin în cazul lui Mor. Că este Bill Mor fascinat de puștoaica Rain Carter, m-am obișnuit cu ideea, dar ce nu mi s-a părut foarte atractiv pentru un cititor care chiar vrea să fie prins în atmosfera textului este această legătură a lor, care la final rămâne în coadă de pește.

Prea multe pagini în care Mor visează la Rain și prea multe cuvinte transpuse acolo de autoare care nu spun de fapt nimic. Mă așteptam să găsesc un mesaj interesant în text, dar nu, nu l-am găsit.
Și nici când am terminat cartea de citit (de altfel, cu multă greutate) nu am scăpat de senzația de banalitate și roman de duzină.

Castelul de nisip din titlu, cred eu, se refera la iluzii umane, la ideea ca viata si intamplarile sale se dovedesc de multe ori simple iluzii. Chiar si iubirea poate fi o iluzie, cum este cazul lui Bill Mor.

Cu toate acestea, vă recomand să citiți cartea. De ce? Pentru că gusturile noastre diferă întotdeauna și mai este și faptul că gusturile nu se discută. Mi s-a întâmplat de multe ori să îmi placă foarte mult cărți criticate de multă lume, dar și invers, să nu mă atragă cărțile supralăudate.
Vă aștept cu o părere despre această carte!