Impresii lectură AUGUST 2015

images

Luna august a acestui an a fost o lună foarte călduroasă în care am petrecut un concediu minunat de o săptămână în Maramureș și în care am reușit să citesc 8 cărți minunate. Două din ele sunt în limba engleză și, din câte știu, nu au fost traduse încă în română. Pe măsură ce voi posta recenziile acestor cărți, le veți putea citit dând click pe numele cărții. Ordinea cărților citite de mine este următoarea:

  1. Silas Marner – George Eliot (este un roman clasic destul de subțirel, dar care nu m-a impresionat în mod deosebit)

descărcare

2. Gențiane – Cella Serghi ( un roman despre viață, trăiri și frământări..însă care nu întrece Cartea Mironei sau Panza de paianjen)

descărcare

3. The Queen Gene ( este un roman chick lit foarte amuzant, drăguț, ușor de citit și ideal pentru vacanța de vară)

16172374

4. Romanul adolescentului miop – Mircea Eliade ( recitesc a doua oară această carte și vă pot spune că am văzut-o cu alți ochi ca prima dată…o recomand!)

romanul-adolescentului-miop_1_fullsize

5. Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere – Jennifer E. Smith (mi-a plăcut mult și nu vă gândiți că este o carte despre statistică, ci un roman foarte cute despre doi adolescenți și povestea lor de dragoste atipică. Recomand)

proba

6. Elevul Dima dintr-a șaptea – Mihail Drumeș (este o carte mai mult decât fantastica…mi-a plăcut foarte mult tema cărții, cea a adolescenței)

a0ad86__elevul_dima_si_mai_bun

7. Golful francezului – Daphne du Maurier (este un roman care chiar a reușit să mă țină cu sufletul la gură pe tot parcursul lui. Îl recomand din suflet!)

golful fr

8. The Mind Readers – Lori Brighton (este o carte drăguță care vorbește despre abilitatea unor oameni mai speciali de a pătrunde în gândurilre altora. Recunosc că nu am prea înțeles finalul, dar pe ansamblu chiar mi-a plăcut).

Aștept să îmi spuneți ce cărți ați citit voi în luna august și v-au plăcut :)

Gențiane – Cella Serghi

descărcare

Autor: Cella Serghi

Naționalitate: română

An apariție: 1970

Nota mea: 3/5

După experiența lecturii cărților Cartea Mironei, Iubiri paralele și Pânza de păianjen, iată-mă ajunsă și în momentul în care trebuie să vă vorbesc despre o altă carte a Cellei Serghi pe care eu am citit-o. Am comandat această carte online, alături de alte romane pe care vroiam să le am de ceva timp. Celelalte trei romane ale Cellei mi-au plăcut foarte mult și am rămas plăcut impresionată de stilul accesibil al scritoarei române, însă atunci când am început să citesc Gențiane, ceva parcă lipsea. Iar acest sentiment l-am avut pe parcursul întregului roman. Povestea Radei, personajul feminin principal al cărții este una interesantă, însă eu am simțit că se pune accentul mult prea mult pe experiențele de viață ale tinerei venite de la țară care luptă pentru o viață mai bună.

Ploaie de vară. Cerul e curat, spălat proaspăt, albastru. În grădina din fața restaurantului gării, proptită de scoarța plopului, o fetiți cu codițele strânse și legate în creștetul capului, cu un moț mare albastru, ține în mână o floare uriașă, galbenă, de floarea-soarelui. Nu râde, nu zâmbește, nu face gropițe în obraji. O față lată, arsă de soare, ochi verzi luminoși, cam înguști, cu pupile care se măresc și se micșorează ca la pisici. Fruntea înclinată, încăpățânată, mobilă. Se vede după încruntăturile frunții, după luciul privirii, cum caută să priceapă tot ce se întâmplă în jur, să-și întipărească în minte chipurile doamnelor gătite și fiecare cuvânt pe care-l rostesc.

Cartea are 300 de pagini, nu este foarte greu de citit, dar față de celelalte romane ale Cellei Serghi pe care eu le-am citit, mi s-a părut net inferioară. Firul epic este alambicat, apar multe descrieri, multe personaje și de fapt nu este un roman care are prea multe de zis din punctul de vedere al acțiunii. Sunt multe detalii ale cărții pe care eu personal nu le-am înțeles și trebuie să fii destul de atent și concentrat ca să îți dai seama că scriitoarea inserează frânturi de discuții ici și colo, de la un moment dat eu pierdusem firul epic. Nu spun că nu este o carte buna, ba da. Doar că are multe lipsuri, cel puțin față de celelalte trei romane ale sale de care v-am zis la început.

În ceea ce privește personajele romanului, aș vrea să o menționez în special pe Rada. Și asta pentru că întregul roman se concentrează asupra vieții, greutăților și a situațiilor mai mult sau mai puțin neplăcute prin care trece. Cirus Hotaru este un personaj care o fascinează mult pe tânăra soră medicală și cred că și de această dată, el nu este decât imaginea lui Camil Petrescu, scriitorul față de care Serghi avea sentimente puternice. Vă recomand această carte dacă doriți să aflați mai multe despre Rada și despre precara sa existență.

Book tag 2

books-clipart

Asociați fiecare dintre următoarele culori cu o carte:
1. Roșu ( o carte care ți-a stârnit imaginația sau fantezia)
* Colecționarul ( John Fowles)

 

descărcare

 
2. Albastru ( o carte care ți-a înseninat ziua)
* Grădina uitată ( Kate Morton)

DSCN6132

 

 
3. Verde ( o carte care ți-a adus primăvara în suflet după o iarnă grea)
* Quo vadis ( Sienkiewicz)

19656623_2_644x461_carti-de-vanzare-quo-vadis-autor-henryk-sienkiewicz-fotografii

 

 
4. Roz ( o carte care te-a făcut să vezi viața în roz)
* Mă dau în vânt după cumpărături ( Sophie Kinsella)

20141114_232345

 
5. Galben ( o carte care te-a binedispus)
* Europolis ( Jean Bart)

europolis_1_fullsize

 

 
6. Portocaliu ( o carte care ți-a arătat că viața e frumoasă )
* Nopțile de Sânziene ( Mihail Sadoveanu)

mihail-sadoveanu---noptile-de-sanziene-8008376

 

 
7. Alb ( o carte pe care nu o vei uita niciodată)
* Încă o zi ( Mitch Albom)

coperta

 

 
8. Negru ( o carte pe care nu o vei reciti)
* Numele trandafirului ( Umberto Eco)

Preluați acest tag, vă rog! :)

Silas Marner – George Eliot

descărcare

Autor: George Eliot

Naționalitate: britanică

Titlu original: Silas Marner: The Weaver of Raveloe

An apariție: 1861

Nota mea: 3/5

De George Eliot, scriitoarea britanică care și-a ales ca pseudonim un nume bărbătesc, am citit până acum 3 romane. Am citit prima dată Adam Bede, apoi Moara de pe Floss și acum am ajuns la Silas Marner. Mi-au plăcut toate, însă le-aș putea găsi destule minusuri. Silas Marner este al treilea roman al autoarei și a fost publicat în 1861. Subiectul cărții constă în prezentarea vieții lui Silas Marner, un țesător taciturn, dar și a destinelor altor câteva personaje. Deși este o carte scurtă, având 190 de pagini, mi s-a părut greu de citit și de înțeles.

Pe spatele cărții citite de mine ( ediția din 1969 de la Editura pentru Literatură Universală) apare următorul citat ce aparține autoarei: ” Consider lecția estetică ca fiind superioară oricărei lecții, deoarece descrie viața în toată complexitatea ei. Preocuparea mea este estetica, trezirea celor mai nobile emoții, ce determină omenirea să dorească dreptate socială.” Ei bine, trebuie să vă spun că admir o femeie atât de inteligentă cum este George Eliot. Deși Silas Marner nu este un roman foarte cunoscut, este totuși unul complex, la care scriitoarea a lucrat cu mult sârg și după îndelungi documentări.

 De mult au existat îngeri care veneau și luau oamenii de mână pentru a-i conduce departe de cetatea pierzaniei. Acum nu mai vedem îngeri albi. Totuși oamenii sunt îndepărtați de la pierzania amenințătoare; sunt luați de o mână ce-i duce înainte cu blandețe spre un tărâm liniștit și luminos, în așa fel încât să nu mai poată privi înapoi; și acea mână poate fi a unui copil.

Am ajuns să citesc această carte după ce acum un an am achiziționat-o de la un anticariat din Piatra Neamț. Nu știam nimic despre subiectul cărții, dar citisem alte două cărți de Eliot și asta mi-a stimulat curiozitatea. Nu mă declar dezamăgită de carte, ci doar vă spun că am digerat-o puțin cam greu. Eliot se cam pierde în detalii și descrierii inutile care pe mine m-au plictisit uneori la culme. Și v-aș recomanda să citiți cartea numai dacă sunteți familiarizați cu clasicii britanici. Altfel s-ar putea să vi se pară ca un fel de mâncare care v-a picat greu la stomac. Am sărit peste pagini ici și colo, iar la final am înțeles că s-ar putea totuși să nu fi fost eu încă pregătită pentru lectura acestei cărți.

Dacă ați citit cartea sau o veți citi, vă aștept aici cu o părere.

Crimă și pedeapsă – Dostoievski

crima-si-pedeapsa_1_fullsize

Autor: Fiodor Dostoievski

Naționalitate: rusă

Titlu original: Преступление и наказание

Titlu în engleză: Crime and punishment

An apariție: 1866

Nota mea: 5/5

De puțin timp mi-am pus întrebarea de ce, dacă eu am citit cartea în februarie 2014, nu are încă o scurtă recenzie pe blogul meu. Am vrut să scriu una, am vrut să vă spun părerea mea despre această minunată carte, dar într-un fel nu am considerat că voi putea. Că este de fapt o carte sacră despre care până acum nu am putut scrie suficient de bine. Nici acum nu vă promit că voi putea spune destul despre ea, dar voi face o încercare. Cartea are 550 de pagini, dar în ciuda dimensiunilor sale deloc de neglijat, am citit-o în 3 zile. Era vacanța din februarie, nu mai aveam pe cap ore sau lucrări de corectat. Așa că am zis să o citesc. Am optat pentru varianta pentru Kindle și încă de când am început să o citesc, am simțit că mă va da peste cap. Ceea ce s-a întâmplat.

„Asta-i fiindcă sunt foarte bolnav, decretă în cele din urmă ursuz, singur m-am chinuit şi m-am zbuciumat, nu mai ştiu nici eu ce fac… Şi ieri, şi alaltăieri, şi în tot timpul ăsta m-am chinuit… O să mă fac bine şi n-o să mă mai chinui singur… Dar dacă nu mă mai fac bine? Doamne! Cum m-am săturat de toate astea!” Mergea fără odihnă. Tânjea să scape de gândurile astea, dar nu ştia ce să facă şi cum să procedeze.

Crimă și pedeapsă este o carte amplă care prezintă povești de viață extraordinare. Mi s-a oprit atenția asupra lui Raskolnikov, despre care am auzit numeroase păreri încă din facultate. Mereu m-am întrebat ce are acest personaj atât de genial sau deosebit? Are ceva, altfel nu am auzi atâtea despre acest roman. Este un roman amplu care tentează cititorul să își pună întrebări despre propria sa existență.

— Unde ai fost toată noaptea?

— Nu-mi amintesc bine. Vezi tu, Dunia, am vrut să isprăvesc definitiv de câteva ori şi m-am tot dus pe lângă Neva, asta mi-amintesc. Am vrut să isprăvesc, dar… nu m-am hotărât…, şopti el, uitându-se iarăşi neîncrezător la sora sa.

Ce mi s-a părut foarte interesant este din start titlul. O crimă comisă din dorința de a demonstra ceva lumii sau sinelui, aduce implicit și o pedeapsă. Personajul masculin principal se autopedepsește și dacă veți citit cartea, veți înțelege ce vreau să spun. Nu mă dau în vânt după literatura clasică rusă, dar acest roman chiar mi-a plăcut și m-a impresionat. Pentru mine, este o carte pe care sper să pun mâna după un timp, să o recitesc și să pătrund din nou într-un vârtej amețitor special creat de autor. Mai multe nu vă spun despre carte, nu vreau să stric farmecul. Citiți cartea și vă aștept aici cu o părere despre ce v-a plăcut și ce nu.

Cărți citite în 2014 pe care vi le recomand!

child_reading_a_book-wallpaper-2400x1350

Am făcut o listă cu cele mai bune cărți citite anul trecut, care mie mi-au plăcut mult. În curând voi face și o listă cu cele mai impresionante cărți citite în prima jumătate a anului 2015.

  1. Crimă și pedeapsă – Dostoievski
  2. La Medeleni – Ionel Teodoreanu
  3. Cartea Mironei – Cella Serghi
  4. Hoțul de cărți – Mark Zusak
  5. Colecționarul – John Fowles
  6. Viața lui Pi – Yann Martel
  7. Jurnalul unei iubiri – Nicholas Sparks
  8. Moara de pe Floss – George Eliot
  9. Maidanul cu dragoste – G. M. Zamfirescu
  10. Grădina uitată – Kate Morton
  11. Coliba unchiului Tom – Stowe
  12. Verișoara mea, Rachel – Daphne de Maurier
  13. Spionaj la manastire – Rodica Ojog-Brașoveanu
  14. Nuntă în cer – Eliade
  15. Copilăria – Maxim Gorki

Lista ar fi mult mai lungă, dar dacă vreți lista completă a cărților citite în 2014, o puteți accesa aici.

Impresii lectură IULIE 2015

Wallpaper of beautiful girls are reading the books (8)

În luna iulie am avut două examene foarte importante ( trecute cu brio) și nu am avut atât de mult timp de citit. Așa că m-am trezit la jumătatea lui iulie că eu abia citisem Hobbitul și cam atât. Am ales atunci să citesc încă 5 cărți mai scurtuțe și ușurele, gândindu-mă că nu pot apărea pe blog cu o carte citită în iulie. Așa că am citit 6 cărți, în ordine cronologică:

  1. Hobbitul – Tolkien ( Mi-a plăcut destul de mult cartea, deși ultima parte mi s-a părut prea lungă și parcă nu se mai terrmina.

The_Hobbit_An_Unexpected_Journey_poster_Hobbits_749x1109

2. Petrecerea de Halloween – Agatha Christie ( Romanul are la bază două crime și mi-a plăcut mult. Nu uitați că sunt o fană înrăită a romanelor Agatha Christie).

lt2_coperta_08_petrecerea_de_halloween-1

3. Armance – Stendhal ( Un roman care promite si care prezintă o poveste interesantă de dragoste. Mi-a plăcut destul de mult, chiar dacă prima parte mi-a pus nervii la grea încercare).

armance_1_fullsize

4. Am numărul tău – Sophie Kinsella ( Un roman chick lit care este ideal pentru o zi de caniculă. )am-numarul-tau_1_fullsize

5. Dacă aș rămâne – Gayle Forman ( Întâi am văzut cartea, iar mai apoi filmul. Ambele mi-au plăcut, dar cartea este net superioară.)

daca-as-ramane

6. Bridesmaid Lotto – Rachel Astor ( Un alt roman chick lit, de data aceasta în engleză. Mi-a plăcut și dacă faceți click pe titlu, veți putea citi o mică recenzie.)

booksf

Book tag 1

images

1. Ți se face rău dacă citești în mașină?

– Da, de cele mai multe ori.

2. Dacă ar fi să alegi un singur autor preferat și o singură carte a sa preferată, ce ai alege și de ce?

– Aș alege Thomas Hardy și cartea sa, Tess of d’Urberville. Am citit cartea asta de două ori și aș mai citi-o. Și-a lăsat puternic amprenta asupra mea.

3. Harry Potter sau Twillight Saga? De ce?

– Harry Potter…Am citit deja primele două volume și mi-au plăcut.

4. Ai mereu în geantă cărți?

– Când merg la școală și le predau elevilor port cărțile despre care vom vorbi.

5. Carte fizică sau ebook reader? De ce?

– Ambele. Am un kindle, dar și tot mai multe cărți în bibliotecă.

6. Cărți ilustrate sau fără ilustrații?

– În general, fără.

7. Cea mai mică carte citită este? (ca număr de pagini)

– M-am hotărât să devin prost – Martin Page

8. Ai încercat vreodată să scrii ficțiune?

– Doar poezii și asta prin clasele mai mici și adolescență.

9. Când te-ai apucat serios de citit?

– În clasa a 10 a.

10. Care sunt personajele tale fantastice preferate? Dintre vampiri, elfi, gnomi, hobbit, zâne, zombie.

– Elfii și hobbitul. Daca tot am citit de curând cartea lui Tolkien :)

Puteți prelua tag-ul și da mai departe!

Bridesmaid Lotto – Rachel Astor

booksf

Autor: Rachel Astor

Naționalitate: americană

Titlu original: Bridesmaid Lotto

An apariție: 2011

Nota mea: 3/5

RECENZIE ROMÂNĂ

Am găsit această carte întâmplător pe Amazon și dacă tot era gratis, am zis să o pun pe kindle și o să citesc. Mai nou, am ceva cu romanele chick lit și după experiența cu cărțile Sophiei Kinsella, am decid să încerc și alte cărți din aceeași categorie. Acest roman nu este tradus în română, iar eu am citit ediția în engleză. Este, dacă nu mă înșel, a cincea carte citită cap-coadă în engleză și parcă pe zi ce trece mă descurc tot mai bine cu engleza.

Josephine McMaster este o tânără înscrisă la o loterie a domnișoarelor de onoare pentru o nuntă celebră. Lucrurile se precipită când ea ajunge să fie una dintre cele 4 domnișoare de onoare și ajunge să se îndrăgostească de un tânăr actor celebru și atrăgător. Chiar mi-a plăcut această carte și mi s-a părut ușurică, interesantă și potrivită pentru relaxare. Și nici nu trebuie să stăpâniți limba engleză la nivel avansat. Josephine sau Josie este un dezastru pentru societate, intră în tot felul de încurcături, dar mie mi se pare că este un personaj fermecător care face acest roman delicios. Prietenul gay al lui Josie este și el un personaj încântător și este cel care o scoate pe aceasta din multe belele.

Citisem pe undeva pe net că există multe clișee în această carte…da, ele există, dar dacă ar fi să vedem partea bună, nu avem de a face cu o capodoperă a literaturii, ci cred eu, cu o carte menită să te binedispună și să te relaxez. Personal, m-am amuzat copios la multe faze din carte sau la replicile personajelor. V-o recomand!

RECENZIE ENGLEZA

I’ve found this book on Amazon site and because it was free, I told myself to put it on my Kindle and read it. From few months I have a thing for chick lit novels and after reading two Sophie Kinsella’s novels, I’ve decided to try something else from the same category. This novel is not translated yet in Romanian and i read it in English. It’s the fifth novel read by me in English and I think I am understanding better the English writing.

Josephine McMaster is a young woman which is dealing with a bridesmaid lotto for a famous wedding. Everything is ok, until she became one of the bridesmaid and fell in love with a famous and handsome man. I really liked this book and I found it easy to read, interesting and good for relaxing. And you don’t have to be an English master in order to read in English. Josie is a disaster for society, gets in trouble, but I think that’s why this novel is so delicious.

I’ve read on internet about many clichés found in this book…yes, there are, but we know this novel is not a masterpiece. It’s a great book recommended for relaxing and amusement. I amused myself when I’ve read the character’s remarks or the special situations from the book. That so I recommended to you!

Dacă aș rămâne – Gayle Forman

daca-as-ramane

Autor: Gayle Forman

Naționalitate: americană

Titlu original: If i stay

An apariție: 2009

Nota mea: 5/5

Ecranizare: da

„Sunt moartă?”

Chiar trebuie să mă întreb acest lucru.

„Sunt moartă?”

La început, a părut evident că sunt. Că întârzierea mea pe-aici era temporară, un antract înainte de lumina strălucitoare şi treaba cu viaţa-care-mi-se-derulează-prin-faţa-ochilor care mă va transporta oriunde urmează să mă duc după aceea.

Doar că paramedicii sunt acum aici împreună cu poliţia şi pompierii. Cineva l-a acoperit pe tata. Un pompier trage fermoarul sacului de plastic în care se află mama. Îl aud vorbind despre ea cu un alt pompier care nu pare a avea mai mult de optsprezece ani. Cel mai în vârstă îi explică faptul că mama a fost probabil lovită prima şi ucisă pe loc, ceea ce explică lipsa sângelui.

— Stop cardiac instantaneu, spune el. Când inima nu poate pompa sânge, nu prea sângerezi. Sângele se prelinge prin orificiile naturale.

Despre cartea asta am auzit o mulțime de păreri pozitive și am ezitat să o citesc. Ba mai mult, are și o ecranizare pe care am vrut la un moment dat să o urmăresc, dar nu mai știu din ce motive, am abandonat-o. Toată lumea laudă această carte și mereu m-am întrebat ce are ea așa de special de a stârnit numai rumoare printre cititori. Știți cum se spune, nu îți forma păreri greșite despre lucruri pe care nu le cunoști. Așa am pățit și eu. Am citit varianta în română a cărții și vreau să vă zic că mi-a plăcut la nebunie!

Am citit cele 200 de pagini ale cărții într-o zi și nu am putut să o las din mână deloc. Eram tot mai curioasă ce va alege să facă Mia: va rămâne alături de cei dragi sau va merge într-o lume mai bună? Pentru cei care nu știu subiectul cărții, ar trebui să afle că într-o zi aparent normală, familia Miei pornește într-o vizită, iar în urma unui accident Mia este singura supraviețuitoare…restul romanului o prezintă pe Mia aflată în moarte clinică care își vede trupul desfigurat de accident și pe cei dragi alături. Această imagine îl sfâșie pur și simplu pe cititor. Atâta tristețe are această carte în cuprinsul ei, încât te poate tulbura foarte mult.

Ştiu că asta mă face să par cumva ipocrită. Dacă aşa stau lucrurile, n-ar trebui ca eu să rămân? Să-mi fac datoria? Poate că, dacă aş fi avut o oarecare experienţă, dacă aş fi avut parte de mai multă suferinţă în viaţă, aş fi fost mai capabilă să fac faţă pierderilor. Nu că viaţa mea ar fi fost perfectă. Am avut parte de dezamăgiri şi am fost singură şi frustrată, şi supărată, şi toate lucrurile pe care le simte oricine. Dar de o suferinţă majoră am fost scutită. Nu am fost suficient de călită pentru ceea ce ar trebui să suport dacă aş rămâne.

Cartea îți răscolește viața, amintirile, trăirile și te face să apreciezi că ești întreg și ești înconjurat de familie. Eu am privit acest roman ca pe o lecție ce trebuie învățată de fiecare om. Imprevizibilul poate apărea oricând, că de aceea este imprevizibil. Azi ești, mâine nu. Asta i s-a întâmplat și Miei. Recomand cartea cu mult drag și sunt sigură că vă va emoționa peste măsură. Vouă cum vi s-a părut?

UPDATE! După câteva zile de la terminarea cărții am văzut și ecranizarea din 2014. Dacă vreți părerea mea, trebuie să știți că mie personal mi s-a părut cartea superioară filmului. Filmul este bun, dar nu bate cartea. Deși au fost niste faze în film la care am plâns. Filmul nu respectă întocmai cartea, dar per ansamblu acțiunea este ca în carte. Citiți repede cartea, vizionați filmul…clar nu aveți ce pierde! :)

Am numărul tău – Sophie Kinsella

am-numarul-tau_1_fullsize

Autor: Sophie Kinsella

Naționalitate: britanică

Titlu original: I’ve got your number

An apariție: 2011

Nota mea: 4/5

De curând am citit Mă dau în vânt după cumpărături, un roman al Sophiei Kinsella care mi-a plăcut și m-a amuzat. Am ales să citesc un alt roman al său, Am numărul tău, dornică fiind să mă acomodez mai mult cu stilul acestei scriitoare. Cărțile sale sunt ideale pentru vară, pentru vacanța de vară și pentru zilele toride care ne dau peste cap. Poppy Wyatt este o tânără care urmează să se căsătorească cu bărbatul vieții ei, Magnus Tavish. Conflictul cărții începe atunci când Poppy pierde inelul de logodnă al familiei și intră în panică. Viața ei este un amalgam de evenimente ciudate care se țin lanț și m-a amuzat mult felul ei de a fi și modul în care reușește să iasă din orice încurcătură.

Sam Roxton și Poppy ajung să se întâlnească într-un mod neașteptat prin intermediul unui telefon găsit. Ce se întâmplă mai târziu este interesant, în sensul că nu v-ați aștepta cât de mult se poate complica viața unei tinere peste noapte. Romanul se vrea de fapt a fi unul romantic, dar eu nu sunt pe deplin convinsă că doar romantismul este unul dintre punctele forte ale cărții. Este ceva mai mult de atât. Autoarea ne pune în față un personaj interesant, Poppy cea mereu cu capul în nori, dar nu uită să sublinieze și latura sensibilă și altruistă a acesteia.

Atunci când este pe punctul de a se mărita cu Magnus, Poppy devine de fapt conștientă de incompatibilitatea dintre ei doi, dar cu toate acestea, nu renunță radical la căsătorie. Povestea ei este povestea multor tinere și ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cele care se mărită doar pentru un inel prețios sau o nuntă luxoasă. Nu, o nuntă trebuie să aibă loc la brațul unui bărbat care te iubește și îl iubești. Altfel te păcălești singură.

Am admirat-o pe Poppy pentru tăria de caracter dovedită în final și mă bucur că am mai citit o carte din categoria Chick Lit. Dacă iubiți genul ăsta de carte, nu ezitați. Voi ce cărți Chick Lit ați citit?

Armance – Stendhal

armance_1_fullsize

Autor: Stendhal

Naționalitate: franceză

Titlu original: Armance, ou quelques scènes d’un salon de Paris en 1827

An apariție: 1827

Nota mea: 3/5

După romanul Roșu și negru, această carte este cea de a doua scrisă de Stendhal și citită de mine. Am primit-o acum doi ani cadou de la o prietenă apropiată și am păstrat-o în bibliotecă cu gândul că într-o zi îi va veni rândul la citit. Deși este o carte micuță (250 de pagini), eu am citit-o destul de greu. Mai ales prima jumătate a cărții a fost greu de digerat și de citit. Nu mă dau în vânt după saloanele pariziene ale secolului 20, dar această carte se învârte prea mult în jurul evenimentelor politice din acea vreme și a moravurilor societății. Octave Malivart este un tânăr viconte cu perspective de viitor, care își adoră mama, dar care nu prea știe ce vrea de la viață. S-ar îndrăgosti, dar crede că nu e bine, ar face tot felul de lucruri, dar tot ezită. Caracterul său ezitant m-a frustrat un pic, iar la finalul cărții am rămas cu un gust amar foarte puterrnic. Armance Zohiloff, verișoara sa îndepărtată este cea care îi pune inima pe jar, cei doi se iubesc nebunește, dar….Veți vedea de ce există un dar, numai dacă citiți cartea.

Eu nu vreau să vă dezvălui prea mult, ci vreau doar să vă spun că dacă iubiți literatura clasică franceză, este ceea ce căutați. Dacă preferați literatura contemporană, s-ar putea să nu vă placă. Până nu de mult, preferam exclusiv literatură clasică, dar de vreo doi ani am citit și contemporană. Am observat că altfel analizezi o carte clasică și altfel una care are un stil modern.

Mi-a plăcut totuși această carte, chiar dacă aproape jumătate din ea lâncezește. A doua jumătate este un pic mai interesantă, iar acțiunea devine un pic mai alertă. Octave și Armance sunt un cuplu aproape ideal, dar care parcă fac tot posibilul să nu fie împreună. Și asta din cauza presiunilor unei societăți cu mentalitate de secol 19. Vă recomand totuși cartea și vă aștept cu o părere.

Petrecerea de Halloween – Agatha Christie

lt2_coperta_08_petrecerea_de_halloween-1

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: Hallowe’en Party

An apariție: 1969

Nota mea: 5/5

La multitudinea de romane captivante scrise de Agatha Christie și citite de mine, am mai adăugat unul care mi s-a părut bine construit, plin de mister și care te face să îți dorești să nu se termine așa de repede. Personajele sunt interesante și dintre ele nu putea să lipsească faimosul detectiv belgian Hercule Poirot. Acesta o ajută pe prietena sa, Ariadne Oliver, care este autoare de romane polițiste să deslușească misterele unei duble crime la o petrecere de adolescenți cu ocazia Halloween-ului.

— Nu o să spun nimănui, se enervă Joyce. Sunteţi îngrozitori. Domnişoara Lee intră cu un alt tip de găleată. Schimbară subiectul făcând comparaţie între găleţi şi căldări pentru a o putea alege pe cea mai potrivită pentru jocul cu merele. Majoritatea se îndreptară spre bibliotecă pentru a hotărî la faţa locului. Trebuie să recunoaştem că unii dintre participanţii mai tineri erau nerăbdători să demonstreze, printr-o repetiţie, atât dificultăţile pe care le vor întâmpina cât şi măiestria lor la acest joc. Unii se udară pe păr, alţii se stropiră, încât fu nevoie de nişte prosoape pentru a strânge apa. Până la urmă se decise că o găleată din tablă ar fi mai potrivită decât o căldare ieftină din plastic care oricum s-ar fi răsturnat cu mai multă uşurinţă.

Cartea m-a ținut cu sufletul la gură și pe parcursul ei mi-am pus nenumărate întrebări legate de autorul crimelor și motivele pe care acesta le-a avut atunci când a săvârșit ciudatele crime. Nu știu cum se face, dar nu pot ghici niciodată adevărații criminali sau răufăcători și asta pentru că scriitoarea introduce în romanele sale numeroase detalii ce au rolul să te ducă pe anumite piste false și să te zăpăcească.

Asta pățesc eu de fiecare dată când citesc un roman de Agatha Christie, iar acest roman nu a fost o excepție. Mereu l-am admirat pe Poirot și cred că fără acest isteț și viclean detectiv, multe dintre romanele sale nu ar mai avea acel ceva care nu te mai lasă să abandonezi cartea nici măcar pentru mâncare sau somn. Bineînțeles că celebrul detectiv nu este singurul personaj bine construit al acestui roman, printre ele numărându-se și Ariadne Oliver, o femeie care mi-a lăsat la un moment dat imediat impresia că este un pic cam prostuță. Ea are un rol secundar în roman, cel principal revenindu-i lui Hercule Poirot.

Poirot utilizează toate „armele’ de care dispune și nu se lasă până nu află adevărul despre cele două crime misterioase. Cine ar vrea să ucidă doi copii care se pare că știu mai mult decât oricine adevărul despre o crimă comisă cu ceva timp în urmă? Dacă veți citi cartea, veți afla singuri.

Petrecerea de Halloween este un roman polițist care te ține cu sufletul la gură și vă recomand să îl citiți dacă aveți ocazia. Apoi reveniți aici cu o părere în care să îmi spuneți dacă v-a plăcut sau nu!

Hobbitul, J.R.R Tolkien

The_Hobbit_An_Unexpected_Journey_poster_Hobbits_749x1109

Autor: John Ronald Reuel Tolkien

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Hobbit

An apariție: 1937

Ecranizare: da

Nota mea: 4/5

După o perioadă de aproximativ 2-3 săptămâni în care am avut foarte mult de învățat pentru două examene importante, revin și doresc să vă spun câte ceva despre o carte frumoasă, interesantă, dar de care am tras mult ca să o termin, cauza fiind timpul liber aproape inexistent. Ei bine, această carte despre care vreau să vă vorbesc este scrisă de Tolkien și se numește Hobbitul. Există și ecranizări după această carte pe care deocamdată nu le-am urmărit, dar nu se știe niciodată…poate le voi urmări și eu. Auzisem multe despre această carte și dacă tot o am pe Kindle, m-am gândit să o citesc și să văd ce este de capul ei.

Romanul Hobbitul îl are în prim plan pe hobbitul Bilbo Baggins și aventurile prin care acesta trece alături de o mulțime de pitici bărboși și amuzanți și marele vrăjitor Gandalf. Cel mai mult mi-a plăcut la această carte nota jucăușă cu care Tolkien povestește aventurile trăsnite ale domnului Baggins. Lumea construită în acest roman este una fantastică, dominată de ființe dintre cele mai ciudate: pitici, vrăjitori, gnomi, elfi, etc. Chiar dacă nu mai sunt copil și am 26 de ani, mă bucur că am descoperit acest tărâm fantastic al Hobbitului, o lume în care orice este posibil și în care îți este permis să visezi.

Fiind un roman de aventuri fantastic, l-aș recomanda în primul rând copiilor și adolescenților, dar și adulților pasionați de acest gen de carte. Mi-a plăcut cartea destul de mult și ce m-a captivat foarte tare este modul construirii personajelor și pățaniile prin care acestea trec. Eroii noștri sunt curajoși, văd de mai multe ori moartea cu ochii, iar scriitorul le va rezerva un final al cărții pe măsură.

Nu are sens să vă spun prea multe despre carte, așa că vă spun doar atât: citiți cartea și reveniți aici cu o părere. Sunt curioasă să aflu dacă v-a plăcut sau nu!

5 cărți ușoare de vacanța de vară

carti-pt-vacanta

Recomand în continuare 5 cărți ușurele de citit în vacanța de vară:

1. Cișmigiu et. comp – Grigore Băjenaru (recenzia o găsiți aici)

cismigiu-et-comp.---coperta-mare.3d

” Am citit pagini care m-au uns pe suflet, am parcurs întâmplări care m-au amuzat sau emoționat și am trăit cartea de parcă mi-aș fi povestit eu anii copilăriei. Cititorul unei asemenea cărți (indiferent că are 16, 30 sau 70 de ani) se va simți mereu adolescent visător fără nicio grijă, îndrăgostit de frumusețea Cișmigiului și îmbătat de aroma dulce a amintirilor din școală.”

2. Femeia pierdută – Jude Devereaux ( recenzia aici)

femeia-pierduta_1_fullsize

” În general, nu prea citesc astfel de romane de dragoste, ci mai degrabă prefer literatura clasică care este cu mult bun simț. Pe când acest roman, abundă în scene erotice și, zic eu, nerecomandate poate persoanele care nu sunt prea romantice din fire. Este o carte a literaturii de consum care se citește foarte ușor și nici nu este o carte foarte vastă.”

3. Chocolat – Joanne Harris (recenzia aici)

wpid-wp-1420998084477.jpeg

” Actiunea cărții nu este una foarte complicată, cartea este ușor de citit, iar stilul autoarei este un stil comun cu multi alți scriitori. Sinceră să fiu, cartea ar fi putut să cuprindă unele pagini mult mai bine construite, iar viața sa probabil să fie un pic mai interesantă. Cu toate acestea, am citit-o relativ rapid și o consider o lectură numai bună pentru vacanță sau weekend-urile pe care cu toții le asteptăm cu nerăbdare. În ceea ce privește personajele, preferata mea rămâne Anouk, fetița de 6 ani care are de multe ori gândirea unui adult.”

4. Sarpele cu două capete – Henri de Regnier ( recenzia aici)

SARPELE-CU-DOUA-CAPETE-720x720

„Mi-a plăcut de Julien Delbray, de Laure de Lerins, însă mai puțin de Antoine Hurtin…începuse la un moment dat să îmi doresc sa i se întâmple ceva și să dispară din peisaj. Am stat cu sufletul la gură până la final…oare îi va spune Laure lui Julien că îl iubește în sfîrșit sau nu?! Vă las pe voi să vedeți ce se întâmplă în final. Vaporul pe care cei doi, alături de alte câteva personaje nesemnificative poarta denumirea de Amfisben, desemnând un animal monstru care avea capacitatea de a merge atât înainte, cât și înapoi.”

5. Fulger in plina vara – P. G. Wodehouse ( recenzia aici)

download-carte

„Este o carte genială pe care am citit-o cu foarte multă plăcere. Mulţi probabil nu au auzit de P. G. Wodehouse, însă acesta este un scriitor foarte bun care a scris cărţi geniale. Autorul este de fapt un scriitor umorist fără pereche, după părerea mea, în literatura clasică engleză. Fulger în plină vară a fost publicată prima dată în 1929 şi face parte din Blandings Castle saga, o colecţie de mai multe romane şi povestiri. Printre personajele principale se numără lordul Emsworth, un personaj în vârstă şi foarte ridicol, sora sa Lady Constance Keble, Galahad Treepwood, fratele celor doi, plus alte câteva personaje interesante.”

Mă numesc Salma – Fadia Faqir

Salma

Autor: Fadia Faqir

Naționalitate: iordaniană

Titlu original: The Cry of the Dove

An apariție: 2007

Acum câteva luni am citit o carte care se numea Arsă de vie și era scrisă de o scriitoare pe nume Suad. Țin minte că mă tulburase profund și am zis că puține cărți mă vor șoca atât de tare. Da, ați auzit bine: acea carte m-a șocat și în același timp, mi-a plăcut foarte mult. O să vă întrebați poate ce legătură este între acel roman și cel despre care am ales să vă vorbesc acum, Mă numesc Salma. Ei bine, cele două romane au un punct comun: ambele prezintă povestea unei tinere musulmane care are parte de un destin tragic. Ambele sunt alungate și renegate de familie din cauza unor păcate ale tinereții naive. Rămânând însărcinate fără voia lor, sunt condamnate la o viață de exil.

Revenind la Mă numesc Salma, vă pot spune că acest roman prezintă aleatoriu mai multe momente din viața Salmei. Un paragraf prezintă viața sa de acasă, apoi din altul aflăm de viața sa în închisoare, ca mai apoi să citim despre locul său de muncă. Aceste prezentări ale mai multor perioade din viața eroinei principale mi se par un pic obositoare, deoarece cer concentrare maximă ca să înțelegi firul acțiunii. Nu este respectată o ordine cronologică, scriitoarea preferând să bulverseze oarecum cititorul. Salma ajunge în Londra, iar acolo este nevoită să o ia de la zero. Se simte străină, marginalizată și trece prin momente greu de imaginat pentru un om care trăiește în țara lui, în casa lui și are o familie. Nu am înțeles niciodata de ce la final Salma abandonează o ambiție mai veche. Mi-ar fi plăcut să citesc un alt fel de final. Este un roman despre supraviețuire, prejudecăți, dar și despre curaj.

Deși este o carte tristă, eu zic să nu o ocoliți. S-ar putea să fie o dovadă a faptului că încă suntem norocoși că avem măcar strictul necesar. Vă recomand romanul și vă aștept cu o părere!

Vulturul dincolo de cornul lunii – Rodica Ojog-Brașoveanu

7_rodica-ojog-brasoveanu---vulturul-dincolo-de-cornul-lunii

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2008

Nota mea: 4/5

Sunt o fană a romanelor polițiste scrise de Rodica Ojog-Brașoveanu și am citit multe din romanele sale. Acest roman însă, a fost cam greu de digerat. De ce? Acțiunea cărții este la fel de interesantă, scriitoarea păstrează și aici o nota puternică  de umor, dar substratul istoric mi-a făcut pur și simplu nervii ferfeniță. Limbajul vechi, o groază de arhaisme, exprimarea specifică unei perioade istorice îndepărtate, multe personaje istorice și evenimente consemnate în istoria românească și nu numai. Așa aș putea eu caracteriza acest roman istoric care are și o undă de mister. Logofătul Andronic este cel mai interesant personaj al romanului și cel în jurul căruia se concentrează mare parte din acțiune. Pe de alta parte, trebuie să menționez și povestea de dragoste interzisă dintre Gheorghiță și Smaragda, personaje care luptă mult pentru dragostea lor.

Brâncoveanu, Cantacuzino și alte fețe istorice de seamă apar treptat pe scena romanului nostru și cui îi place istoria, chiar îi recomand această carte. Istoria a fost pentru mine mereu un domeniu în care nu am excelat, asta din cauză că nu am memoria anilor și numelor. Și când am citit acest roman, am fost puțin în ceață din cauza prezentării unor evenimente istorice despre care nu mai știu sau nu am știut niciodată mare lucru.

De remarcat este modul inedit în care Rodica Ojog-Brașoveanu dă viață acestor personaje de mult timp apuse. Le învie, le insuflă viață, le închide în paginile acestei cărți și le aduce în fața cititorului pasionat.

Dacă reușiți să rezistați stilului și exprimării greoaie din roman, veți observa singuri că aveți în fața ochilor o carte foarte bine scrisă și captivantă.

Încă o zi – Mitch Albom

coperta

Autor: Mitch Albom

Naționalitate: americană

Titlu original: For One More Day

An apariție: 2004

Nota mea: 4/5

Deși am terminat de citit această carte de mai bine de o săptămână, încă nu știu cum să prezint această carte astfel încât să vă conving că merită citită. Pentru cei care nu știu, Mitch Albom este un scriitor american contemporan îndrăgit de cititori și foarte apreciat. Încă o zi este un roman cu un titlu simplu, dar care în realitate este extrem de complex.

Am descoperit acest roman întâmplător și nu a lipsit mult ca să îl pun pe kindle și să îl „devorez” pagină cu pagină. Tema principală este destinul uman și ocazia de a mai căpăta încă o șansă. Charlie sau Chick Benneto ajunge un bărbat cu o existență ratată și viața lui se schimbă când mama sa moare. Simte remușcare, regret, furie și se simte incapabil să își continue existența. Viața lui se schimbă când primește șansa de a mai petrece o zi cu fantoma trecutului său. Sunt câteva elemente ale cărții care m-au surprins, câteva care m-au intrigat, dar nu am de gând să dezvălui prea mult din acțiunea cărții. Cartea se citește ușor și la finalul lecturii, am simțit ca mai vroiam sa continue povestea lui Chick și a familiei lui.

Cartea are un prolog, 4 capitole intitulate sugestiv ( Miezul noptii, Dimineata, Amiaza, Noaptea) si se incheie cu un epilog. Impresionant mi s-a părut faptul ca fiecare dintre capitole are mai multe subcapitole, unele din ele numindu-se Imprejurari in care nu am fost alaturi de mama si Imprejurari in care mama a fost alaturi de mine. Acest lucru ma duce cu gândul la un copil mereu nemulțumit de masa, care se simțea mereu cicălit sau făcut de râs. Dar ce nu a înțeles acest copil când s-a maturizat, este tocmai faptul că mama sa îl iubea cu bune și rele.

Finalul cărții m-a emoționat profund și vă spun cu mâna pe inimă că este o carte care vă va tulbura și pe voi. Dacă o citiți.

Mă dau în vânt după cumpărături – Sophie Kinsella

20141114_232345

Autor: Sophie Kinsella

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Secret Dreamworld of a Shopaholic

An apariție: 1999

Nota mea: 4/5

Alte cărți: Am numărul tău

Cei de la editura Polirom au o colecție de cărți numită Chick lit, iar această carte face parte din această colecție. Prima întâlnire cu această colecție a fost acum 3 ani, când lucram la o librărie din Iași. Aveam un răftuleț special pentru aceste cărțulii roz, verzi și lila, coperți ochioase care ar atrage atenția oricărei iubitoare de acest gen de carte. Ei bine, nu am citit nicio carte din această colecție atunci, eu fiind în acea vreme mare iubitoare de clasici. Încă sunt, dar mi-am lărgit un pic orizonturile.

Am avut de curând șansa să achiziționez varianta ebook a acestui roman și am zis că trebuie să îi dau o șansă. Sceptica fiind din fire, m-am gândit că dacă nu îmi place după câteva pagini, o voi abandona. Spre surpriza mea, mi-a plăcut enorm și am citit-o în două seri. Mi-a plăcut foarte mult. Este o lectură ușurică, amuzantă și numai bună pentru lectura de vacanță.

Romanul prezintă povestea Rebeccai Bloomwood, o tânără amatoare de cumpărături care lucrează ca jurnalist la o revistă financiară. Înglodată în datoriu, Rebecca este uimitoare: inventează scuze trăsnite ca să scape de bancă, să facă economii și care nu ratează nicio ocazie să se facă de râs.

Rebecca îmi este totuși simpatica, deoarece reușește să scape din toate încurcăturile cu brio și face mult haz de necaz. Stilul Sophiei Kinsella este unul accesibil, amuzant și deși nu eram o amatoare a acestui gen de literatură, mă gândesc să mai fac câte o excepție și să rezerv și timp pentru altfel de lecturi ușoare și amuzante.

Cine zice că trebuie să citim doar Rebreanu, Caragiale, Tolstoi, Dostoievski sau Edgar Allan Poe? De ce sa nu citim și Agatha Christie, Rodic Ojog-Brașoveanu, Jean Bart, Cella Serghi, Ileana Vulpescu, Rowling, Tolkien sau…Sophie Kinsella? Citiți ce vă place, ce corespunde cu pasiunile și interesele voastre. Important este să citiți.

Vă recomand și recenziile cărților

Mic dejun la Tiffany – Truman Capote

11048698_1041127042573679_6923872948886996197_n

Autor: Truman Capote

Naționalitate: americană

Titlu original: Breakfast at Tiffany’s

An apariție: 1958

Nota mea: 3/5

Este primul roman al lui Truman Capote pe care l-am citit și în ultimii ani am auzit păreri diverse despre acest roman. Așa că vreau să vă împărtășesc și părerea mea.

L-am pus de mult timp pe lista mea de viitoare lecturi, dar nu știu de ce, dar am simțit că în ciuda opiniei generale favorabile, pe mine s-ar putea să mă dezamăgească. Nu am avut cartea la dispoziție, dar într-un final am făcut o comandă online și am achiziționat-o. O să râdeți, dar foarte greu m-am hotărât să o citesc. O luam în mână, începeam să o răsfoiesc, dar îmi era teamă. Teamă că o citesc când sunt prea obosită, teamă că o voi termina prea repede, teamă că nu o să îmi placă. Ei bine, nu pot spune că mi-a plăcut extrem de mult. Povestea în sine este interesantă, dar cam atât.

Nu iubi niciodată o sălbăticiune… Întotdeauna aducea sălbăticiuni acasă. Un şoim cu o aripă rănită. Odată era un râs adult, cu un picior rupt. Dar nu-ţi poţi încredinţa inima unei sălbăticiuni: cu cât dai mai mult, cu atât devin mai puternice. Până sunt destul de puternice să fugă în pădure. Sau să zboare într-un copac. Apoi în alt copac, mai înalt. Apoi către cer. Aşa sfârşeşti… Dacă îţi permiţi să iubeşti o sălbăticiune. Sfârşeşti prin a căuta către cer.

Eu ador poveștile de viată și cărțile care îmi transmit ceva. În afară de frustrarea că puteam să dau banii pe o altă carte mai interesantă și dezgustul față de Holly Golightly, nu am simțit nimic. Nu știu dacă ați trecut vreodată prin ceva asemănător, dar simțeam că se termină cartea și eu nu am ajuns încă la acel ceva al cărții. Consider că acest roman putea fi construit un pic altfel. Plus că limbajul lui Capote lasă un pic de dorit. Nu mă atrage limbajul grosolan și cred că acest tip de limbaj poate schimba mesajul cărții.

După lectura cărții, am rămas cu semne de întrebare, am intrat pe diverse recenzii și am vrut să văd și părerea altora. Spre surprinderea mea, nu am găsit un om care să spună că nu i-a plăcut. Poate nu am înțeles eu foarte bine cartea, poate nu e genul meu, dar nu m-a captivat prea tare. Cu toate astea, vă recomand să o citiți. Cu siguranță multora dintre voi o să vă placă. Eu nu am prezentat aici decât opinia mea sinceră.

Va recomand si recenziile cartilor:

Impresii lectura IUNIE 2015

Cum-invata-copiii-sa-citeasca-300x201

Dacă tot a venit vacanța și am mai mult timp liber ( exceptând două examene importante care se apropie, def-ul și titularizarea), mi-am propus să citesc mai mult. Cumva mi-am recăpătat pofta de citit și am citit în luna iunie un număr formidabil de…10 cărți! Le prezint în ordine cronologică:

  1. Refugiul – Nicholas Sparks ( Am citit câteva dintre romanele sale și fiecare mi-a plăcut foarte mult. Nici acest roman superb nu face excepție.)
  2. Corigent la limba română – Ion Minulescu ( Este un roman micuț despre copilărie, adolescență și tinerețe care m-a purtat într-un alt univers. Prima dată l-am citit acum câțiva ani și mă bucur că am avut ocazia să îl recitesc.)
  3. Amândoi – Liviu Rebreanu ( Este un roman polițist care m-a ținut cu sufletul la gură și care mi-a plăcut mult.)
  4. Duelul – Aleksandr Kuprin ( Este un roman clasic al literaturii ruse care, mie personal, mi s-a părut foarte greu de citit și înțeles)
  5. Să nu ne uităm la ceas – Rodica Ojog-Brașoveanu ( Este un roman polițist care m-a cucerit. Mai ales când am citit finalul cărții.)
  6. Încă o zi  – Mitch Albom ( Un roman despre amintiri și șanse unice în viață. M-a tulburat foarte tare și vi-l recomand cu mare drag!)
  7. Mic dejun la Tiffany – Truman Capote ( La cât de mult mi-am dorit să citesc această carte, trebuie să vă spun că m-a dezamăgit puțin. Mă așteptam la mai mult.)
  8. Vulturul dincolo de cornul lunii – Rodica Ojog-Brașoveanu ( Este un roman istoric, presărat cu o poveste de dragoste și care necesită atenție mare în timpul lecturii, dar și cunoștințe solide de istorie a românilor. Altfel pățiți ca mine.)
  9. Mă numesc Salma (Povestea unei tinere musulmane care nu are o viață așa cum și-a dorit. Este extrem de tulburătoare.)
  10. Mă dau în vânt după cumpărături – Sophie Kinsella ( Este o carte numai bună de citit în vacanță. Este drăguță, amuzantă și ușor de citit.)

Să nu ne uităm la ceas – Rodica Ojog-Brașoveanu

sa-nu-ne-uitam-la-ceas

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2006

Nota mea: 4/5

Am citit multe cărți ale acestei autoare, toate m-au fascinat, însă aceasta parcă nu a mai fost pe măsura așteptărilor mele. Este un roman de spionaj încărcat de nuanțe istorice (Hitler) care are multe personaje, iar acțiunea cărții este destul de complicată. Atât de complicată că sunt amănunte ale cărții pe care nu le-am înțeles. Poate și pentru că istoria Germaniei nu m-a interesat prea mult niciodată și sunt detalii istorice pe care nu le cunosc. Este totuși de admirat faptul că autoarea s-a documentat îndelung înainte de a da viață acestui roman destul de interesant.

Elvira Manu este unul dintre personajele feminine principale ale cărții și este un fel de zeiță a lumii bune, femeia care are lumea la picioare și are parte de tot ce își dorește. Lumea de mahala apare și în acest roman și scriitoarea nu ezită în romanele sale să introducă și o undă de ironie față de personajele sale.

Finalul cărții este imprevizibil, nu mă așteptam ca totul să ia o întorsătură atât de neașteptată. Cu toate acestea, mi-a plăcut romanul și vi-l recomand călduros. Veți găsi în el intrigi sentimentale, spionaj și tot tacâmul.

Duelul – Aleksandr Kuprin

Duelul

Autor: Aleksandr Kuprin

Naționalitate: rusă

Titlu original: Поединок

An apariție: 1905

Pentru un clasic al literaturii ruse, Kuprin nu scrie deloc rău. Ba dimpotrivă, creează un roman extrem de reușit, dar pe care cred că puțini l-au înțeles. Nu am citit până acum nimic scris de el, ci doar am făcut cunoștință cu literatura rusă prin intermediul altor scriitori ruși, cum sunt Dostoievski, Tolstoi, Gorki sau Turgheniev.

Eu recunosc că nu prea sunt fana literaturii clasice ruse și a literaturii ruse în general. Și spun asta pentru că îmi este destul de greu să rețin numele alambicate ale rușilor și de multe ori nu reușesc să mă conectez cu romanul în sine. Așa mi s-a întâmplat și în cazul acestui roman, Duelul, de la care aveam speranțe mari. Dar care m-a cam dezamăgit. Acțiunea cărții stagnează, am citit mai bine de jumătate din carte cu speranța că se va întâmpla ceva interesant. Doar finalul este interesant și cam atât.

Romașov, personajul principal masculin al cărții, este un bărbat care filosofează prea mult și se complace în postura de amant al mai multor doamne din lumea bună. Nu este un om cu ambiții prea mari și nici nu prea știe ce vrea de la viață. Dar dacă sunteți interesați să citiți o carte în care este prezentată armata rusă din acele timpuri și militarii, eu zic să o citiți. Dar dacă sunteți în căutare de o carte palpitantă și cu o acțiune cât de cât interesantă, nu vă încurajez să o faceți.

Amândoi – Liviu Rebreanu

res_fcc2388978a2a977c679b6da17c2fad1

Autor: Liviu Rebreanu

Naționalitate: română

An apariție: 1940

Nota mea: 4/5

Alte cărți: Jar

Deși cartea achiziționată de mine de la anticariat conținea două romane (Jar și Amândoi), nu le-am citit unul după altul și am decis să le fac câte o mică recenzie separat. Despre Jar v-am spus aici mai multe. Amândoi este un roman destul de scurt care se citește repede și m-am bucurat foarte mult că după lectura romanelor Ion, Ciuleandra, Jar și Răscoala am ocazia să mai citesc o carte a marelui Rebreanu.

Dintre scriitorii români mai vechi, Rebreanu a rămas unul din preferații mei. Romanul poartă aparent un titlu simplu, Amândoi, însă sunt convinsă că, dacă ați citit acest roman, v-ați așteptat la o poveste de dragoste inedită. De ce nu, în stilul celei dintre Ion și Ana sau Ion și Florica. Ei bine, nu. Acest roman are la bază o dublă crimă, soț și soție care sunt uciși de o mână criminală. Credeți-mă că Rebreanu punctează foarte bine intriga romanului și reușește să creeze niște personaje memorabile.

– De câte ori nu mă cruceam și eu cu Solomia: cum, Doamne, pot sta atât de singuri și de părăsiți? reluă Vasilica pe gânduri. La bătrânețe omul are mai multe neoi. Și dumnealor sânt destul de bătrîni…

Pe tot parcursul romanului am stat cu sufletul la gură încercând să ghicesc care dintre protagoniștii cărții a fost autorul crimei duble și am suspectat pe rând pe fiecare. Bătrânul Daniloiu, zgârcit și antipatizat de multă lume, are parte de un final crunt. Soția sa la fel. Cert este faptul că scriitorul ne lasă până la final să ne dăm cu capul de pereți, la figurat desigur, ca să aflăm adevărul.

Finalul m-a surprins și am trăit sentimentul că aveam în față o apă agitată care în sfârșit se liniștise, ca mai apoi să se agite din nou și mult mai tare. Rebreanu creează un suspans aparte și mi-a plăcut să mă las prinsă în jocul său. Nu vă dezvălui mai mult, aș strica prea mult din farmecul cărții. Mai bine vă invit să citiți cartea și să reveniți cu o părere.

Corigent la limba română – Ion Minulescu

d0971b__corijent

Autor: Ion Minulescu

Naționalitate: română

An apariție: 1928

Nota mea: 4/5

Cunoscut de multă lume drept un poet simbolist foarte talentat, Minulescu a suprins atunci când a hotărât să scrie proză, mai exact un roman-confesiune al vieții, copilăriei și tinereții sale. Faptele prezentate în roman sunt reale, scriitorul Minulescu dorind să creeze o frescă deosebită a anilor inocenței în care îți prezintă părinții, colegii, prietenii de nebunii, primele iubiri. Prima dată când am citit acest roman a fost în urmă cu 6 ani, când am intrat la Facultatea de Litere. Am găsit cartea în biblioteca unui vecin, fost învățător (iar soția sa, decedată de mulți ani, fost profesor de română) și l-am rugat să mi-o împrumute. Am luat cartea, am ajuns acasă și am pătruns în lumea lui Minulescu, aflând amănunte despre momentul corigenței la limba și literatura română. Ca mulți alți oameni, Minulescu crede în ideea că niciodată nu trebuie să lași eșecurile să te demoralizeze, ci trebuie să mergi mai departe, indiferent de piedicile ivite.

Începutul romanului îți lasă impresia că citești un basm feeric…

A fost odată ca niciodată…

Pe vremea aceea, lumea basmelor nu fusese încă anexată la rubrica faptelor diverse. Bunicii și nepoții păreau aproape de aceeași vârstă. Anii copilăriei sînt însă ca musafirii din mahala. Îi primești cu același surâs pe buze, îi cinstești cu dulceață și cafea și-i petreci până la ușă cu refrenul obișnuit: Când mai poftiți pe la noi?Abia târziu de tot începi să îți dai seama că cei care vin mereu nu mai sunt cei care plecaseră odată.

Câțiva ani mai târziu, ajunsă eu însumi profesoară de limba română și hoinărind printr-un anticariat mustind de cărți, am zărit acest roman care parcă mă îndemna să îl iau acasă. Și l-am luat. L-am recitit în aproximativ două zile și pot să vă spun că mi-a plăcut mult mai mult ca prima dată. Am văzut povestea spusă de Bucu cu alți ochi, dar am simțit același sentiment de revenire în anii copilăriei, de parcă acea copilărie îmi aparținea. Cartea are personaje fascinante cu care eu cred ca merită să faceți cunoștință. Interesant este și motivul pentru care personajul principal este lăsat corigent la limba română. Vouă cum vi s-a părut romanul?

Refugiul – Nicholas Sparks

623983

Autor: Nicholas Sparks

Naționalitate: americană

Titlu original: Safe Haven

An apariție: 2010

Nota mea: 5/5

Îmi plac foarte mult romanele scrise de Nicholas Sparks și mă bucur că am reușit să citesc Refugiul. Este un roman care te absoarbe ca un burete și nu te mai lasă liber decât la final, când tulburarea își spune cuvântul. Nu am perceput această carte ca pe ceva siropos sau plictisitor, ci am făcut cunoștința cu povestea de viață a lui Katie, o tânără care se luptă cu propriul destin. Katie este o luptătoare, este un personaj care m-a fascinat și viața ei m-a tulburat profund. Toate întâmplările prin care a trecut au făcut-o mai puternică și Dumnezeu i-a deschis calea spre adevărata iubire. Ceea ce este minunat.

— Am avut o prietenă odată. Avea o căsnicie îngrozitoare şi nu putea să vorbească cu
nimeni. El o bătea şi, la început, ea i-a spus că dacă se mai întâmplă vreodată, îl părăseşte. El
a jurat că n-o să se mai întâmple şi ea l-a crezut. Dar apoi lucrurile s-au înrăutăţit, de exemplu,
când cina era rece sau când ea menţiona că se văzuse cu un vecin care-şi plimba câinele. Ea
doar vorbise cu el, dar în seara aceea, soţul ei a izbit-o de o oglindă.

Alex este un alt personaj fascinant, un destin la fel de furtunos ca destoinica Katie, care luptă pentru copiii săi și pe care l-am admirat pentru sufletul său bun și răbdarea cu care are grijă de copilași. Este tatăl model care caută mama perfectă pentru ei. Iar mama perfectă nu întârzie să apară…

Am citit cartea relativ repede, în vreo 3 zile și mi s-a părut o lectură ușurică pe care o recomand celor interesați de povești de viață. Față de ceea ce alți autori scriu, Sparks m-a făcut să și trăiesc ceea ce citesc. Și credeți-ma, sunt o cititoare pe zi ce trece tot mai pretențioasă…

Numai cuvinte frumoase am despre acest superb roman și vă spun cu mâna pe inimă că e printre puținele cărți care m-au cucerit din ceea ce am citit în ultimele săptămâni. Foarte greu mai sunt captivată de cărți într-un asemenea mod!

Ați citit cartea? Ce impresie v-a lăsat?

Laleaua neagră – Alexandre Dumas

laleaua-neagra-editie-ilustrata_1_fullsize

Autor: Alexandre Dumas – tatăl

Naționalitate: franceză

Titlu original: La Tulipe Noire

An apariție: 1850

Nota mea: 5/5

Acum câțiva ani am citit Laleaua neagră a lui Dumas fiind convinsă că mă va fascina extrem de tare. Dacă fascinant ar avea grade de comparație, aș spune ca este o carte care mi-a plăcut extraordinar de fascinant! Zilele trecute am recitit această minunată carte și cred că mi-a plăcut și mai mult ca prima dată. Povestea lui Cornelius și a Rosei este o poveste de dragoste superbă, cu suișuri și coborâșuri, dar care triumfă. Laleaua neagră este prima iubire a lui Cornelius, dar cea care îi va întregi inima este fiica temnicerului, frumoasa și delicata Rosa. Pe fondul conflictelor politice, Dumas aduce în prim-plan o poveste a unor destine nefericite, iar câteva dintre ele se întregesc sufletește doar atunci când cunosc iubirea, sentimentul împlinirii sufletești.

Ce mi-a plăcut la această carte? Atmosfera cărții, povestea de dragoste dintre protagoniștii romanului și mai ales Rosa, femeia care reușește să descătușeze inima bravului iubitor de lalele. Istoria se împletește cu dragostea, adorația cu sentimentele cele mai pure ale sufletului omenesc. Laleaua neagră este o carte foarte frumoasă pe care nu aș ezita să o citesc și a treia oară.

Romanul este destul de scurt, foarte frunos și sunt sigură că vă va fascina astfel încât să îl recomandați și altor iubitori de lectura. De fapt, nicio carte scrisă de Dumas- fiul nu m-a dezamăgit vreodată. Cu atât mai mult nici romanele scrise de tatăl acestuia, Dumas-tatăl.

Vă recomand călduros această carte și vă aștept cu o părere!

Vă recomand recenziile cărților:

Cărțile lunii MAI 2015

Luna mai nu a fost o perioadă fructuoasă în materie de citit și nu am citit decât 6 cãrți, după cum urmează:

1. Doamna Craddock – W. S. Maugham ( este o carte drăguță și interesantă care mi-a plăcut destul de mult)

2. Fiica tăcerii – Kim Edwards ( un roman tulburător și extrem de captivant!)

3. Tabăra – Louis Sachar ( un roman pentru copii și adolescenți care nu m-a impresionat în mod deosebit)

4. Răzbunarea sluților – Rodica Ojog-Brașoveanu ( un roman care are de toate și care vine cu un final pe măsură!)

5. Mare tranquillitatis – Katja Millay ( nu prea mi-a plăcut și chiar m-a dezamăgit).

6. Laleaua neagră – Al Dumas ( un roman drag inimii mele pe care l-am recitit și pe care cu siguranță îi voi dedica peste un timp și alte lecturi)

Sper ca în iunie să citesc mai mult. Până atunci, sunt curioasă să aflu ce ați mai citit voi în luna mai?

Ce facem cu o carte care nu ne place?

images

Ideea acestui mic articol mi-a venit zilele astea, când am tras de mine să citesc o carte. Nu este o situație unică, am pățit asta destul de des în ultimul timp. De la 9-10 cărți pe lună am ajuns să citesc în ultima lună 5-6 și m-am întrebat de ce oare. Unde a dispărut cititoarea care murea să mai citească o pagină, care era ahtiată după citit? Cred că de vină este stresul tot mai mare și oboseala acumulată la serviciu, plus câteva chestii legate de familie care nu îmi dau pace. De multe ori prefer să fac cu totul altceva decât să citesc și mă simt vinovată față de cărțile mele și de kindle-ul meu pe care nu îl mai deschid cu zilele. O dată la câteva zile îmi revine pofta de citit, dar nici atunci nu mă ține mult. Condiția este însă să găsesc  o carte foarte interesantă care să îmi mențină atenția trează.

Bun, și ce facem cu cărțile pe care le citim, dar după 50, 100 sau 200 de pagini, ajung să ne plictisească și devine un efort supraomenesc să le terminăm? Eu am câteva cărți pe care le-am abandonat și care m-au lăsat rece. Dar, astăzi am luat decizia să nu mai forțez nota cu romane care nu îmi spun nimic. Promit să fiu un cititor mai consecvent și să nu  mai fiu atât de leneșă. Voi cum procedați în această situație? Continuați sau abandonați cartea?

Mare Tranquillitatis, Katja Millay

mare-tranquillitatis_1_fullsize

Autor: Katja Millay

Nationalitate: americana

Titlu original: The Sea Of Tranquility

An apariție: 2012

Nota mea: 2/5

Nu aveam atenția ca atunci când am început să citesc cartea să o abandonez după o sută și un pic de pagini. Cinci zile pierdute când puteam citi o altă carte. Nu știu ce se întâmplă, știu că acest roman este foarte popular și iubit de foarte multă lume, dar mie personal nu mi-a plăcut deloc. Sau aproape deloc. Nastya și Josh or fi personaje interesante, dar chiar nu mai putea să citesc o carte atât de negativistă, să citesc despre aluzii erotice, băutură, dezmăț și alte chestii care mă lasă rece. Bat pasul pe loc când dau peste această carte. Vreau să o citesc, dar de fapt trebuie să mă forțez ca să mai citesc câteva pagini. Ori sunt eu pretențioasă, ori această carte chiar m-a plictisit îngrozitor.

Nu mi-a plăcut cartea pentru că are o acțiune foarte lentă, nu mi-a plăcut pentru că nu m-a impresionat prin nimic. Poate prinde la adolescenți, dar eu, la 26 de ani, nu mai sunt impresionată de astfel de dulcegării. Nu este genul de carte care să îmi placă, deși nu este exclus ca într-o zi să mă întorc la ea și să continui lectura…

Voi ați citit cartea?V-a plăcut?

Răzbunarea sluților – Rodica Ojog-Brașoveanu

razbunarea-slutilor_1_fullsize

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2008 (la Nemira)

Nota mea: 5/5

Răzbunarea sluților nu este primul roman al Rodicăi Ojog-Bașoveanu pe care eu îl citesc, așa că eram destul de acomodată cu stilul scriitoarei. Cu toate acestea, nu mă așteptam la o poveste atât de complexe, la personaje atât de bine conturate și la un conflict atât de amplu.  Nu am avut mult timp pentru citit în ultima vreme și am citit acest roman în aproximativ o săptămână.

Cum ar fi să vă recomand o carte care are tot felul de intrigi și în care personajele complotează să se omoare între ele? Căsătoria din interes, complicitatea la crimă și crima cu sânge rece sunt câteva elemente care ar putea face din această carte. Ar fi multe de zis despre această carte, despre modul în care a reușit să mă captiveze, astfel încât la un moment date ram cu ochii pe fiecare personaj, neștiind de fapt ce avea să mai urmeze.

Unul dintre personajele mele preferate este Clotilda, o bătrână de 65 de ani care se căsătorește cu Patrick, un tânăr profitor care îi vroia doar banii. Și aici mi-a zburat gândul la astfel de situații din realitate, în care persoane cu diferențe uriașe de vârstă speră la o poveste de dragoste veșnică. Am învățat ceva din această carte: că persoanele complexate de felul în care arată nu trebuie să fie sub nicio formă judecate. Nu de altceva, dar ar putea să se răzbune. Aici intervine și titlul interesant al cărții care spune multe, dar eu personal nu am înțeles de ce tocmai acest titlu a fost ales de autoare.

Este un roman interesant, cam lunguț, însă nu vă speriați. Se citește ușor și dacă vă plac lecturile palpitante pline de mister, îl recomand. Apoi vă aștept aici cu o părere!

Fiica tăcerii

kim-edwards---fiica-tacerii-7736775

Autor: Kim Edwards

Naționalitate: americană

Titlu original: The Memory Keeper’s Daughter

An apariție: 2004

Nota mea: 5/5

Romanul lui Kim Edwards este un roman tulburător care are la bază un secret teribil, acesta distrugând rând pe rând, viețile personajelor. În același timp, este și un roman despre decizii grele și despre supraviețuire într-o societate omenească care prefer să marginalizeze anumiți oameni, decât să îi ajute.

Am citit cartea în câteva zile, în limita timpului de care am dispus, dar dacă era după mine aș fi stat nonstop ca să o citesc. Îmi place să citesc despre povești de viață inspirate din realitate și este ca și cum vezi un film, dar ai scenariul și tot ce trebuie să faci este să îți imaginezi tu întreaga acțiune, felul cum arată personajele sau cum se desfășoară acestea pe scena vieții. Fiica tăcerii este un titlu bine ales, acesta referindu-se la Phoebe, copilul cu sindrom Down care reușește să supraviețuiască și căreia i-a fost trimis un înger pământesc ca să o crească și să o îngrijească. Dacă sunteți prea sensibili, s-ar putea ca acest roman să vă tulbure foarte tare. Dacă nu sunteți persoane sensibile, s-ar putea să deveniți. Cert este că romanul merită citit și ar fi păcat să pierdeți o scriere care vă prezintă pe larg povestea unor destine deosebite, a unor oameni care trec prin crize existențiale de nedescris.

Mi-a plăcut foarte mult cartea și undeva pe la jumătatea cărții mă întrebam cum va arăta finalul ei, ce se va întampla cu aceste personaje a căror viață am trăit-o alături de ele. Vă las pe voi să aflați ce se va întâmpla în carte și vă aștept aici cu o părere!

Tabăra, Louis Sachar

tabara_1_fullsize

Autor: Louis Sachar

Naționalitate: americană

Titlu original: Holes

An apariție: 1998

Nota mea: 3/5

Am aflat despre această carte de la unul dintre elevii mei de clasa a noua din liceul în care predau limba și literatura română și, deși nu mai auzisem până acum despre acest autor, curiozitatea m-a făcut să îi cer să îmi împrumute această carte. Tabăra este o carte mai mult pentru copii și adolescenți și pentru gusturile mele, destul de ușor de citit. Am citit-o în maxim 2 zile și pot să spun că este o carte destul de drăguță. Pentru cine este familiarizat cu lecturi mai greuțe, această carte va fi o adiere de vânt după o tornadă puternică.

Stanley Yelnats este personajul principal al acestui roman și cartea prezintă aventurile de care acesta parte în tabăra Lacul Verde. Acolo întîlnește alți copii de vârsta lui și învață la final ce este adevărata prietenie, învață ce înseamnă munca și învață să prețuiască mult mai mult familia. Cartea a primit mai multe premii literare și a fost bine primită în rândul criticilor, este scrisă cu mult umor și probabil de aceea este foarte iubită de adolescenți. Nu cred că aș recomanda cartea unui adult pretențios în materie de lectură, ci mai degrabă copiilor dornici să cunoască scrieri ce se desprind din lumea copilăriei.

Doamna Craddock – W. S. Maugham

doamna-craddock

Autor: William Somerset Maugham

Naționalitate: britanică

Titlu original: Mrs. Craddock

An apariție: 1902

Nota mea: 4/5

Cu Maugham am făcut cunoștința acum vreo 3 ani, când am citit Liza din mahalaua Lambeth. Mi-a plăcut acea carte și am rămas foarte tulburată de destinul tragic al Lizei. Acum, la lectura romanului Doamna Craddock, pot spune că îmi place cum scrie acest scriitor. Cartea prezintă viața Berthei Ley care se îndragostește de Edward Craddock, se căsătoresc dar la un moment dat se creează o prăpastie puternică între cei doi. Practic, Bertha trăiește iluzia unei iubiri împărtășite, iubire pe care Edward nu a fost capabil să o ofere. Cei doi sunt foarte diferiți, vin din medii sociale diferite, iar Bertha este net superioară soțului ei. Și aici eu m-am regăsit perfect. Gândul m-a purtat la o fostă relație în care nu aveam absolut nimic în comun cu cel de lângă mine, trăind iluzia că iubesc și sunt iubită. Doi oameni total diferiți au șanse mici să rămână mult timp împreună și asta pentru că la un moment dat, unul din ei va observa că nu îi sunt împărtășite gândurile,ideile sau preocupările.

Romanul se citește ușor și cel mai tare m-a impresionat schimbarea ce are loc în interiorul Berthei: trece de la stadiul de femeie îndrăgostită nebunește la cel de femeie imună la orice sentiment de dragoste. Edward este cel care distruge sentimentele tinerei tocmai prin imposibilitatea de a-i împărtăși iubirea. El este un personaj lipsit de imaginație, simplu și care nu ia în serios toanele soției. În schimb, Bertha este o visătoare și o romantică care își adoră soțul și aerul pe care acesta îl respiră.

Cum poate un om să distrugă fără să știe sentimentele celuilalt, lăsându-i in suflet răni nebăbuite? Este fascinant modul în care Maugham trasează destinele personajelor sale și îl introduce pe cititor în viața acestora. Personal, am simțit furia, dezamăgirea sau bucuria personajelor. M-a intrigat finalul romanului cumplit. Nu vă spun despre ce e vorba, ci vă invit să citiți o carte interesantă cu un final neașteptat!

Cafeaua neagră, Agatha Christie

Carte_Cafeaua-neagra_41164c

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: Black Coffee

An apariție: 1961

Nota mea: 5/5

Dacă ar fi să număr toate cărțile scrise Agatha Christie pe care eu le-am citit cred că ar fi vreo 11-12 cărți, atât de tare sunt îndrăgostită de stilul acestei scriitoare. Și cred că nu voi nota niciodată vreo carte a sa cu mai puțin de 5/5 puncte. Și asta pentru că scrie extrem de bine și mă captivează în așa hal că uit să mai mănânc sau să dorm când trebuie. Am descoperit cartea întâmplător și atrasă de titlul neobișnuit, am zis să îi dau o șansă. Cu siguranță a meritat!

Pe scena romanului urcă mai multe personaje: sir Claud Amory, Tredwell (servitorului lui Claud), Richard Amory și soția acestuia, Lucia, Edward Raynor (secretarul lui Claud), Caroline și Barbara Amory, Tonio Carelli. De pe această scenă nu putea să lipsească…da, ați ghicit: faimosul detectiv belgian Hercule Poirot!

Sir Claud Amory descoperă o noutate științifică și bănuiește că unul dintre membrii familiei sale vrea să fure formula acesteia. Claud este apoi otrăvit, iar fiecare dintre cei prezenți este suspectat de moartea acestuia. Deși fiecare dintre ei are motive să îi dorească moartea lui Claud Amory, doar Poirot va reuși să aducă lumină și să descopere adevăratul criminal. Trebuie să recunosc că scriitoare s-a jucat cu mine de parcă mintea mea era o minge de ping-pong: toate indiciile oferite mă trimiteau de la un personaj la altul și am încercat să îi analizez pe rând. Ei bine, pe adevăratul ucigaș nu l-am ghicit bine!

Cartea are foarte mult mister, suspans și un final neașteptat. Cel puțin pentru mine. Interesant cum plecând de la o cafea neagră, scriitoarea britanică țese o pânză de păianjen încâlcită din care este greu să scapi.

Recomand carte celor interesați de cărți cu temă polițistă și celor însetați de mister și neprevăzut. Bineînțeles, și celor care îl admiră pe Hercule Poirot!

Cărțile lunii APRILIE 2015

1593785-1366x768-[DesktopNexus.com] Fiind o lună mai aglomerată pentru mine, nu am reușit în aprilie să citesc atât de mult, dar totuși suficient cât să vă pot recomanda din ce am mai citit eu. Am citi in aprilie 5 cărți, după cum urmează:

  1. Cronica păsării-arc ( de Haruki Murakami) – a fost prima mea întâlnire cu acest scriitor japonez și nu pot spune că această carte m-a impresionat. Chiar deloc. Rămâne de văzut probabil la o altă întâlnire cu Murakami.
  2. Educație sentimentală ( de Gustave Flaubert) – este un roman drăguț pe care îl recomand cititorilor de literatură clasică. Mi-a plăcut, deși am tras de el zile la rând ca să îl termin.
  3. Europolis ( de Jean Bart) – este un roman care mi-a mers la suflet și pe care cu siguranță îl voi recitit în viitor. M-a tulburat profund și pot sa zic că este una dintre cele mai bune cărți citite de când a început 2015.
  4. Cazul Magheru ( Mihail Drumeș) – este o altă carte care mi-a plăcut enorm și este în top cărți 2015 care m-au ținut cu sufletul la gură.
  5. Cafeaua neagră ( Agatha Christie) – o lectură ușurică, incitantă care m-a făcut să mă îndrăgostesc din nou de Agatha Christie!

Cazul Magheru, Mihail Drumeș

cazul-magheru---mihail-drumes_140171_1_1352214078

Autor: Mihail Drumeș

Naționalitate: română

An apariție: 1991

Nota mea: 5/5

Alte cărți de același autor: Scrisoare de dragoste, Invitație la vals

Prima carte a lui Mihail Drumes pe care eu am citit-o este Invitatie la vals,pe care am recitit-o după câțiva ani. Apoi a urmat Scrisoare de dragoste, un roman sensibil care știu că mă impresionase profund. La ultima comandă de cărți am inclus și cazul Magheru, o carte pe care îmi doream foarte mult să o citesc și nu puteam face rost de nicăieri de ea. Când am cumpărat-o nu știam absolut nimic despre subiectul cărții, așa ca pentru mine ce s-a întâmplat în carte este o surpriză totală și foarte plăcuta. Cartea are 330 de pagini și am citit-o în aproximativ 3 zile. Mi-a plăcut la nebunie și simțeam că nu o mai pot lăsa din mână.

Personajul principal al cărții este Ilarie Magheru; la începutul romanului acesta este un copil neînțeles care are parte de una dintre cele mai mari drame existențiale: sinuciderea mamei. Lumea lui se zguduie din temelii, își pune mereu întrebări despre rostul său pe lume și în adolescență, o întâlnește pe Marta, o ființă care și după dispariția ei, încă îi mai influențează viața fără ca el să știe. Gestul lui Ilarie de a cere cununia cu o tânără moartă mi se pare un gest suprem de dragoste, dar și foarte ciudat. Ceva ce mi s-a părut foarte interesant în roman este paralela dintre Ilarie și Raskolnikov, personajul lui Dostoievski din Crimă și pedeapsă. De ce există o legătură măruntă între cei doi, aflați dacă citiți romanele.

La un moment dat, un accident de tren, uciderea unuia dintre călători și furtul unor bani și a unui inel foarte valoros, îi pun lui Ilarie la încercare onestitatea și adevărata sa natură. Legătura puternică de mai târziu cu Marilena( o a doua Marlen, după Marta) face ca viața lui Ilarie să se schimbe din nou.

Cel mai tare m-a impresionat la acest personaj modul în care el își descoperă adevărata vocație: cea de medic psihiatru. Pierderea ființelor iubite au produs un declic în mintea lui Magheru și astfel, el decide să se dedice vindecării oamenilor. Aș putea vorbi la nesfârșit despre această carte,dar mă tem că pe urmă dezvălui prea mult din farmecul ei.

Cazul Magheru este povestea existenței lui Ilarie Magheru( sau Iluș, cum îi spunea baba Floarea, alintată de el Fleurie), o existență cu suișuri și coborâșuri,dar cu siguranță o existență a cărei prezentare merită citită. Este o carte extraordinară și v-o recomand călduros!

Ce autori îmi plac și ce autori nu (1)

A-woman-reading-a-book-007

Dacă tot am vorbit până acum despre cărțile citite de mine, m-am gândit să scriu niște articole (primul dintre ele acum) despre ce autori prefer sau nu. ( Voi vorbi despre 4 autori care îmi plac și 4 care nu m-au atras ca stil).Ordinea este aleatorie, așa că:

  1. AUTORI FAVORIȚI:
  • Honore de Balzac (îmi place stilul acestui scriitor pentru că sunt pasionată de literatura clasică franceză și m-am regăsit foarte mult în operele sale; de la el am citit mai multe romane, printre care Moș Goriot, Eugenie Grandet, Verisoara Bette, Medicul de tară, Contractul de casatorie)
  • Agatha Christie ( sunt o fană a literaturii polițiste și de la Agatha Christie am citit vreo 10 romane; a scris foarte multe cărți și am de gând să mai citesc)
  • Rodica Ojog-Brașoveanu (după ce am descoperit-o pe Agatha Christie, am regăsit cam același stil la autoarea româncă, care scrie tot cărți polițiste foarte bune)
  • Charles Dickens ( în facultate m-am îndrăgostit și de literatura clasică engleză și odată cu lectura romanului Marile sperante, nu mi-am mai revenit)

2. AUTORI CARE NU M-AU IMPRESIONAT:

  • Kerstin Gier ( după lectura romanului Roșu de rubin, această autoare nu se află pe lista mea preferată)
  • Haruki Murakami ( multă lume adoră acest autor, dar eu nu sunt o fană a lui..mai ales după lectura romanului Cronica păsării-arc)
  • Gabriel Garcia Marquez ( nu am tangențe cu stilul acestui autor, nici după lectura romanului Dragostea in vremea holerei)
  • Iris Murdoch (Castelul de nisip și Clopotul sunt romane care parcă promiteau mai mult, dar pe mine nu m-au captivat deloc)

Europolis – Jean Bart

europolis_1_fullsize

Autor: Jean Bart

Naționalitate: română

An apariție: 1933

Nota mea: 5/5

Când am ales să citesc romanul Europolis, nu știam aproape nimic despre scriitorul Jean Bart. Nu știam că de fapt numele său este altul și nici că a fost un împătimit al călătoriilor. Și cel mai important, nu am știut că acest roman o să îmi placă atât de mult!

Americanul și Evantia sunt personajele mele preferate și până la finalul romanului am vrut din tot sufletul să existe un final fericit. Am vrut ca fiecare destin să își găsească împlinirea, să fie fericit și nimeni și nimic să nu tulbure Sulina și teritoriul din jur.

Paginile romanului abunda in descrieri minutioase, dar nu sunt descrieri banale, ci amanunte care iti merg la suflet si te marcheaza. Inca pastrez vie in minte imaginea vapoarelor care acostau in mport sau plecau spre ape stravezii si misterioase.

Personajele romanului sunt unice, dar toate au ceva in comun: destinele lor sunt legate de Sulina, de Dunare si de calatoriile pe apa. Unele personaje se sinucid, altele sunt create de autor pentru a seduce, altele iubesc patimas. Altele insa, sufera si au un destin tragic. Toate acestea la un loc m-au captivat intr-un mod pe care nu il pot descrie. Puteam vedea cu ochii minții fiecare întâmplare din roman și simțțeam că sunt parte din roman.

Punctele forte ale romanului, cred eu,sunt personajele și modul în care evoluează pe scena propriei vieți. Romanul este o îmbinare de mai multe teme: iubirea, banul, destinul uman. Este intr-o anumită măsură și un roman al aventurii și cred că l-aș putea compara cu scrierile altor scriitori, cum ar fi G.M. Zamfirescu, cel care a scris Maidanul cu dragoste și Madona cu trandafiri. Ca să fac o comparație, și la Zamfirescu sunt personaje construite într-un mod asemănător. Unele sunt amatoare de barfe și circ, altele traiesc o existentă banală fără niciun scop, iar altele trăiesc povești de dragoste himerice.

Este cea mai bună carte citită de mine în ultimele 4-5 săptămâni și vă rog să mă credeți pe cuvânt că este o carte foarte bună. Pe mine cam greu mă atrage o carte în ultimul timp,dar asta nu doar m-a atras, m-a captivat cu totul.

Cui aș recomanda acest roman și de ce? Celor care vor să citească o scriere ce inundă sufletul de frumusete si pasiune pentru lectură. Celor care vor să pătrundă intr-un univers feeric si minunat. Celor pasionați de călătorie și aventură. Citiți cartea și revenițți cu o părere.

Educație sentimentală

educatia-sentimentala_1_fullsize

Autor: Gustave Flaubert

Naționalitate: franceză

Titlu original: L’Education sentimentale

An apariție: 1869

Prima carte a lui Flaubert pe care am citit-o în liceu a fost Doamna Bovary și țin minte că îmi plăcuse stilul scriitorului. După lectura romanului Educație sentimentală am înțeles că gusturile în materie de lectură se mai pot schimba. Nu spun că este o carte rea, ci dimpotrivă. Este bine scrisă( având în vedere că apare în 1869), iar Flaubert a îmbinat teme majore: politica, istoria, iubirea și prietenia.

Romantica din mine a citit cu nesaț paginile în care apăreau Frederic Moreau și iubirile sale, dar cum nu mi-a plăcut niciodată istoria, acele pagini despre revoluție și combatanți, m-au lasat rece. Am citit și acest roman greu, in vreo 5 zile  și la final am răsuflat ușurată că s-a terminat. Istoria și politica din carte începeau să mă facă să îmi pierd interesul pentru carte. Multe pagini sunt în plus, iar societatea franceză din acele timpuri este prezentată într-un mod aparte. Titlul cărții mi s-a părut puțin ambiguu, și asta pentru că nu este un manual care cuprinde sfaturi legate de sentimentele umane, ci mai degrabă istoria unei vieți complexe, cum este cea a lui Frederic.

Frederic trăiește o dramă existențială și certitudini diverse: caută iubirea, dar nu o găsește acolo unde trebuie, are probleme financiare și înșală femeile. La inceputul romanului, l-am perceput pe Frederic ca un tânăr care ar putea avea un viitor strălucit,dar mai apoi mi-am dat seama că Flaubert i-a rezervat un alt destin. Despre ce este vorba, vă las să aflați dacă veți citi cartea.

Romanul este unul clasic și conține pagini întregi în care sunt descriși oameni și locuri într-yn mod aparte. Această carte mi-a amintit de stilul cărților lui Balzac și Zola. Și intr-o anumită măsură de Dama cu camelii a lui Dumas. Balzac, Zola, Dumas și Flaubert vin cu o prezentare a unei societăți decăzute, în care prostituția era realizată fățiș. Existau femei întreținute care nu aveau sentimente pentru nimeni, ci numai iubire fată de avere, lux și bani. Acesta cred că este elementul inedit care m-a fascinat la Educație sentimentală: descrierea societății franceze a secolului al XIX-lea. Vă invit să citiți cartea și să reveniți aici cu o opinie!

Cronica păsării-arc – Haruki Murakami

coperta1

Autor: Haruki Murakami

Naționalitate: japoneză

Titlu original: The Wind-up Bird Chronicle

An apariție: 1994

Nota mea: 2/5

Este prima dată când iau contact cu o carte scrisă de un scriitor japonez. Și s-a întâmplat ca acesta să fie faimosul Haruki Murakami. Cronica pãsãrii-arc spune povestea vieții lui Toru Okada, o viată care într-o zi se schimbă foarte ciudat. Am citit cartea în aproape o săptămână și cred că pe lângă indispoziția pe care am avut-o in  ultimul timp, a fost de vină și stilul greoi al cãrții. Acțiunea cărții este foarte ciudată și nu este un conflict anume. Autorul creează niște personaje stranii și le amestecă în paginile unui roman și atât. Nici finalul cărții nu a reușit să mă lămurească exact despre ce este vorba în carte. Cred că Murakami este preocupat de noțiunea timpului și a dorit astfel să creeze o operă literară care să se deosebească prin mister și straniu.

De ce se numește cartea Cronica păsării-arc? Pentru că în opinia lui Toru Okada, personajul principal, pasărea-arc este cea care învârte arcul lumii și o transformă. Tot el este fascinat de sunetul scos de această pasăre și o numește pasăre-arc.

Nu ma voi apuca acum să vă povestesc subiectul cărții, ci vă spun doar că este o carte foarte tulburătoare. Îl face pe cititor extrem de confuz și îl lasă cu impresia că a intrat într-o dimensiune atemporală. Nu pot spune că a fost vreun personaj care să mă impresioneze în mod deosebit, nici măcar Toru Okada. Cele două surori, Malta și Creta Kano sunt și ele ființe ciudate și sincer, am rămas cu un gust amar când am citit detaliile erotice din carte. Dacă sunteți persoane pudice, nu vă recomand carte. V-o recomand doar dacă doriți să citiți un roman haotic care face din tine un om cu gândire transformată. Cum anume poate transforma, depinde de fiecare om în parte.

Așadar, nu am fost impresionată în mod deosebit nici de carte, nici de stilul lui Murakami. Cartea nu m-a prins decât pe la jumatatea cărții…apoi am trăit dezamăgirea să constat ca nimic din ce se întâmplă apoi nu mă impresionează.Dacă ați citit cartea, vă aștept totuși cu o părere!

Casa spiritelor – Isabel Allende

26955_45614

Autor: Isabel Allende

Naționalitate: chilian-americană

Titlu original: La Casa de Los Espiritus

An apariție: 1982

Nota mea: 4/5

Ceea ce vreau să scriu în continuare se vrea a fi o părere proprie despre ceea ce a însemnat pentru mine romanul lui Isabel Allende, Casa spiritelor. Pentru mine nu a fost o lectură ușoară, ci niște pagini profunde pline de semnificații multiple. Înainte de acest roman, am citit Zorro și vreau să spun că față de acest roman, Casa spiritelor a fost mai mult decât o joacă de-a cititul. A fost o ocazie de a descoperi și alte puncte de vedere și alte universuri de explorat. Îmi place cum scrie Allende: complex, detaliat și franc. Lasă la îndemâna ochiului cititorului o grămadă de detalii despre o societate în care nu este totul roz, iar personajele nu sunt toate perfecte și nici nu duc viața ideală. Allende spune povestea unor destine interesante și tragice, a unor oameni care luptă cu sinele și cu ceilalți.

Casa spiritelor spune povestea a trei generații și se înscrie ca stil în realismul magic. Același lucru îl întîlnim la Gabriel Garcia Marquez pe care trebuie să recunosc că nu l-am aprofundat suficient pentru că nu cred că l-aș înțelege pe deplin (cu excepția cărții Diavolul și domnișoara Prym, care m-a fascinat profund).

Dintre toate personajele cărții, cel mai mult mi-a plăcut Clara, tânăra care avea o conexiune cu spiritele de dincolo. Acele pagini în care aceasta comunica cu lumea invizibilă mi-au rămas întipărite în memorie și am încercat apoi să îmi imaginez cum ar fi dacă eu aș putea face asta, să comunic cu entități pe care un om obișnuit nu poate. Ar fi straniu, nu?

Cartea este una extrem de tulburătoare și spun asta pentru că universul prezentat de Allende este de multe ori unul presărat cu nenorociri, mizerie și boală. Personajele mor în accidente ciudate, trăiesc într-un mod greu de imaginat, dar cu toate astea, trăiesc. Și de multe ori nu se opun acestui stil de viață.

M-a tulburat cartea spiritelor și dacă vă imaginați că este o carte despre magie și lucruri puerile, vă spun că vă înșelați. Așadar, citiți cartea și reveniți aici cu o părere proprie.

Moarte pe Nil

33w1q53

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: Death on the Nile

An apariție: 1937

Nota mea: 5+

De când am descoperit-o pe Agatha Christie în urmă cu vreo 3-4 ani, am ajuns să mă declar fană absolută a cărților polițiste. Însă nu orice fel de cărți polițiste, ci în special cele scrise de Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu și Arthur Conan Doyle.

Aproape întreaga acțiune a cărții are loc pe un vapor de croazieră care traversează Nilul.  O mulțime de personaje interesante sunt plasate de scriitoare pe același vapor și, bineînțeles, nu putea să lipsească de aici celebrul detectiv belgian, Hercule Poirot. La bord au loc 3 crime și mare parte a romanului cuprinde anchetarea lor și găsirea criminalului. Nu vă spun cine a fost ucis și de ce, și  nici cine a ucis. Vă spun doar că situația ia o întorsătură deosebită și cele 3 crime au legătură unele cu altele.

Doamna îi aruncă lui Poirot o privire aristocratică şi se retrase în spatele unei reviste americane. O tânără solidă, oarecum greoaie, sub treizeci de ani, şedea vizavi de ea. Avea nişte ochi cafenii însufleţiţi, asemănători cu ai unui câine, părul în neorânduiala şi dădea impresia că era gata să facă orice pentru a plăcea. Din când în când, doamnă mai în vârstă îşi ridică ochii peste marginea revistei şi îi arunca o poruncă.

Stilul Agathei Christie este accesibil și carte se citește și în câteva ore. Am citit aproximativ 10 romane ale celebrei scriitoare și dacă aș avea ocazia și timpul necesar, aș citi absolut tot ce a scris. Până nu demult nu îmi imaginam că voi fi atât de captivată de romanele cu mistere nedeslușite, dar iată că uneori  este suficient să găsești o carte care să te captiveze și astfel se produce clicul.

Domnul Ferguson sări de la locul lui ca un arc.

          — Deci ăsta e jocul vostru murdar, nu? Întrebă el plin de mânie. Aruncaţi totul în spinarea unui amărât ca Fleetwood, care nu se poate apăra şi n-are bani să-şi angajeze avocaţi. Dar uitaţi ce vă spun: dacă încercaţi cumva să-l vârâţi pe Fleetwood în povestea asta, veţi avea de-a face cu mine.

          — Şi cine anume sunteţi dumneavoastră, mai exact? Întrebă Poirot cu glas dulce.

Nu cred că este ceva care să nu îmi placă atunci când vorbim despre Moarte pe Nil, ci cred că aș putea găsi doar aspecte pozitive. Este interesant de observat modul în care Agatha Christie îl bombardează pe cititor cu o mulțime de informații și detalii și îl lasă apoi să se descurce cu ele. Este ca și cum romanul său ar fi o pânză de păianjen și tu ca cititor ești prins tot mai mult în aceasta. Cam așa cred eu că este și cu cititul. Dacă descoperi un gen care te captivează, cam greu te desprinzi.

Nu pot decât să vă recomand cartea și să vă aștept cu o părere proprie despre această carte sau despre oricare alt roman polițist citit de voi și care merită atenție!

Cărțile lunii MARTIE 2015

thumb-350-391393

Din păcate, luna aceasta nu am reușit să citesc câte cărți aș fi vrut, dar pot să spun că numărul de 7 cărți nu se ia de ici, de colo! O scurtă prezentare a cărților citite de mine în martie:

  1. Clopotul – Iris Mrdoch ( nu mi-a plăcut atât de mult și mi-a luat mai multe zile ca să înțeleg despre ce este vorba în carte)
  2. Iarna vrajbei noastre (John Steinbeck) este o altă carte citită în luna martie și o trec tot pe lista dezamăgirilor literare. Mă așteptam la mai mult decât un roman care practic nu spune nimic interesant.
  3. Plan diabolic (Rodica Ojog-Brașoveanu) este un roman polițist care mi-a plăcut mult. Ador romanele Rodicăi Ojog-Brașoveanu pentru că reușesc să te țină în suspans până la finalul cărții.
  4. Rebecca (Daphne de Maurier) este un roman extrem de interesant și m-a captivat încă de la primele pagini! Recomand cartea cu mult drag!
  5. Roșu de rubin (Kerstin Gier) este un roman fantasy care face parte din trilogia Culorile dragostei. Sincer, cred că este o carte care prinde bine la vârsta adolescenței. La cei 26 de ani ai mei, nu m-a impresionat în mod deosebit.
  6. Casa spiritelor (Isabel Allende) este un roman drăguț care a reușit până pe la jumătatea cărții să îmi mențină atenția trează, apoi m-a cam pierdut. 
  7. Moarte pe Nil (Agatha Christie) este un roman polițist care mi-a plăcut și încă o dată am ajuns la concluzia că tot ce scrie Agatha Christie este remarcabil și interesant de citit!

Culorile dragostei: Roșu de rubin

rosu-de-rubin-culorile-dragostei-vol-1_1_fullsize

Autor: Kerstin Gier

Naționalitate: germană

Titlu original: Rubinrot

An apariție: 2009

Nota mea: 2/5

Nu știu cum să scriu această mică recenzie, fără să pară o prezentare negativă a cărții. Poate ar trebui pur și simplu să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu. Am descoperit la 26 de ani că nu sunt o fană a genului fantasy.  Poate dacă aveam 16 ani, mi-ar fi plăcut. Dar după cum mă cunosc, puțin probabil. Nu este o carte rea, poate fi chiar interesată, dar numai pentru cititorii potriviți. Sunt prea bătrână pentru povești care conțin călătorii în timp și pagini plictisitoare în care nu se întâmplă nimic concret!

Serios acum, de ce această carte este foarte lăudată și cumpărată? Face parte dintr-o trilogie și nu cred că voi avea chef să citesc celelalte volume. Nu știu dacă aș mai avea atâta răbdare. Acest prim volum nu m-a atras deloc, iar personajul principal, Gwendolyn, mi s-a părut genul de puștoaică care habar nu are pe ce planetă se află.

În ultimul timp am devenit mult mai selectivă și nu știu cum se face dar sunt într-o nebuloasă cu alegerea cărților…multe cărți citite în ultimul timp nu mi-au plăcut deloc. Dar deloc. Am dat numai peste cărți cu o intrigă ciudată care parcă te făcea să arunci cu cartea de pământ. Totuși mă bucur că am citit și ceva fantasy și am ajuns la concluzia că acest gen este pentru mine. Ca o excepție însă de la regulă, am citit primele două volume din Harry Potter și mi-au plăcut enorm. Și am de gând să le citesc și pe celelalte!

Iubirea împletită cu tema călătoriei în timp pare a fi o îmbinare perfecta, dar eu, personal, nu cred că este nici pe departe așa. O groază de pagini care nu spun nimic de fapt. O intrigă împrăștiată care nu spune nimic concret și care mi-a chinuit neuronii la propriu. Atunci când îmi place cu adevărat o carte, simt că pot să renunț la tot ca să mai pot citit măcar 2-3 pagini. Mă frustrează gândul că am serviciu, că trebuie să mă pregătesc pentru orele cu elevii, că am teste de corectat, hârțogăraie de făcut. Vreau doar să citesc și atât. Și e atât de bine când dau peste o carte care spune atât de multe și nu mă mai lasă să renunț la ea decât târziu după miezul nopții. Îmi pare rău, dar Roșu de rubin nu a fost o astfel de carte. Nu vă spun mai multe despre ea, ci vă invit să o citiți și aștept să veniți aici cu o părere personală.

Rebecca

571245

Autor: Daphne de Maurier

Naționalitate: britanică

Titlu original: Rebecca

An apariție: 1938

Nota mea: 5/5

Am terminat această carte de doar câteva ore și nici nu știu cu ce să încep în prezentarea ei. După lectura unui alt roman de aceeași scriitoare (Verișoara mea, Rachel), am rămas curioasă să citesc și alte cărți scrise de Daphne de Maurier. Ambele mi-au plăcut enorm, dar Rebecca m-a cucerit iremediabil.

Rebecca nu este o carte scurtă, dar paginile sale te ademenesc atât de tare, încât nici nu știi cum dai pagina. Mi-a luat vreo 5 zile ca să o citesc, dar singura scuză este că nu am avut mult timp la dispoziție pentru asta. Și urăsca asta!

După cum vă puteți da seama din titlu, Rebecca este unul dintre personajele principale ale cărții, numai că ea nu este decât un personaj fantomatic care influențează viețile celorlalți. Despre cea care nareaza evenimentele cărții, proaspăta doamnă de Winter, nu știm decât că debutează în societate ca domnișoară de companie a unei doamne distinse. Atunci când îl întâlnește pe proprietarul Manderley-ului, Maxim de Winter, viața sa ia o cu totul altă întorsătură.

Rebecca nu este doar un personaj misterios, ci și motorul întregii acțiuni din carte. Pe ea o obsedeaza permanent pe noua doamnă de Winter cu prezența sa fictivă și mi-a fost extrem de milă de ea, de noua soție a lui Maxim. Cât timp am citit cartea, aveam impresia că tot ce se întâmplă este foarte real și puteam să văd cu ochii minții moșia de la Manderley, pe cei doi soți, pe doamna Danvers pe care începusem să o urăsc.

Cartea m-a cucerit iremediabil și cred ca aș vrea să o recitesc peste câțiva ani…aș fi curioasă să văd dacă o percep în alt mod. Max de Winter este un bărbat puternic care ascunde un secret incredibil, iar la final, din iubire pentru soția sa, îl va dezvălui. Acesta este un moment în care cititorul este bombardat de mii de întrebări la adresa cărții și a personajelor. Cert este că finalul cărții rămâne incert: mi-ar fi plăcut să mai existe o continuare, să mai aflu câte ceva despre felul în care relația dintre soții de Winter va evolua.

Iubesc această carte și o trec pe lista celor mai bune cărți ale anului 2015 pe care eu le-am citit!!

The Wonderful Wizard of Oz

6a0120a61b8905970b017ee4ce853d970d

Autor: L. Frank Baum

Naționalitate: americană

Titlu original: The Wonderful Wizard of Oz

An apariție: 1900

Nota mea: 5/5

The Wonderful Wizard of Oz este prima carte din seria Oz, o serie care cuprinde nici mai mult, nici mai puțin de 14 cărți. Recomand seria în primul rând copiilor, dar să știți că dacă sunteți adulți și vreți să vă retrăiți copilăria, merită să o citiți.Eu am citit această carte în limba engleză, având zic eu un curaj enorm. Am citit doar câteva cărți cap-coadă în engleză și am preferat să aleg dintre cele mai accesibile. Mi-ar fi plăcut să am acces la această lectură în copilăria mea, însa acum 20 de ani nu existau atâtea cărți ca acum. Cu toate acestea, nu văd nimic rău în faptul că am citit această carte la 26 de ani. Ba dimpotriva, s-ar putea să o fi înțeles mai bine.

Presupun că mulți ați auzit sau văzut desene animate sau filme cu Dorothy și ținutul din Oz, așa că subiectul cărții poate fi ghicit cu ușurință. În urma unei furtuni, căsuța în care Dorothy locuia cu mătușa și unchiul său este luată și purtată într-un tărâm necunoscut. Acolo Dorothy întâlnește personaje fabuloase, cum sunt Sperietoarea de ciori, Omul de tinichea și Leul laș. Toți pornesc în aventura vieții lor, dorind să îl găsească pe celebrul Vrăjitor din Oz.

Cartea se citește ușor, este scurtă, dar plină de învățăminte. M-a impresionat dorința Sperietoarei de ciori care își dorea creier, dar și dorința Omului de tinichea care își pierduse inima și  o vroia înapoi. Nici leul nu se lasă mai prejos, el dorind din tot sufletul mai mult curaj pentru a înfrunta diverse pericole.

Am ales această carte pentru că îmi doream mult să mă întorc în copilărie și să citesc o poveste deosebită. Și nu regret nicio secundă alegerea făcută. Cartea în sine este o aventură spre universul copilăriei, alături de personaje fascinante care alcătuiesc o lume perfectă, iar Dorothy este un simbol clar al inocenței copilului care nu este atins de răutatea și greutățile de zi cu zi. Mi-a plăcut enorm cartea și vă recomand să o citiți. Eu mi-am propus să citesc și celelalte cărții ale seriei, pentru că vreau să continui această călătorie începută alături de Dorothy și prietenii săi fantastici.

Clopotul, Iris Murdoch

descărcare

Autor: Iris Murdoch

Naționalitate: irlandeză

Titlu original: The Bell

An apariție: 1958

Nota mea: 3/5

Nu știu de ce, dar trăiesc cu impresia că nu rezonez deloc cu cărțile scrise de Iris Murdoch. Tot de aceeași scriitoare am citit și Castelul de nisip și, sincer, nici una, nici alta nu m-au impresionat într-un mod deosebit. Oricât aș încerca să găsesc ceva pozitiv care m-a impresionat, nu găsesc. Am ales să citesc această carte după titlu, gândindu-mă că trebuie să fie ceva interesant. Am citit chiar pe internet o scurtă descriere în care se spunea despre legenda clopotului de la mănăstire. Am zis că trebuie să o citesc, chiar dacă presimțeam că Iris Murdoch nu mă va impresiona nici de data asta. Și așa a fost. Cu greu am rezistat să nu o abandonez și nu am făcut asta doar pentru că vroiam să văd dacă totuși voi găsi ceva care mă va atrage. Nu a fost să fie poate. Personajele nu sunt atât de interesante, iar ideea homosexualității din carte mi-a displăcut total.

Nu-şi regreta hotărârea de a nu se întoarce la Paul. Sprijinul lui Michael era pentru ea o mare uşurare, de parcă i se luase o povară de pe umeri. îi scrisese lui Paul scrisori lungi, în care-i dădea explicaţii. Paul răspunsese cu predici, telegrame ultimative şi telefoane care se terminau brusc când unul dintre ei trântea telefonul. Probabil din cauza prezenţei lui Michael, Paul o scutise de apariţia sa la faţa locului. îi comunică însă teoria lui mai limpede ca oricând. Nu existau decât două căi. Era genul de femeie făcută să penduleze între incertitudine şi supunere. De incertitudinea ei Paul era sătul. Venise vremea ca ea să se supună. De fapt şi ea îşi dorea acest lucru şi numai în acest fel îşi va găsi adevărata fericire. Independenţa era doar o himeră. Nu va face decât să se încurce într-o altă relaţie.

Dora Greenfield este genul de femeie care pângărește cu prezența ei mănăstirea și cred că Murdoch a pus-o intenționat acolo. Relația dintre stricăciunea umană, păcatele umane și puritatea locului sfânt este evidentă. Însă nu am prea înțeles prezența clopotului în roman, cred că se putea scrie ceva mult mai atractiv. Personal, aș fi schimbat multe în carte, printre care și unele personaje care nu aveau ce căuta în carte. Spre exemplu, Dora. Aș fi schimbat-o cu o tânără care impresionează prin cu totul alte calități. Iar soțul ei? Îl consider un personaj slab, fără curaj, care m-a revoltat. De ce nu divorțase de această femeie dacă ea îl înșela pe față? Pentru că o iubea? Părerea mea este că trebuia să pună punct acestei căsnicii lipsite de orice sens.Cum va evolua la finalul romanului relația dintre cei doi, vă las să aflați singuri.

Orice părerea v-a făcut mica mea recenzie, sunt de acord că fiecare dintre noi trebuie să avem părerea noastră. Așa că vă recomand să o citiți, ce am scris aici este numai părerea mea personală. Vă invit, de asemenea, să reveniți cu o părere. Chiar sunt curioasă să aflu dacă v-a plăcut această carte și dacă rezonați cu stilul autoarei :)

Iarna vrajbei noastre, John Steinbeck

42810_78420

Autor: John Steinbeck

Naționalitate: americană

Titlu original: The Winter of Our Discontent

An apariție: 1961

Nota mea: 3/5

Această carte nu mi-a plăcut la fel de mult ca alt roman al lui Steinbeck, La răsărit de Eden, pe care personal îl consider cel mai reușit roman al său. Nici celelalte cărți ale sale, cum ar fi Șoareci și oameni sau Perla, nu mi-au spus prea multe. Revenind la romanul de față, trebuie să vă spun că am stat și am așteptat să găsesc o secvență care să fie memorabilă și care să îmi spună ceva. Ei bine, acel moment nu a venit.

Cred că deosebirea este că Mary a mea ştie că va trăi veşnic, că va trece din viaţa asta într-o altă viaţă cu aceeaşi uşurinţă cu care păşeşte din somn la trezie. Ştie asta cu tot trupul ei, o ştie atât de profund, încât nici nu-şi mai pune vreo problemă, aşa cum nu se gândeşte că respiră. Are, astfel, timp de dormit, timp de odihnă şi răgazul de a înceta să mai existe pentru scurtă vreme.

Pe de altă parte, ştiu, prin mijlocirea oaselor şi ţesuturilor mele, că într-o bună zi, mai curând sau mai târziu, voi înceta să trăiesc, şi de aceea lupt împotriva somnului, şi totodată îl chem: încerc să-l ademenesc să vină. Clipa în care adorm înseamnă pentru mine o cumplită ruptură, o suferinţă. O ştiu, pentru că mă trezesc chiar în clipa când adorm, stăpânit de o durere apăsătoare. Iar după ce adorm, încep să fiu foarte ocupat. Visele mele nu sunt decât problemele zilei precedente, transfigurate până la absurd, ca nişte oameni care ţopăie, împodobiţi cu coarne şi măşti de animale.

În prim planul acțiunii îl avem pe Ethan Allen Hawley, un bărbat cu familie și responsabilități care lucra într-un magazin al cărui proprietar era Marullo, un sicilian bogat. Soția lui Ethan, Mary, este o femeie puternică și mi-a plăcut relația caldă dintre cei doi, vorbele frumoase cu care se adresau unul altuia și comunicarea pe care o realizau. În rest, în carte nu se întâmplă mare lucru. Este o carte cam greu de lecturat, iar anumite pagini sunt plictisitoare și nu pot decât să îi distragă atenția cititorului de la ce e mai important. Ce este într-adevăr important în carte, vă las să descoperiți singuri. Eu nu pot decât să vă spun că mă așteptam la mai mult de la această carte. Poate prefer eu cu totul alte stiluri și nu m-am putut acomoda cu stilul lui Steinbeck. Sau poate nu am avut suficientă răbdare că să îl cunosc cum trebuie ca scriitor.

Cert este că autorul se concentrează prea mult pe structura fizică și sufletească a personajelor și uită că trebuie să mai adauge câte ceva în acțiunea cărții. Consider că anumite pagini puteau fi înlocuite cu alte câteva elemente palpitante, gen un conflict care apare subit la finalul cărții între membrii cărții. Dar nu a fost așa, cartea începe lin și se termină aproape la fel de lin cum a început.

Plan diabolic

plan-diabolic_1_fullsize

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu
Naționalitate: română
An apariție: 2007
Nota mea: 5/5

Vreau să vă vorbesc despre o altă carte scrisă de Rodica Ojog-Brașoveanu, de această dată o carte cu o acțiune puțin diferită față de cărțile citite de mine până acum. De ce spun diferită? Pentru acțiunea romanului se petrece într-un avion, iar personajele care iau parte la aceasta sunt memorabile.
O dublă crimă petrecută în avion stârnește un haos nedescris, iar personajele sunt trecute ca printr-o prismă în speranța de a afla ucigașul adevărat. La final cititorul descoperă ceva ce nu era chiar ce părea să fie, lucru care pe mine m-a surprins enorm. Printre personaje se află soții Hagianu ( ea, o visătoare și el, plictisit de o căsătorie anostă), miss Dorothy James Porter, Diamantopol, senilul Nichita Dumitrescu, preotul Iustin Făgădău, caricaturistul Val Iacobescu, scriitorul Vasile Mareș, economistul Anton Oprișan și Ciolac, un individ cu un temperament coleric.
Deși numărul personajelor este mare, vă pot dezvălui că finalul cărții este unul foarte simplu. Am suspectat pe rând fiecare personaj, dar, sincer, nu am putut să mă limitez la un singur suspect. Mereu am avut impresia că este ceva mai mult decât ce se prezintă. Și la finalul cărții am aflat că nu m-am înșelat. Scriitoarea oferă câte puțin cititorului, ca la final să plaseze bomba, acel ceva care va arunca în aer toate bănuielile de până atunci. Lucru pe care eu îl consider minunat.
Ce m-a impresionat este faptul că nu am putut sub nicio formă ghici adevăratul mister al romanului și nu cred că ar putea cineva face asta. Rodica Ojog-Brașoveanu este mult prea iscusită ca să aibă milă de mintea cititorului. Preferă să îl chinuie și să ii dea multe indicii false.

La fel ca Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu scrie cărți polițiste pline de mister și taine ascunse. Nu cred că vă veți plictisi dacă veți citi din cărțile celor două scriitoare.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 538 de alți urmăritori